Linkuri accesibilitate

Cercul Premierilor Dispăruţi – spirala unei morţi anunţate


Moldova Blog Emilian Galaicu-Paun Audio Program banner
Moldova Blog Emilian Galaicu-Paun Audio Program banner

Argos să fi fost, şi tot n-ai fi reuşit să urmăreşti, cu cei o sută de ochi (vorba clasicului: „Simt enorm şi văz monstruos”) toate dezbaterile televizate din seara zilei de joi, 15 octombrie; cele „trei ceasuri rele” ale Joimăriţei s-au consumat însă nu la posturile Moldova Unu, Prime, Jurnal TV, PRO TV, Publika TV ş.a., ci chiar în Parlamentul Republicii Moldova. În premieră absolută, i-a fost ridicată – cu 79 de voturi, venind de la toate fracţiunile, mai puţin de la PLDM, care a părăsit in corpore sala – imunitatea deputatului Vladimir Filat, iar din sediul Legislativului ex-premierul a fost escortat la Centrul Naţional Anticorupţie, unde va fi reţinut 72 de ore. Vestea a fost salutată cu chiote entuziaste de simpatizanţii socialişti şi de trupele mobile ale primarului de Bălţi, care şi-a cam făcut viză de reşedinţă în Chişinău în ultima vreme; nici protestatarii din PMAN nu i-au plâns de milă ex-liderului PLDM – atât că intensitatea trăirii (sindromul „capul lui Moţoc”) a fost diferită, astfel încât Parlamentul RM era înconjurat de numeroase cordoane de poliţişti bine înarmaţi, iar Casa Guvernului mai mult de formă.

De unde atunci această senzaţie de déjà-vu, şi încă una la mâna a doua?! Cu precizarea că, de data aceasta, tragedia s-a întors în farsă. Care tragedie? – aia denunţată de acelaşi Vlad Filat, pe 13 februarie 2013, după dezvăluirea omorului din Pădurea Domnească. Nu era vorba doar de o viaţă curmată, ci mai cu seamă de uciderea unei speranţe; şi tot atunci s-a pronunţat un nume, Vlad Plahotniuc, şi s-a adăugat ritos: Păpuşarul. (Care Păpuşar a devenit, între timp, dacă-i să ne luăm după retorica invitaţilor de joi seara, Caracatiţa ce ţine captiv statul Republica Moldova.) La scurt timp, celălalt Vlad contraataca (una din puţinele ieşiri directe la rampă, şi s-a văzut ce poate da dintr-un oligarh turbat de supărare; după – o va face prin interpuşi); nu va trece cine ştie ce, şi primul îşi va cere public scuze, chipurile din raţiuni de stat, omorând la rându-i speranţele acelui „7 Aprilie 2009” (şi el, vai! îndoliat). Cercul părea astfel închis; cine să bănuiască atunci că tocmai s-a intrat în spirala morţii?!

Dar să-i lăsăm pe comentatorii politici să-şi facă meseria, eu voi încheia aceste note cu o parabolă budistă „cu final neaşteptat” (vorba lui Florin Iaru). Iat-o, cu alineat & italice:

Odată, Buddha trecea printr-un sat cu bulucul lui de ucenici.

Şi s-au adunat câţiva indivizi – inamici de-ai lui – şi au prins a-l bălăcări, cu spume la gură, vărsându-şi tot veninul. Buddha îi asculta foarte senin, fără a zice nimic. Seninătatea aceasta i-a cam pus pe gânduri. Erau în ceaţă totală: păi, cum vine asta? Ei îl beştelesc ca la uşa cortului, iar el le ascultă vorbele ca pe o muzică. E ceva putred la mijloc.

Unul dintre ei l-a întrebat pe Buddha:

– Care-i treaba? Nu cumva nu înţelegi ce spunem?

– Tocmai înţelegerea face posibilă o tăcere atât de adâncă, i-a răspuns Buddha. Dacă-mi veneaţi zece ani în urmă, săream pe voi. Atunci îmi lipsea înţelegerea. Acum înţeleg. Şi nu mă pot pedepsi pe mine din cauza prostiei voastre. E treaba voastră să decideţi să mă insultaţi ori nu, dar să vă accept ori nu insultele ţine doar de mine – în aceasta constă libertatea mea. Nu mi le puteţi impune. Eu, pur şi simplu, renunţ la aceste ocări – nu merită atenţie. Vă puteţi spăla pe cap cu ele. Iar acum, ucenicii mei au să vă tăbăcească fundurile.

Revenit la oile noastre, frică mi-i că, în timp ce unul din cei doi Vlazi-ce-nu-încap-unul-de-altul-în-ţara-asta îşi risipea trupele (cu cine să încep: cu Mihai Godea? cu Alexandru Tănase? cu…? cu…? cu! pentru a se ajunge la Iurie Leancă), celălalt şi-a fidelizat noi şi noi trupe de şoc, astfel încât poate foarte senin să-şi anunţe retragerea din politică (sigur, printr-un comunicat, că de arătat nu se mai arată!), în timp ce „bulucul lui de ucenici” au să-i tăbăcească (nici o legătură cu ţigările de contrabandă!), oricui pornit să-l denunţe, fundul.

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG