Linkuri accesibilitate

În fotbal, global nu înseamnă egal (II)


În Africa, povestea fotbalului continuă fără mari schimbări. Popular pe tot continentul, fotbalul n-a devenit niciodată o valoare competitivă. Jucătorii africani sînt prezenți la toate cluburile mari și mici ale Europei, dar naționalele africane subperformează constant. Cupa Mondială 2014 a confirmat situația. În ciuda atmosferei favorabile, dusă uneori de presă pînă la sectarism, și în ciuda calității individuale excepționale a multor jucători, naționalele africane au desfășurat un fotbal necompettitiv. Diferența față de Europa și America de Sud stă în calitățile psihico-tactice. Generalizînd, fotbalul african rămîne dezordonat în momentele de mare tensiune și foarte fluent în momentele favorabile. Concentrarea e o problemă care generează frecvent indisciplină tactică și ieșiri personale destructive. Fotbalul african are o bază umană excelentă, dar e ținut pe loc de lipsa infrastructurii, mai precis de tradiția și de preparatorii care transmit experiența de joc.

În sfîrșit, cel mai curios capitol e cazul Europei de Est. Cupa Mondială 2014 a dat imaginea indiscutabilă a falimentului. În cifre, asta înseamnă că, din 21 de state est-europene, doar trei s-au calificat la Cupa Mondială. Cele trei calificate, Rusia, Croația și Bosnia-Herțegovina, nu au depășit faza Grupelor și au lăsat o impresie modestă. Rateul est-european e o surpriză cu explicații aparte. În aproape fiecare stat est-european fotbalul a atins, la un moment dat, în ultimii 50 de ani, un nivel cu totul excepțional. Exemplul cel mai citat e fosta mare școală iugoslavă, care a alimentat fotbalul european cu generații succesive de mari jucători, cluburi și naționale de primă mînă. Ungaria e una din fondatoarele fotbalului modern și a dat lumii faimoasele echipe ale anilor '50 și '60. Cehia a jucat o finală de Cupă Mondială și a cîștigat un Campionat European. Polonia și Bulgaria au medalii de bronz la Mondiale. România și Rusia au construit cluburi și naționale de mare performanță. Prima ipoteză sugerează, automat, că epoca de aur a fotbalului est-european a fost epoca sportului în comunism. E adevărat că multe din aceste state au dat vîrful de valoare înainte de 1989-1991. Însă excepțiile sînt prea importante pentru a valida ipoteza. Naționalele României, Croației și Bulgariei au atins maximum de performanță istorică între 1994 și 1998. Căderea a intervenit odată cu jocurile Cupei Mondiale 2002. În ultimii 10-15 ani, nivelul de performanță est-european s-a prăbușit și la nivel de națională și la nivel de club. Producția de jucători a scăzut de asemenea vizibil. În 2012, Ucraina și Polonia au organizat împreună un Campionat European la care au n-au reușit să se distingă. Europa de Est a ieșit din circuitul de vîrf al fotbalului european și face acum o figură periferică. Dincolo de lumea anecdotelor microbiste, degradarea fotbalului est-european coincide cu marea traumă culturală a ultimilor 20 de ani. Sportul, în general, și fotbalul, în special, au trecut într-un regim comercial cu efecte dramatice. Exportul de jucători a devenit un comerț profitabil pentru noii lideri de club și dezastruos pentru nivelul intern. Multiplicarea divertismentului solitar pe o piață multă vreme închisă a ținut lumea acasă și a golit stadioanele. Mentalitatea publică a migrat spre un soi de egoism, care cere gratificare rapidă și refuză efortul sistematic. Fotbalul est-european își va reveni, pentru că zona are o tradiție formidabilă, dar regenerarea va dura cel puțin încă o generație.

În aceste condiții, fotbalul global e de fapt o formulă care are acoperire parțială. Răspîndirea are paranteze importante, iar nivelul de performanță e decupat strict pe conturul Europei de Vest și al Americii de Sud. Restrîngerea valorică e cum nu se poate mai nepotrivită cu inflația de competiții. E ușor de văzut că Mondialele nu pot „duce" 32 de echipe și, din acest motiv, generează prea multe meciuri mediocre. Supradimensionarea e rezultatul celeilalte globalizări. Globalizarea media și comercială. Consecința e perfecționarea extraordinaă a imaginii și diminuarea valorii propriu-zise a jocului de fotbal.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG