În 1988, nimeni nu putea concepe așa ceva. Lumea nu era, încă, obișuită cu terorismul în masă și nici nu era insensibilă la monotonia știrilor aproape zilnice despre atentate cu sinucigași înfășurați în veste explozive. În seara zilei de 21 decembrie 1988, a apărut știrea de neconceput, însoțită de imagini bizare. Cursa Pan Am 103, pe ruta Frankfurt – Londra – Detroit a explodat la 10000m altitudine și s-a prăbușit în Scoția, deasupra orășelului Lockerbie, în Scoția, la 120 de km de Glasgow. Toate cele 259 de persoane aflate la bord au fost ucise. 11 persoane au fost ucise, la sol, în casele distruse de explozia rezervoarelor încărcate cu 100 de tone de kerosen.
Primele imagini, reluate de nenumărate ori de atunci încoace, arată botul avionului conservat în mod neverosimil aproape intact și cîțiva din anchetatori cățărați răzleț pe carcasa de metal în căutare de urme și indicii. Pe o parte a fuselajului răsturnat și inert ca un cetaceu răpus se putea citi numele avionului, scris cu o caligrafie elegantă și neatinsă de explozie: Clipper Maid of The Sea – Corabia Fecioara Mărilor. Șocul a fost profund: siguranța complexă a aviației moderne fusese redusă la un morman de metal încins, pornit din ceruri spre a transforma o așezare idilică într-un crater plin de cadavre.
Ancheta a stabilit rapid că avionul a fost distrus de explozia unei bombe miniaturale plasate într-un radiocasetofon strecurat în bagajele de cală. Cauza a fost stabilită rapid. Au urmat, evident, întrebările: cine și de ce? Cum nu a existat nici o îndoială că explozia a fost urmarea unui atac terorist atent planificat, anchetatorii americani și europeni au pornit în căutarea persoanelor, rețelei și a statului implicați în atentat. Ancheta a devenit a doua mare istorie a cazului Lockerbie.
După cercetări și negocieri purtate vreme de 12 ani, în 2001, Libia a acceptat răspunderea pentru atentat și a predat doi suspecți, care au fost judecați și condamnați în Scoția. În tot acest timp, cazul Lokerbie a devenit un labirint juridic, politic și diplomatic greu de urmărit și înțeles. Publicul larg a abandonat interesul inițial. Doar rudele celor uciși, grupați într-o organizație civilă, au luptat cu tenacitate și au înmagazinat toate datele care au urmat marelui atentat.
În 2001, cînd a început procesul Lockerbie, nici unul din părinții celor uciși nu mai credea în versiunea oficială. Anchete de presă minuțioase au pus la îndoială datele rezultate din anchetă. Însă versiunea oficială a prevalat. Procesul s-a încheiat cu sentința de închisoare pe viață pentru unul din acuzați (celălalt a fost achitat). Megrahi, acuzatul libian condamnat, a continuat să își declare nevinovăția. În 2009, după un al doilea apel, Megrahi a fost eliberat pe motive de sănătate. Megrahi s-a întors în Libia, unde a fost primit ca erou național, și a murit după trei ani, de cancer la prostată. Cazul Lockerbie, părea închis cu tot cu dubii. Pînă în această săptămînă.