Linkuri accesibilitate

Cum au reacţionat liderii AIE la îndemnul de împăcare al şefului statului


O Alianţă resetată, „varianta zero”, alegeri anticipate sau o nouă majoritate parlamentară şi un nou guvern?


Liderul democraţilor, speaker-ul Marian Lupu insistă pe varianta zero. Şi colegul său de Alianţă, preşedintele liberalilor Mihai Ghimpu crede că renegocierea de la zero, adică partajarea din nou a funcţiilor între partidele de la guvernare, ar fi o variantă potrivită:

„Soluţia este varianta zero, adică să ne aşezăm la masă şi să facem AIE 3 şi să vedem problemele care au fost, care sunt. Nu sunt importante funcţia lui Filat, a lui Lupu, a mea pe care nu o am şi nici funcţia lui Timofti nu este importantă. Important este menţinerea Alianţei.”

Mihai Ghimpu
Mihai Ghimpu
Europa Liberă l-a întrebat pe deputatul Mihai Ghimpu ce nu ar accepta partidul pe care îl conduce, Partidul Liberalilor:

„Noi liberalii nu acceptăm nici Guvern minoritar, nici coaliţie de centru-stânga, nici de centru-dreapta. La putere trebuie să rămână partidele componente ale alianţei. Asta vreau eu, vor şi partenerii europeni. De asta m-am convins în urma discuţiilor purtate acum la Berlin. Dacă nu se coace un harbuz, atunci să fim atenţi că se poate coace o ridiche măşcată, măşcată. Şi această ridiche nu o să o putem înghiţi nimeni, mulţi ani înainte. Ea va avea un gust amar.”

Preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, crede că atât Vlad Filat în calitate de premier, cât şi Marian Lupu în calitate de speaker pot să-şi ducă mandatele la bun sfârşit . Dumitru Diacov mai spune:

Dumitru Diacov
Dumitru Diacov
„Dacă PCRM doreşte să ajute ţara, atunci lasă să vină cu ideea de a forma un guvern tehnic, să mai lucrăm doi ani de zile şi când vine termenul mergem la alegeri anticipate. Ei nu vor asta. Ei vor alegeri anticipate şi să vină la putere de unii singuri. Eu cred că nu ne putem permite asemenea experimente. Eu cred că potenţialul alianţei nu a fost epuizat şi suntem capabili să găsim seminţe raţionale pentru a duce la capăt mandatul. Dar sigur că trebuie să fie o înţelegere foarte clară cum lucrăm mai departe.”

Premierul Vlad Filat, liderul PLDM spune că formaţiunea sa este gata să revină la vechiul acord de constituire a alianţei. L-am întrebat ce ar trebui să negocieze în caz că ajung la masa de tratative.

Vlad Filat
Vlad Filat
Vlad Filat: „Eu cred că noi trebuie să discutăm mai multe lucruri. Să discutăm acordul propriu zis. Fiecare să vină cu propunerile pe care le consideră că sunt necesare de a fi discutate pentru ajustarea acordului, astfel încât să nu fie piedică în activitatea noastră, dar să ne ofere cale şi condiţii. Anumite lucruri care reprezintă pretenţii unii faţă de alţii ca să fie discutate. Şi să avem o înţelegere foarte fermă a modului în care activăm mai departe. Pe de o parte având instumentarii (ministere, instituţii ş.a.m.d.), dar pe de altă parte, asumarea responsabilităţii şi asta va fi un punct special pe agendă ca şi temă de discuţie din partea noastră.”

Europa Liberă: Până acum nu a fost asumată responsabilitatea?

Vlad Filat: „Vreau să vă spun că eu aprecieri mai negative şi mai subiective, speculative pe care le-am auzit din partea partenerilor de Alianţă, nu le-am auzit din partea nimănui. Comuniştii nu au venit cu o asemenea abordare.”

Europa Liberă: Dvs. aţi făcut un pas înapoi?

Vlad Filat: „Eu nu consider că aici este vorba de a face paşi înapoi. Dacă este cazul putem să facem mai mulţi paşi înapoi, dar cu o condiţie - să îi recuperăm foarte rapid şi să asigurăm mişcarea înainte.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG