Linkuri accesibilitate

„Liebesgrüße aus Temeswar”: povestea unui om de cultură care a încercat mereu să supraviețuiască


Actorul Julius Vollmer pe scena Teatrului din Freiburg im Br.
Actorul Julius Vollmer pe scena Teatrului din Freiburg im Br.

În dialog la Teatrul de Stat din Freiburg im Br. cu scenarista Heike Müller-Merten despre un actor timișorean și o piesă de teatru...




Povestea lui Julius-Andreas Szabó von Szathmáry, unul dintre cei mai iubiti actori ai Teatrului de Stat din Freiburg i. Breisgau, dar si unul dintre membrii fondatori ai Teatrului German de Stat din Timisoara, incepe undeva, in Banat, cu 86 de ani in urma.

Intre inceputul din Timisoara si cel din Freiburg povestea lui Julius Vollmer, caci acesta este numele care l-a consacrat pe scena, se circumscrie momentelor istorice care au marcat Romania anilor comunisti: nationalizarea, prigoana securitatii, deportarile.

Din cei 86 de ani cati i-a dat Dumnezeu pana acum, Julius Vollmer si–a petrecut peste 60 pe scena. Iar 26, pe scena Teatrului de stat din Freiburg, unde a devenit o legenda.

Cand la 85 de ani, in scaun cu rotile si orb si-a interpretat propriul rol in „Liebesgrüße aus Temeswar”, toate reprezentatiile s-au jucat cu casa inchisa. Se spune despre el ca este sensibil dar si extrem de puternic. Ca este un copil care refuza sa imbatraneasca. Ca dragostea sa pentru Timisoara nu a slabit nici o clipa. Si ca pentru el scena este patria regasita, locul unde a prins din nou radacini.

De la Timișoara la Freiburg im Br.: Julius Vollmer
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:31 0:00

In piesa de teatru semnata de Klaus Gehre, un foarte de succes regizor din Germania de est, care a facut echipa pentru scrierea
Heike Müller-Merten
Heike Müller-Merten
scenariului cu dramaturga Heike Müller-Merten (si aceasta originara tot din Germania de est) viata incarcata de tragedie a lui Julius Vollmer este pusa intr-o cheie de tip James Bond.

Julius Vollmer isi joaca propriul rol, un batran orb intr-un scaun cu rotile, iar ici se pune punct realitatii, caci regizorul si scenarista aleg sa nu le prezinte spectatorilor o lectie rece si posaca de istorie, ci sa o povesteasca prin mesageri hazlii, si in portii mici. Responsabile cu amuzamentul sunt doua tinere, agente de contraspionaj. Dintr-o eroare, intreaga operatiune de urmarire ajunge sa fie centrata pe Julius Vollmer si pe insoțitoarea acestuia, o frumoasa femeie înger, nimeni alta decat raposata sora a acestuia, Alice, si ea fosta actrita a teatrului timisorean.

Pentru Heike Müller-Merten, cea care semneaza dramaturgia piesei, intreaga poveste a lui Julius Vollmer are o semnificatie personala: „Percep aceasta poveste ca pe o calatorie in trecut. Eu insami am trait intr-un mod foarte constient dictatura in RDG, caci sunt nascuta in 1961. Sunt nascuta in anul in care a fost ridicat zidul Berlinului. Am venit la Freiburg in 2010, deja la 21 de ani dupa schimbare, aici l-am intalnit pe Julius Vollmer, si din discutiile mele cu el, am descoperit ca avem si cunostinte comune: doi regizori care lucrau pe vremea cand Julius era inca la Timisoara mi-au fost profesori la Facultatea de Teatru din Leipzig. Faptul ca am descoperit aceste pasaje din biografiile noastre care s-au intersectat m-a miscat.

Pentru cei mai multi dintre cei care au locuit in fosta RDG, România era o tara cu care simpatizam pentru ca stiam ca regimul politic este mai dur decat la noi. Am calatorit in acele timpuri in România si stiu ce saracie era si prin ce umilinte au fost obligati oamenii sa treaca, si mereu ma intrebam: «Ce ne vom face daca si la noi se va ajunge la situatia din România?»

In decembrie 1989 am stat incontinuu in fata televizorului si am urmarit toate evenimentele de atunci, de la iesirea oamenilor in strada la impuscarea lui Ceaușescu. Nimeni nu avea voie sa vorbeasca, copii trebuiau sa stea linistiti, parca eram cusuti de canapele, nu ne miscam de acolo… Era ceva… Libertatea, pretul acestei eliberari, contextul in care se recastiga libertatea, si de aceea imi era destul de clar ca 21 de ani mai tarziu, intalnirea cu Julius Vollmer mi-a readus aminte foarte profund de propria mea poveste.

L-am cunoscut pe Julius Vollmer ca pe un coleg dedicat, in varsta insa intact, si dintr-o data, peste noapte a venit orbirea. Avea o lume in minte, imaginea patriei lui, avea imaginile copilariei lui in cap si ne-am gandit in teatru ca trebuie sa facem ceva cu aceste imagini extraordinare. Am spus atunci ca ma intereseaza aceasta poveste. Cunosteam un regizor de pe vremea cand traiam la Leipzig si i-am spus Klaus, trebuie sa il cunosti pe Julius Vollmer."

Tanarul regizor Klaus Gehre spune povestea mai varstnicului sau coleg prin mai multi intermediari: pe de o
Regizorul Klaus Gehre
Regizorul Klaus Gehre
parte, actorii, pe de alta, cand oamenii nu mai vor, nu mai pot sau nu mai trebuie sa vorbeasca intra in scena papusi Barbie. Fotografii si filme refac pelicula timpului. Iar aici, regasim si o scena care a facut inconjurul lumii: impuscarea sotilor Ceausescu.

„Julius Vollmer a perceput povestirea vietii lui prin intermediul papusilor Barbie ca pe o tragi-comedie”, spune regizorul Klaus Gehre. „Exista scene foarte amuzante, distractive, lucru care
este pentru mine foarte important, dar si momente foarte serioase, chiar tragice. Si aceste momente alterneaza. Exact aceasta alternanta este cea care ii place lui Julius, ca si ideea cu agentele.

Cred ca exista interes pentru acest subiect pentru ca sistemul pe care il descriem este cunoscut de foarte putini. Apoi pentru ca am pus povestea in acest context James Bond, ea poate fi privita cu o anumita detasare si placere, nu cu incordarea cu care privesti un film documentar.”

Vestul nu cunoaste cu adevarat povestile estului, este de parere si scenarista Heike Müller-Merten. „Pentru cei din RDG, România era o destinatie turistica. Am fost la Constanta, in Carpati, stim unde este Ardealul si ce este Banatul. Tara era aproape de noi si atunci si problematica ne era familiara. Am realizat cand am venit aici, in sud-vestul Germaniei ca vorbim de alta constelatie. Nu fac nici un repros nimanui, dar e vorba pur si simplu de alt spatiu cultural. Aici spatiul cultural este cel franco-elvetian. Si prin urmare si problematica alta. Eu am cunoscut, de pilda, literatura lui Herta Müller si Richard Wagner inainte de decernarea premiului Nobel pentru literatura. Cred ca traiul sub dictatura ii uneste pe oameni."

Scenariul pentru „Liebesgrüße aus Temeswar” a fost scris ca la gura sobei. Zile la rand Julius Vollmer si-a povestit viata, banda a inregistrat si apoi totul a fost transcris pe hartie.

„Apoi am rasfoit ce am scris, ne-am dat seama ca este multa istorie in aceasta poveste, am decis sa megem la Timisoara. Am stat acolo șase zile, am fost la Teatrul german de stat, am discutat cu rude, am fost in fosta lui locuinta, pe strada unde s-a aflat odata afacerea familei von Szabo, cimitirul unde se afla cavoul familei von Szabo, la universitate. Si ne-am tot gandit cum o sa punem tot materialul la un loc, cum ne descurcam cu un Julius Vollmer de 85 de ani care se deplaseaza greu, cum ne putem imagina ca el va fi in stare sa duca pe umeri o reprezentatie de o ora si jumatate. Atat in avion, cat si intr-o biblioteca din Timisoara fiind, am avut sentimentul ca suntem ca niste agenti intr-o tara straina. Asa a venit ideea cu acest plot James Bond si cu introducerea celor doua agente in scena. Cu ochelari pe ochi si cu aceasta idee in cap am inceput sa mergem prin Timisoara, si sa filmam, sa intrebam.

Reactiile la intrebarile noastre au fost diferite. De pilda in legatura cu evenimentele din decembrie 1989, ce rol a avut Teatrul de Stat german din Timisoara… Am realizat ca subiectul nu este deloc unul ingropat, ci dimpotriva. Am stat pana in noapte si am citit, am vazut un film foarte bun despre
Aktionsgruppe Banat.

Apoi ne-am intors la Julius Vollmer cu o sticla de palinca in geanta - asta a fost dorinta lui - si am decis ce scene din viata lui sunt definitorii. Viata lui abunda in tragedie si asta nu doar in Romania, ci si in Germania. Ca si in cazul Hertei Müller, tragedia nu s-a sfarsit o data cu plecarea din Romania. Nici in Germania viata nu a fost atat de blanda si primitoare.”

Echipa regizor-scenarist-actor din „Est” a conceptul un spectacol pentru un public din Germania vestica, „o insula a democratiei si a bunastarii”. Cu ce mesaj insa?

„Mi-as fi dorit ca prin intermediul acestei piesa de teatru publicul care a avut sansa sa se nasca intr-o parte a lumii democratice sa poata intelege cum a fost viata celor s-au nascut in regimuri nedemocratice. As vrea sa inteleaga ce face dictatura din oameni si ca nu poti iesi dintr-o dictatura fara rani. Exista victime si calai, iar granitele nu trebuie sa se stearga. Iar aceasta nu este povestea unui luptator impotriva regimului. Este povestea unui om de cultura care a incercat mereu sa supravietuiasca. Insa este mult mai greu sa supravietuiesti unei dictaturi. Vollmer mi-a spus ca frica l-a distrus, ca atunci cand a ajuns in Germania era o epava. Minunea teatrului l-a salvat. In teatru a reusit sa prinda iar radacini.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG