Linkuri accesibilitate

Italia după alegeri - un sistem politic disfuncțional


60% din italieni se informează doar prin televiziune, iar Berlusconi controlează principalele canale.


Alegerile generale din Italia s-au încheiat ieri cum nu se putea mai prost: Partidul Democrat de centru-stânga are o majoritate mai mult decît incertă, partidul lui Silvio Berlusconi s-a clasat pe un puternic loc doi. Alternativa, la fel de proastă pentru economia ţării şi zona euro: un guvern de coaliţie, care cu greu va împinge reformele sau o confruntare între camera inferioară a parlamentului, dominată de centru-stînga, şi o camera superioară, dominată de dreapta. Iar Mario Monti a plătit, ca mulţi alţi premieri ai austerităţii înaintea lui, preţul politic al reducerilor bugetare.

Alegerile generale din Italia s-au încheiat cu un rezultat total neasteptat care arată că nicio coaliție nu pare posibilă în stadiul actual. Guvernele instabile sint o tradiție in Italia, dar situația este inedită și se vorbește deja despre organizarea de noi alegeri.

Sistemul electoral italian acordă partidului care câștiga cele mai multe voturi - in cazul de față stînga, Partidul Democratic al lui Pier Luigi Bersani 33% - o majoritate absoluta de 54% din locuri în Camera Deputatilor, camera inferioară a parlamentului.

In schimb, in Senat sistemul e diferit si acolo împartirea scaunele se face dupa un algoritm foarte complex, in funcție de regiuni. Acolo, Bersani nu se arata in masura a obtine o majoritate, nici macar aliindu-se cu fostul premier tehnocrat Mario Monti, marele învins al scrutinului. Camera si Senatul vor avea astfel majoritati diferite, ceea ce va face Italia imposibil de guvernat.

In sistemul politic italian, camera Deputatilor si Senatul au puteri egale, ceea e înseamnă ca un guvern care nu are majoritatea in ambele camere nu poate funcționa.

Marele șoc a fost scorul neasteptat al populistului Beppe Grillo care a castigat un sfert din totalul voturilor la scara națională fără un program politic coerent si fără a prezenta un candidat cu experiența. Ostil tuturor celorlalți, atacand toate partidele, Grillo a deturnat o buna parte din electoratul lui Berlusconi si al celor nemulțumiți de măsurile de austeritate si de direcția pe care o ia Italia. Una din temele de campanie ale lui Beppe Grillo a fost de altfel un referendum national pentru ieșirea Italiei din zona euro si revenirea la liră.

Sprijinul pe care UE l-a adus lui Monti, omul ce a introdus masurile de austeritate, s-a dovedit astfel contraproductiv in ochii alegătorilor, din ce in ce mai stârniți împotriva Europei de discursurile populiste ale lui Berlusconi si Beppe Grillo.

Voturile cumulate la nivel national ale acestora doi, Berlusconi-Grillo, arata in ce directie merg italienii. Mai bine de 50% din italieni au votat pentru un om (Berlusconi), care a promis pur si simplu sa ramburseze datoriile simplilor cetateni, în vreme ce Beppe Grillo a atacat sistematic orice formă de politica organizata.

Practic nimeni nu a prevăzut factorul irational in aceste alegeri, faptul ca italienii uită problemele legale si minciunile trecute ale lui Berlusconi, coruptia si cvazi-monopolul asupra presei exercitate de el si ca sint gata sa creadă intr-un viitor mitologic. Pe nimeni nu a contrariat faptul ca Berlusconi, care a stat la putere 15 ani de zile, se prezintă acum ca un campion anti-establishment.

Potrivit ultimelor sondaje, 60% din italieni se informează doar prin televiziune, iar Berlusconi controlează principalele canale.
  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG