Linkuri accesibilitate

Moldova şi raportul Monyval pe 2013 privind spălarea de bani


„Autoritățile moldovene nu folosesc suficient puterile legislative pentru a confisca proprietățile celor acuzați de spălare de bani”


„S-a inregistrat un progres. Dar este inca mult loc pentru mai bine.“ Acesta este concluzia ultimului raport al Moneyval referitor la Moldova.

Sa vorbim, asadar, mai intai despre progres. Moneyval, organismul Consiliului Europei specializat in controlul activitatilor de spalare de bani si a finantarii organizatiilor criminale, enumera, de pilda, la capitolul plusuri reformarea legislatiei penale. Acestei reforme i se datoreaza faptul ca astazi infractiunea de spalare de bani este si in Moldova privita cam cu aceiasi ochi ca in restul lumii si se supune unei rigori juridice apropiate de standartele internationale din 2007.

O realizare care merita toata lauda este faptul ca in acest moment infractiunea de spalare de bani se refera la tot lantul unei astfel de activitati, altfel spus, atat cel care initiaza circuitul prin care se pun bani in miscare pentru a li se pierde urma, cat si cel care reprezinta ultima veriga, sunt pasibili de aceasi pedeapsa.

Alte plusuri: Legea privind spalarea de bani si lupta impotriva coruptiei, lege intrata in vigoare in 2011. Documentul ofera acum serviciilor de supraveghere a tranzactiilor financiare functii si responsabilitati in concordanta cu standardele internationale, contribuind si la o mai buna transparenta.

Oricum, faptul ca potrivit legislatiei moldovene un suspect trebuie sa aiba cazier pentru a putea fi arestat pentru spalare de bani reprezinta o mare problema si ramane o deficienta majora, arata raportul.

Lucruri bune, spune analiza corpului de experti de la Strasbourg despre masurile impotriva finantarii terorismului. Legislatia curenta din Moldova prevede masuri explicite impotriva organizatiilor care finanteaza activitatile teroriste, acoperind toate cerintele existente in acest domeniu la nivel mondial in toate tratatele internationale de profil.

Desi masurile preventive si cele care permit confiscarea bunurilor sau inghetarea conturilor au fost reformate, raportul arata ca exista o evidenta slabiciune a cadrului legal in acest domeniu.

„Autoritatile nu folosesc suficient puterile legislative existente pentru a confisca proprietatile celor acuzati de spalare de bani,” spune raportul.

Directorul executiv al Moneyval, John Ringguth: „Societatea civila are nevoie de asigurari ca cei care se ocupa cu spalarea de bani sunt identificati, iar cei care ii ajuta sunt si ei trimisi in judecata si bunurile lor confiscate”, a declarat in cadrul unei audieri organizate de Parlamentul European directorul executiv Moneyval.

Cat priveste inghetarea activelor detinute de persoane suspecte de terorism, acestea pot dormi linistite: legea nu le ofera prea multa libertate celor care ar trebui sa se ocupe de confiscari, in ciuda faptului ca aceasta procedura este clarificata de rezolutiile Consiliului Natiunilor Unite pentru Securitate, arata expertii Moneyval.

Apoi, desi in Moldova exista acum autoritati de supraveghere, eficacitatea lor nu este pe deplin demonstrata. Mai mult, nu este foarte clar, ce risca cei care incalca legea, iar cuantumul amenzilor este atat de mic incat nu are deloc darul de a-i descuraja pe cei tentati sa se implice in activitatea de spalare de bani.

Comitetul de experti in domeniul evaluarii masurilor anti-spalare de bani si finantare a terorismului, MONEYVAL, este un corp de experti al Consiliului Europei care verifica compatibilitatea cu standardele internationale impotriva operatiunilor financare de spalare de bani si finatare a activitatilor teroriste. Moneyval analizeaza legislatia in vigoare in tarile membre ale Consiliului Europei si emite apoi recomandari.
Previous Next

XS
SM
MD
LG