Linkuri accesibilitate

Economia Transnistriei între Est şi Vest


Experţi economici din Tiraspol consideră că pentru includerea Transnistriei în viitorul acord de liber schimb între Moldova şi UE, toate părţile vor trebui să accepte compromisuri.

Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, cu sprijinul Programului PNUD pentru măsurile de promovare a încrederii, a organizat zilele trecute un seminar la Râbniţa, în cadrul căruia agenţii economici transnistreni au fost informaţi despre impactul pe care îl va avea asupra afacerii lor viitorul acord de liber schimb între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Zona de comerţ liber şi aprofundat cu UE oferă multiple facilităţi, însă întreprinderile din stângă a Nistrului nu vor putea beneficia de ele, dacă nu va fi armonizat cadrul normativ şi nu vor îndeplini cerinţele comunitare. Pe de altă parte, administraţia de la Tiraspol depune eforturi tot mai mari pentru a-şi armoniza legislaţia cu cea a Federaţiei Ruse şi zilele trecute a primit o delegaţie a Institutului de cercetări strategice din Moscova care îi va oferi sprijin la elaborarea unei strategii de integrare a Transnistriei în spaţiul euro-asiatic, un spaţiu ce exclude automat integrarea economică şi comercială în structurile europene. Va accepta sau nu Tiraspolul să facă parte din acordul Republicii Moldova cu UE? Radu Benea l-a întrebat pe economistul din Tiraspol, Serghei Melnicenko:

Serghei Melnicenko: Sunt două aspecte ale acestei chestiuni: economic şi politic. Este un lucru cert că semnarea acordului de liber schimb între Moldova şi Uniunea Europeană va avea un impact pozitiv asupra întreprinderilor transnistrene, mai ales cele mari, orientate spre export. Este firesc ca aceste întreprinderi să fie interesate de extinderea comerţului cu ţările Uniunii Europene, unde sunt şi cei mai solvabili consumatori şi partenerii cei mai disciplinaţi în onorarea contractelor, - şi aceste relaţii comerciale ar fi atât în beneficiul întreprinderilor transnistrene, cât şi al bugetului regiunii. Dar problema cea mare este în ce măsură acest lucru se va potrivi cu direcţia anunţată de conducerea Transnistriei către integrarea în structurile euro-asiatice. Pentru că este limpede că administraţia regiunii nu va putea să renunţe la vectorul de dezvoltare trasat la referendumul din 2006 privind independenţa Transnistriei şi apropierea de Federaţia Rusă. De aceea, cele două aspecte sunt complementare, dar şi divergente.

Singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că orice business va fi mereu interesat de diversificarea pieţelor. Nimeni nu vrea să piardă pieţele imense ale spaţiului euro-asiatic – Belarus, Rusia, Kazahstan, sau vecinii apropiaţi, - şi sigur că nimeni nu vrea să-şi piardă clienţii tradiţionali din Europa occidentală. Exporturile cele mai mari pe pieţele vest-europene le au întreprinderile textile şi cele ale industriei uşoare, care sunt destul de multe în Transnistria. Cum anume va fi încadrată Transnistria în acordul de liber schimb al Moldovei cu Uniunea Europeană este foarte dificil să spunem de pe acum. Evident, îşi va lăsa amprenta şi lipsa statutului juridic al Transnistriei, iar în următorii un an şi jumătate este puţin probabil ca un asemenea statut să fie negociat. De aceea, politicienii şi businessmenii vor căuta soluţii de compromis, modalităţi de participare a Transnistriei în acest aranjament, şi este evident că anumite cedări va trebui să le facă şi partea transnistreană, şi Uniunea Europeană, şi Republica Moldova.

Europa Liberă: Cât de realiste credeţi că sunt intenţiile administraţiei de la Tiraspol de a face din Transnistria o regiune a viitoarei Uniuni Euro-Asiatice?

Serghei Melnicenko: „Perspectivele sunt ceţoase, deocamdată. În pofida faptului că vectorul eurasiatic a fost proclamat drept prioritate în noua concepţie a politicii externe a regiunii, care acordă chiar o atenţie sporită relaţiilor economice externe, deocamdată el nu a prins un contur real printr-o expansiune a exporturilor noastre în ţările spaţiului eurasiatic şi nici nu prea văd perspective pentru aşa ceva. Mult mai real mi se pare aşa-numitul plan Maracuţa, dacă aţi auzit el, al fostului preşedinte al Sovietului suprem, care prevede crearea unei zone economice libere între Transnistria şi regiunea Odesa. Doar în acest fel cred că ar fi posibilă o anumită formă de cooperare cu ţările eurasiatice.”
XS
SM
MD
LG