Linkuri accesibilitate

Consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării îşi selectează membrii cu întârziere


Miting împotriva discriminării, Chişinău, 8 martie 2011
Miting împotriva discriminării, Chişinău, 8 martie 2011

Consiliul va fi doar un organ de constatare a cazurilor de discriminare, nu şi de aplicare a sancţiunilor.

Odată cu intrarea în vigoare a legii cu privirea la egalitatea de şanse, la 1 ianuarie 2013, trebuia să îşi înceapă activitatea şi Consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării, ca mecanism de aplicare a acestei legi. Astfel, constatarea situaţiilor de încălcare a legii se va face de către cinci persoane fără apartenenţă politică, trei dintre care vor reprezenta societatea civilă. Cum vor fi selectaţi membrii comisiei şi când şi-ar putea începe activitatea, a încercat să afle Tamara Grejdeanu:

La concursul de selectare a membrilor Consiliului pentru prevenirea şi combaterea discriminării, au depus dosarele opt persoane, de la care se cere să dea dovadă de toleranţă faţă de grupurile minoritare şi să aibă o activitate recunoscută de peste cinci ani în domeniul drepturilor omului. Stela Jantuan, vicepreşedintele Comisiei parlamentare pentru drepturile omului, responsabilă de selectarea membrilor spune că numele candidaţilor şi dosarele lor au fost expuse opiniei publice, astfel încât înainte de audierea fiecărui, în parte, comisia să cunoască cum sunt caracterizaţi cei înscrişi în concurs:

„Toate CV-urile candidaţilor sunt expuse pe site-ul parlamentului, sunt plasate pe site-ul parlamentului şi iată în timp de două săptămâni, cred că azi, mâine deja termenul expiră când reprezentanţii societăţii civile puteau să contacteze comisia pentru a înainta unele obiecţii vizavi de un candidat sau altul, şi după aia comisia trebuie să se întâlnească pentru concursul propriu-zis.”

Ana Furtună, coordonator de proiect în cadrul Coaliţiei nediscriminare este de părere că selectarea membrilor pentru consiliu se face cu întârziere şi se arată convinsă că acesta poate fi unul funcţional doar în cazul în care cei aleşi vor fi loiali principiilor nediscriminatorii:

„Noi, ONG-urile de drepturile omului încercăm să vedem care este procedura, să ne implicăm la procesul de selectare într-un fel mai direct sau mai puţin direct astfel încât să fie un proces transparent de selecţie pentru că noi am luptat foarte mult ca acest proiect de lege să ia viaţă până la sfârşit şi este şi foarte important ca la moment să avem în componenţa consiliului adevăraţi profesionişti care să îşi facă treaba cu bună credinţă şi în interesul cetăţenilor şi în spiritul drepturilor omului. Noi cu siguranţă o să expediem scrisori către comisie, să vedem, de ce tergiversează atât de mult procesul.”

Unul din cei opt candidaţi, Sergiu Ostaf, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, crede că utilitatea acestui consiliu depinde nu doar de membrii acestuia care trebuie să aibă reputaţie ireproşabilă şi influenţă în societate, dar şi de măsura în care instituţiile publice sau private vor colabora pentru a-i pedepsi pe cei care discriminează:

„Depinde foarte mult de cooperarea ci instituţiile publice, pentru că constatarea unui caz de discriminare, în special unei discriminări indirecte depinde foarte mult de cooperarea şi disponibilitatea din partea administraţiei publice de a oferi informaţii despre practicile administrative, statisticile administrative, şi aici cu siguranţă o să avem provocări importante şi doar în cooperare cu mass-media, societatea civilă, şi cu comunitatea internaţională am putea, pas cu pas, ferm, să ne mişcăm în direcţia în care să impunem autoritatea consiliului.”

Îndată ce va fi format, Consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării va fi doar un organ de constatare a cazurilor de discriminare, nu şi de aplicare a sancţiunilor, lucru care în opinia mai multor experţi este calificat drept parte slabă a mecanismului de funcţionare a consiliului.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG