Linkuri accesibilitate

Bulgaria are mari probleme la capitolul libertatea de exprimare


În ultimii 6 ani Bulgaria s-a prăbușit de la locul 36 la cel de al 87 în clasamentul organizației „Reporteri fără frontiere” care cuprinde 179 de țări.


Moldova se află pe locul 55, în 2012 România – a evoluat de la 47 la 42, iar Ungaria a marcat o cădere bruscă de pe locul 40 pe locul 56.

Într-un mod paradoxal în Bulgaria ziariștii din mediile electronice de stat, se bucură de libertatea cea mai mare, arată o anchetă anonimă realizată de Comitetul Helsinki Bulgaria. În sectorul privat domnește autocenzura și informația deservește interese corporative și politice.

Asparuh Panov din Fundația Friedrich Nauman a constatat absurditatea situație ca la 6 ani de la aderare la Uniunea europeană în Bulgaria să aibă loc dezbateri și să fie lansate proiecte în domeniul libertății de exprimare. Actuala situație compromite procesul electoral.

Borislav Țekov dela Institutul de politică modernă a definit drept o practică obraznică finanțarea cu bani europeni a unor instituții media care în schimb garantează confortul guvernanților.

Ultimul caz care a intrat în atenția instituțiilor europene este legat de finanțarea cu bani europeani a canalului de manele „Planeta” ale cărui cântărețe participă cu regularitate la campaniile electorale ale actualilor guvernanți.

Președintele comitetul de stat pentru presa electronică Gheorghi Lozanov a cerut legi noi care să introducă o transparență mai mare în privința proprietății instituțiilor media.

Într-unul din primele sale interviuri noul ambasador american, d-na Marcy Rice, a declarat că știe despre presiunile politice și economice exercitate asupră ziariștilor, care generează autocenzura.

Boiko Borisov a răspuns criticilor săi spundînd că „o democrație mai mare nici nu a existat în aceasta țară. Fiecare poate vorbi ce-i trece prin cap. Așa ceva nu există nicăieri în lume. Sunt o prostie totală afirmațiile despre statul milițienesc și problemele cu libertatea de exprimare”.
XS
SM
MD
LG