Linkuri accesibilitate

Cum s-a comportat SIS în scandalul vânătorii din Pădurea Domnească


Membri ai comisiei parlamentare de anchetă pentru accidentul tăinuit de la vânătoare fac primele constatări.


Cercetările comisiei speciale de anchetă pe marginea omorului tăinuit de la vânătoare s-au soldat cu o primă constatare: colaboratorii SIS au ştiut despre tragedie imediat după producerea ei, a declarat preşedintele comisiei, deputatul comunist Anatolie Zagorodnâi, ieri, după o deplasare pentru audieri la faţa locului, adică în rezervaţia naturală Pădurea Domnească. Puteau anumiţi ofiţeri SIS să cunoască despre incident şi să nu-l raporteze superiorilor? Puteau superiorii lor să nu-l raporteze mai departe? Sunt întrebări la care a căutat răspuns Liliana Barbăroşie:

Un comunicat al SIS anunţa în urmă cu două săptămâni şi la aproape o lună de la omorul de la vânătoare că mai mulţi ofiţeri de securitate ar fi fost sancţionaţi disciplinar în legătură cu cazul din 23 decembrie. Comunicatul nu niciun fel de indicii din care să se poată înţelege ce anume li s-a incriminat ofiţerilor sancţionaţi. În loc să informeze publicul, comunicatul, la părerea unor lideri de opinie, a fost gîndit ca un mesaj cifrat pe care să îl înţeleagă doar cei avizaţi. Între altele, comunicatul anunţase că printre ofiţerii sancţionaţi se numără angajaţi locali ai serviciului şi că aceştia, „nu şi-au realizat în timp util sarcinile de bază - conform atribuţiilor funcţionale de a informa conducerea Serviciului, precum şi beneficiarii legali de informaţii”.

După solicitări repetate de explicaţii adresate serviciului de presă al SIS-ului, tratate cu falsă disponibilitate dar efectiv rămase fără răspuns, l-am întrebat pe deputatul Mihai Godea, membru al comisiei parlamentare pentru securitate, ce poate să însemne această formulare încifrată din comunicatul instituţiei:

Mihai Godea
Mihai Godea
„În mod normal am putea deduce că ei ar fi ştiut, dar nu au raportat cazul. Dar nu există în sistemul SIS şi în raţiunea oamenilor lucizi situaţii în care ofiţerii inferiori să nu raporteze superiorilor lor. Dacă au ştiut, au raportat. Eu sunt absolut sigur şi că au ştiut, şi că au raportat. Ceea ce a făcut SIS-ul prin acest comunicat este că a aruncat colb în ochii oamenilor. Dacă e să ne imaginăm practic, eu cred că cineva din ofiţerii SIS din regiunea respectivă erau undeva prin apropiere. Poate nu chiar în grupul vânătorilor, dar undeva pe alături, la o bătaie de săgeată, pe unde se fierbe friptura de exemplu. Pentru că cutumele de la noi vorbesc despre un lucru elementar: în condiţiile în care vin demnitari de rang înalt, SIS-ul este pe fază şi, respectiv, eu cred că ei au aflat din primele momente. Instituţiile au ştiut şi ne-au prostit. Şi încearcă să ne prostească în continuare. Au ştiut, au tăinuit, probabil cineva din sistem a livrat informaţia domnului Mocanu şi el a făcut-o publică. Şi de aici s-a început marea bătălie pentru dividende la care asistăm şi astăzi.”

La încheierea unei runde mai neobişnuite de cercetări la faţa locului, preşedintele comisiei parlamentare de anchetă, deputatul comunist Anatolie Zagorodnâi, a declarat şi el, bazându-şi afirmaţiile pe depoziţiile martorilor audiaţi, că anumiţi angajaţi ai securităţii au cunoscut despre incident chiar din primele zile de la producerea lui pentru că au efectuat la rândul lor cercetări în rezervaţie.

Un alt membru al aceleiaşi comisii, liberalul Valeriu Munteanu spune însă că informaţia nu este absolut sigură:

Valeriu Munteanu
Valeriu Munteanu
„Ieri am audiat poliţia de frontieră care se află în acel loc. Există astfel de informaţii, că persoane SIS au audiat persoane din cadrul pichetului de acolo, dar urmează să verificăm cu date factologice, anumite registre, pentru că şi aici există contradicţii. Noi abia ieri am aflat această informaţie şi ea urmează a fia verificată. Pentru că în acest moment suntem abia la etapa de strângere a informaţiei, iar deducţiile şi concluziile le vom face ulterior.”

Serviciul de Informaţii şi Securitate a infirmat cu tărie, prin vocea purtătorului său de cuvânt, că cineva dintre angajaţii săi ar fi ştiut despre incident înainte de 6 ianuarie. Este data la care cazul a devenit public datorită lui Sergiu Mocanu.

Am căutat să aflăm însă dacă comisia de anchetă formată din parlamentari îl va audia şi pe acest politician, care a spart tăcerea după ce a intrat în posesia informaţiilor scandaloase. Iată ce ne-a spus deputatul Valeriu Munteanu:

„Comisia va audia toate persoanele care pot veni cu informaţii în acest sens. Dacă vom considera oportun, o să audiem şi această persoană.”

Sergiu Mocanu
Sergiu Mocanu
Sergiu Mocanu spune însă că nu a fost deocamdată invitat la aceste audieri:

„Nu m-au contactat, dar eu aş avea ce să le spun. Cu atât mai mult că tot ce confirmă ei la ora actuală a fost spus chiar în prima zi, adică oamenii care au documentat acest caz au avut informaţii foarte exacte. Investigaţia mea a pornit de la un informator în grad de ofiţer al MAI, care a venit la mine.”

Pentru a reface filmul evenimentelor de după drama de la vînătoare, comisia are la dispoziţie trei săptămâni, din care una deja a trecut.
Previous Next

XS
SM
MD
LG