Linkuri accesibilitate

Românii nu au vocaţia revoltei (Adevărul)


Puterea sabotează independenţa magistraţilor (Evenimentul zilei)


Un articol de Violeta Fotache, din Evenimentul zilei, semnaleaza ca in sfarsit s-a mişcat ceva, după aproape o lună de scandal la Consiliul Superior al Magistraturii: secţia de judecători, condusă de Horaţius Dumbravă, a exprimat o pozitie: pe canale publice, li s-ar induce romanilor neîncrederea in judecători şi în sistemul judiciar.

„Vom avea cel mai negativ raport european pe justitie din ultima vreme, reflectând nu atât un regres al justiţiei ca sistem, ci mai curând reaua voinţă a puterii actuale, sabotând independenţa magistraţilor”, scrie in acelasi cotidian Sorin Ionita. El considera ca, pe criterii de performanţă, premierul Victor Ponta se situeaza sub nivelul lui Emil Boc. E cu atat mai surprinzatoare scaderea vigilentei. „Lăudătorii lui Ponta şi independenţii de catifea împing din greu la deal subiecte minore, precum deszăpezirea, abilităţile de PR ale premierului şi frământările din Partidul Naţional Liberal (...). Văd că e ok, s-a liniştit şi societatea civilă-POSDRU, şi editorialimea, şi Radio Guerilla şi primarul de Bârlad. Că aşa e românul, principial”, mai spune comentatorul. Sorin Ionita adauga si un al doilea „eşec major”: „corigenţa guvernului la Fondul Monetar International, că aşa se citeşte „extinderea acordului în vigoare”.

Unul dintre bloggerii publicati in ultima vreme de Adevarul, Mircea Morariu, observa si el lipsa de reactie din societatea romaneasca, in special in randul intelectualilor. Ei nu au tresarit nici la desfiintarea TVR Cultural, nici cand guvernantii au pus in discutie bugetul „prea mare” al Festivalului „George Enescu”, şi nici în faţa „fanteziilor bolnăvicios-megalomanice ale lui Andrei Marga care, prin institutele pe care le deschide frenetic în ţară, se suprapune activităţilor Direcţiilor judeţene de cultură”.

Neimplicarea isi gaseste astazi intamplator explicatia in interviul acordat ziarului Adevarul de politologul Stelian Tanase. „Românii nu au o vocaţie a revoltei şi a organizării”, spune el, iar Romania „este probabil cea mai fracturată societate din Europa (...). Dacă eu ies în stradă, vecinul se întreabă ce interes am”. Vinovat ar fi, in rand cu toata clasa politica, presedintele Traian Băsescu. Politicienilor le e mai usor sa dezbine decat sa coaguleze, pentru ca scopul lor principal e pastrarea puterii si nu vreun proiect de Romania, cel putin nu dupa 2007. In acelasi interviu, Stelian Tanase mai spune ca Victor Ponta nu si-a plagiat lucrarea de doctorat, ci pur si simplu a dat-o cuiva sa i-o faca. Or, cum practica plagiatului ar fi sistem in sistemul universitar romanesc, citam, „eu nu îl văd pe Victor Ponta într-o lumină aşa de diabolică”.
XS
SM
MD
LG