Linkuri accesibilitate

„Betonul Alianţei”




După o frază ca aceasta: „Cu toată contrabanda şi toate hoţiile, AIE rămâne succesul nostru”, rostită senin într-o conferinţă de presă de liderul PL, dl Mihai Ghimpu, cel care altădată ne asigura de trăinicia betonului Alianţei, e musai să te întrebi dacă nu cumva neobositul strateg PL-ist tocmai s-a înscris (de fapt, ne-a! ceea ce e mult mai grav) în… Cosa nostra, de vreme ce – mutatis mutandis – contrabanda şi hoţiile fac parte din „succesul nostru” (poate totuşi „al lor”?!). Vrând de ochii lumii să lustruiască imaginea Alianţei, dl Ghimpu confundă bidineaua cu barosul (întâmplător, rimează cu... José Manuel Barroso!), şi dă-i! şi tot dă-i înainte!! în stilu-i isteric & bufon ce-l caracterizează în ultimul timp.

Venindu-i în întâmpinare dlui deputat „aliat”, am dori să-i aducem la cunoştinţă încă o reţetă de succes a moldovenilor care lucrează în construcţii, poate-poate ajută şi ea la întărirea continuă a „betonului AIE”. Aşadar, orice moldovean ce se respectă are grijă să zidească într-unul din pereţii casei pe care tocmai o înalţă un ou crud, găurindu-l cu vârful acului în prealabil, atât cât să nu se scurgă. Bănuind că comanditarul lucrărilor nu-l va plăti la timp (sau chiar – se mai întâmplă – deloc!), în felul acesta se asigură împotriva eventualilor amânări, şi totodată îşi fixează în vederea viitoarelor negocieri un punct forte în stare dacă nu să urnească axa globului pământesc, cel puţin să-i cârnească nasul rău platnicului. În câteva săptămâni, oul se strică, iar mirosul de clocit invadează casa – şi atunci stăpânul acesteia îl pofteşte pe moldovean, cu glas spăsit, să lichideze presupusa mină olfactivă cu efect întârziat, în schimbul rambursării unei părţi a datoriei. Doar că un moldovean prevăzător (alias, păţit!) nu plasează niciodată o singură „mină olfactivă”, aşa că frecvenţa vizitelor sale la obiectul muncii este direct proporţională cu zgârcenia comanditarului lucrărilor. Ştiu cazuri când acest „război de uzură” a durat luni de zile, iar scara blocului de locuit puţea a pucioasă mai ceva ca intrarea în Infern. De unde din cele mai străvechi timpuri, gălbenuşul de ou era socotit un excepţional liant, iată că o gândire perversă foloseşte oul în cel mai netrebnic mod…

Patentată ori ba, această metodă ce traduce o desăvârşită lipsă de încredere reciprocă mi se pare a defini cel mai exact structura internă a „betonului AIE”, cel puţin în formula AIE-2. După alegerile din toamna lui 2010, un astfel de „ou de cuc” a pătruns – pe listele unui partid pe care tocmai şi-l cumpărase –, în Parlament, iar apoi a devenit vice-preşedintele Legislativului. Încă de la primele şedinţe ale noii legislaturi, plutea un uşor iz de clocit prin sală, venind dinspre prezidiu, nimeni însă (exceptând opoziţia PCRM) nu cârnea din nas, în numele – a ce?! Doar că în ajunul alegerilor municipale s-a constatat că, departe de a fi singurul „ou stricat”, câte-o mină cu efect întârziat de genul acestuia a fost plasată în cele mai mari partide parlamentare – astfel, ieşirea lui Mihai Godea din PLDM, apoi dezertările în serie din PCRM, toate au urmat acelaşi scenariu. (Şi să mai zică unii după asta că banii nu au miros?!!) De remarcat că două fracţiuni – id est, doi stâlpi ai Alianţei – nu şi-au pierdut nici un deputat, PD şi PL (de ce oare?!); puse în ecuaţie, ele seamănă tot mai mult cu talgerele aceluiaşi cântar, în echilibru instabil, în spatele cărui stă unul şi acelaşi zaraf. Chiar ne-a fost de-a mirării, la un moment dat, cum naiba nu s-a „ouat” şi-n aceste partide cel care pare să fi căzut cloşcă peste – nici mai mult, nici mai puţin! – Republica Moldova, încă de pe timpul Împăratului Roşu (care l-a şi „clocit” la rându-i, sub aripa-i protectoare), ca apoi să ne dăm seama că cei doi lideri, unul al PD-ului, şi altul al PL-ului, arată ei înşişi ca nişte ouă pascale, dacă nu chiar Fabergé, unul mai zugrăvit decât altul. E suficient să deschidă gură, că au şi poluat atmosfera politică din RM cu emanaţiile lor sulfuroase.

Altfel spus, după trei ani de guvernare „aliată”, avem nu mai puţin de 4-5 câmpuri minate (patru partide ce au acces iniţial în Parlament + Socialiştii & Ko, desprinşi ulterior), gata oricând să sară în aer, dacă un singur om va fi zburătăcit din cuibar! Hotărât lucru, ceva e tare putred în MDA[nemarca] noastră…

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG