Linkuri accesibilitate

„Ideea unor alegeri anticipate este lipsită de sens: sondajele arată că nici puterea, nici opoziția nu ar obține o majoritate confortabilă”


Liderii AIE.
Liderii AIE.

Scandalul din AIE la restrospectiva săptămânii.



Scandalul dintre politicienii AIE a găsit un mediu prielnic săptămâna aceasta în studiourile de televiziune, în paginile ziarelor și în cele electronice. În cadrul obișnuitei retrospective a săptămânii politice moldovenești de la radio Europa Liberă Tamara Grejdean a stat de vorbă cu câțiva dintre analiștii și jurnaliștii care au dezbătut acest scandal.

Demiterea procurorului general, Valeriu Zubco este în opinia editorialistului Nicolae Negru, evenimentul de la care a pornit gâlceava în cadrul Alianţei de guvernare, iar învinuirile ce au urmat, crede editorialistul, fac parte dintr-un scenariu haotic, de luptă pentru imagine:

„Declaraţiile domnului Lupu, domnului Ghimpu, au înfierbântat această atmosferă, aceste acuzaţii, chiar să le spunem fanteziste, ar fi prea puţin, sau provocatoare chiar. Pe de altă parte şi comportamentul PLDM- ului nu este suficient de clar. Societatea civilă nu trebuie doar să înţeleagă sau să stea pasivă dar să influenţeze şi într-un fel să le ceară factorilor politici să se comporte civilizat, în limita standardelor unor partide democratice, nu unor partide care s-au scăpat la putere.”

Referindu-se la acelaşi conflict din interiorul Alianţei de Guvernare, jurnalista publicaţiei locale, „Expresul de Ungheni”, Lucia Bacalu spune că ceea ce se vede din teritoriu pare a fi lipsă de responsabilitatea din partea guvernaţilor care vorbesc despre alegeri anticipate şi eventuale coaliţii cu opoziţia:

„Nu este clar până la capăt cine şi ce intenţii are. Din păcate iată acum s-a văzut cel mai clar că o parte din presa noastră este angajată politic şi în asemenea circumstanţe este foarte complicat să înţelegi. În plus, se face impresia, uitându-te la toate declaraţiile acestea parcă ar fi un teatru al absurdului. Iarăşi se revine la Pădurea Domnească, cred că foarte multă lume se întreabă de ce nu iese personal, preşedintele Nicolae Timofti, ca să vorbească despre tot ce se întâmplă în ultima perioadă în Republica Moldova.”

Ideea unor alegeri anticipate, enunţată de politicieni, este în opinia lui Victor Cobăsneanu, redactorul-şef al săptămânalului „Observatorul de Nord” din Soroca, lipsită de sens, întrucât sondajele de opinie au arătat că la eventuale alegeri, nici partidele din alianţă şi nici cele din opoziţie nu ar acumula o majoritate confortabilă:

„Consider că este o bravadă din partea liderilor politici fiindcă nici unui partid, poate cu ceva rezerve, mai puţin partidului liberal-democrat, nu i-ar conveni alegeri anticipate. Cât priveşte toată harababura din politică legată cu trimiterea în rezervă a procurorului general, a trebuit să moară un om, ca procurorul general să fie destituit din funcţie, şi acum nu ştiu ce ar trebui să se întâmple ca să fie ales un nou procuror general fără mare tam - tam. Nu cred că acest lucru este posibil în Republica Moldova actuală. A fost opinia jurnalistului Victor Cobăsneanu, de la ,,Observatorul de Nord” .
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG