Linkuri accesibilitate

Alberto MANGUEL, Istoria lecturii


Un (mare!) text de plăcere, pe cât de erudit, pe atât de… ad usum delphini.


Bine zicea Flaubert: „Citiţi ca să trăiţi”; iar Franz Kafka nu uita să precizeze: „De fapt, eu cred că trebuie să citim numai cărţile care ne trec prin ciur şi prin dârmon”. Câteva decenii mai târziu, un adolescent de 16 ani i-a citit, vreme de doi ani, lui J.L. Borges, „cum au făcut mulţi alţi norocoşi sau cunoştinţe întâmplătoare” – se numea Alberto Manguel, iar „faptul că-i citeam lui Borges ducea, întotdeauna, la o reorganizare mentală a cărţilor pe care le aveam”. Peste alte trei decenii acesta avea să publice Istoria lecturii, acum şi în versiune românească (graţie tălmăcirii lui Alexandru Vlad), Nemira, 2011.

Structurată în două părţi a câte 10 capitole – Documente ale lecturii şi, respectiv, Puterile cititorului –, precedate de o amplă introducere numită Ultima pagină şi încheindu-se cu Paginile albe de la sfârşit (asta dacă nu punem la socoteală Note-le şi Indice-le de nume), Istoria lecturii este chiar un (mare!) text de plăcere, pe cât de erudit, pe atât de… ad usum delphini.

Sunt atâtea lucruri de aflat din cele 400 de pagini ale savantului tom, încât mă voi limita să citez doar două-trei minunăţii, cât să vă stârnesc curiozitatea: toată lumea ştie despre biblioteca din Alexandria; ei bine, există o replică „itinerantă” a acesteia: „în secolul al zecelea, de exemplu, marele vizir al Persiei, Abdul Kassem Ismael, care nu voia să se despartă când călătorea de colecţia lui de o sută şaptesprezece mii de volume, le transporta cu o caravană de patru sute de cămile, dresate să meargă în ordine alfabetică”; sau: datorită unei traduceri defectuoase, există o „Biblie dulceagă” şi chiar o „Biblie cu gândaci”; sau: la 1872, Anthony Comstock fonda, la New York, Societatea pentru suprimarea viciului (lecturii, se-nţelege!); sau: entuziasmul unor vânători de autografe l-a făcut pe laureatul Nobel William Golding să exclame: „într-o zi, cineva va da peste un exemplar nesemnat al unui roman de William Golding şi acesta o să valoreze o avere”; şi încă: întrebat de ce toate tratatele asupra Talmudului babilonian au prima pagină lipsă, rabinul Levi Yitzhak din Berdicev ar fi răspuns: „Pentru că oricâte pagini citeşte omul studios, nu trebuie să uite niciodată că tocmai la prima pagină n-a ajuns încă”…

În fine, dacă „pare firesc că Alexandru cel Mare (…) purta întotdeauna cu el un exemplar din Odiseea”, „mi-ar plăcea să ştiu ce carte ţinea Hamlet în mână, când la întrebarea lui Polonius («Ce citiţi acolo, prinţe?»), a zis: «Vorbe, vorbe, vorbe»”.
14 ianuarie ’13

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG