2012: aniversări muzicale, istorii și discuri istorice

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, din nou, cu daruri muzicale din partea Europei Libere, pe urmele cîtorva din cele mai interesante și pline de har discuri ale anului 2012. A fost un an al aniversărilor, atît al unor compozitori, cît și al unor muzicieni celebri și multe din CD-urile cele mai remarcabile ale anului au fost și sînt legate de aceste sărbătoriri.

De Claude Debussy, în primul rînd, de la cărui naștere, în 1862, s-au împlinit 150 de ani și căruia, la Paris, i-a fost dedicată o mare expoziție intitulată „Debussy, muzica și artele”. Cu această ocazie, unul din comisarii expoziției, Jean-Michel Nectoux, a reunit pe un album de trei CD-uri, în capitole intitulate Cînt și pian, Pian, Orchestră, Pelleas și Melisande și Cînt și orchestră, o antologie de interpretări istorice, indiscutabil dintre cele mai frumoase care există. In ce măsură l-ar fi satisfăcut pe Debussy însuși, spirit inovator și multilateral, de o exigență proverbială, este greu de spus. Autorul selecției muzicale citează un pasaj antologic dintr-o scrisoare a compozitorului, adresată unui prieten, căruia îi spunea în final: „In mod cert, bătrînul meu Caplet, muzica este o artă închisă duminica și în zilele săptămînii pentru prea mulți oameni care se intitulează: muzicieni!”.

Referința era la unul din pianiștii celebri de epocă, interpret predilect și ales chiar de Debussy pentru multe din lucrările sale, prezent și în albumul aniversării, catalanul Ricardo Vines. Alături de el, în selecția istorică figurează Serghei Rachmaninov, Artur Rubinstein, Marcelle Meyer și... Benno Moiseivitsch, celebru pianist de origine rusă, pe care îl auziți în acest moment cîntînd „Toccata”, din Pentru pian, nr. 3, o imprimare făcută la Londra în 1946.

Benno Moiseivisch, unul din marii pianiști ai veacului al XX-lea. Albumul Debussy, publicat sub eticheta casei Aeon, a constituit un supliment audio la o mare expoziție, vă spuneam, organizată de muzeele Orsay și Orangerie, în cooperare cu Bridgestone Museum of Art, Ishibashu Foundation și Nikkei Inc., deschisă la Paris din februarie pînă iunie și prezentată apoi, din iulie pînă în octombrie la Tokyo. In selecția vocală, cea a liedurilor lui Debussy, figurează și o scurtă piesă de tinerețe, mai puțin cîntată, pentru solist și orchestră, Mandolina (compusă în 1882) și interpretată de baritonul Gérard Souzay, acompaniat de Orchestre de la Société des concerts du Conservatoire, sub bagheta unui dirijor originar din România, Edouard Lindenberg.

Baritonul Gérard Souzay, o înregistrare din 1950. Și fiindcă vorbim de antologii deosebit de frumoase și de voci ce au rămas în istorie, 2012 a fost și anul centenarului nașterii unei contralto de neuitat, Kathleen Ferrier. „Atunci cînd cînta - scria unul din criticii britanici -, orice, de la sofisticatul Mahler la cîntecele populare cele mai simple, ea putea aduce publicul în lacrimi cu felul ei generos, direct și căldura interpretărilor ei”.

Casa EMI a serbat-o în anul încheiat publicînd un album de trei discuri, cu integrala ei de înregistrări ale lui Kathleen Ferrier, de la cele dintîi probe de microfon, din iunie 1948, pînă la cele ce au precedat îmbolnăvirea și dispariția prea timpurie a solistei, în 1953, ucisă de un cancer nemilos la numai 41 de ani. Ascultați-o într-o arie din Ottone de Haendel, Spring is coming/Vine primăvara.

Kathleen Ferrier, celebra contralto britanică de la nașterea căreia în 2012 s-au împlinit o sută de ani.

Intre marii muzicieni ai secolului XX serbați în 2012 s-a aflat și un violonist, elev, între alții, al lui George Enescu, și de la a cărui dispariție s-au împlinit 40 de ani. Christian Ferras, un tînăr extrem de dotat, după spusele criticilor, „dotat precoce cu un instinct profund al sunetului și interpretării”, a debutat în 1942, la Nisa, unde și-a început studiile la conservator. Doi ani mai tîrziu avea să fie acceptat la Conservatorul din Paris, în clasa de vioară a lui René Benedetti și cea de muzică de cameră a lui Joseph Calvet. Premiu I în 1946, Christian Ferras își făcea debutul cu orchestra la Paris, la numai 13 ani, iar la sfîrșitul anului 1947 făcea primele înregistrări pentru casa Decca.

Deutsche Grammophon i-a dedicat la aniversarea din anul scurt un set memorial de 10 discuri, intitulat „L'Art de Christian Ferras”/Arta lui Christian Ferras”, care reunește, alături de interpretări cunoscute, cum sînt marile concerte de Beethoven Brahms, Sibelius, Ceaikovski și de mai rar publicate recitaluri de muzică de cameră în compania pianistului Pierre Barbizet, o serie de rarități absolute. Intre ele se află cîteva din înregistrările Decca, niciodată publicate cu distribuție internațională și păstrate pînă acum în colecția privată a muzicologului francez, Jean-Michel Molkhou, care semnează, de altfel și livretul setului aniversar. Așa este, de exemplu, minunată Romanza andulaza, op. 22 no. 1 de Pablo de Sarasate, pe care o auziți în clipa aceasta... Christian Ferras și Pierre Barbizet la pian, în noiembrie 1948.

Romanța andaluză de Sarasate, una din imprimările raritate, astăzi inclusă în setul omagial „Arta lui Christian Ferras”, publicat de DG la împlinirea a 40 de ani de la dispariția violonistului.

Intre aniversările unor muzicieni cu totul excepționali din anul încheiat, comemorarea pianistului Alfred Cortot a fost una dintre cele mai importante, atît ca simbolism, cît și pe plan strict muzical. 50 de ani de la moartea sa, Cortot suscită încă pasiuni și reacții de respingere, urmare a pozițiilor sale în viața politică franceză în timpul ocupației germane. Filiala franceză a casei EMI, care a publicat o impozantă ediție de 40 de CD-uri a imprimărilor sale între anii 1919-1959 (Alfred Cortot Anniversary Edition Recordings: 1919-1959), a adoptat o poziție meritorie de a readuce în actualitate atît muzica lui Cortot, pe care îl numește „un romantic al secolului XX”, cît și istoria și personalitatea sa controversată.

Un mai tînăr exeget al pianistului, François Anselmini, lămurește lucrurile din prima pagină a livretului ce însoțește discurile. Cortot a fost un demnitar al regimului de la Vichy, consilier național și poate fi considerat ca un colaborator al regimului pro-nazist, grație „participării sale la multiple manifestări culturale organizate de ocupant”. Pe de altă parte, „parcursul omului public și meandrele sale nu trebuie să facă uitate multiplele activități ale muzicianului, [...] stilul său pianistic, de o subtilitate și de o varietate care sfidează analiza...”

Alfred Cortot, o imprimare din 1929, a unuia din compozitorii săi francezi de predilecție, César Franck, Preludiu, coral și fugă în si minor. Cele peste 50 de ore de muzică adunate în ediția aniversară Alfred Cortot, nu acoperă integralitatea imprimărilor sale, dar dau cu certitudine o imagine rotundă și complexă a tuturor fațetelor unuia din cei mai mari pianiști ai tuturor timpurilor. E greu, aproape imposibil, să alegi o singură pepită din mulțimea faimoaselor sale interpretări ale muzicii lui Chopin sau Schumann. Dar, pentru plăcerea zilelor de sărbători, ascultați, în încheierea acestei retrospective muzicale cîteva pagini din Scenele de copilărie schumanniene...