Linkuri accesibilitate

În Siria continuă carnagiul


 Halfaya in the central Syrian province of Hama on Dece
Halfaya in the central Syrian province of Hama on Dece

Trimisul special al ONU pentru Siria nu reuşeşte să medieze pacea pentru că guvernul de la Damasc şi rebelii sirieni nu vor să stea de vorbă.



Zeci de persoane au fost ucise într-un atac aerian la o brutărie din orașul sirian Halfaya, din provincia Hama, care a fost cucerit de rebeli săptămâna trecută.

Martori oculari au declarat agenției Reuter că cel puțin 90 de persoane au fost ucise duminică în timp ce stăteau la coadă să cumpere pâine.

Observatorul sirian pentru drepturile omului cu sediul la Londra a relatat că numărul victimelor este de 60, iar cel puțin 50 de oameni au fost răniți grav.

Se crede că a fost cel mai sângeros atac aerian de pînă acum în războiul civil din Siria.

Activiștii sirieni au anunțat că cel puțin 180 de persoane au fost ucise duminică în confruntările din Siria.


Între timp, trimisul special al ONU pentru Siria Lakhdar Brahimi, care se află la Damasc a spus că situația din Siria este în continuare îngrijorătoare, şi și-a exprimat speranța că părțile în conflict vor găsi calea spre o soluție la care poporul sirian speră și pe care o așteaptă.

El a făcut această declarație după convorbirile avute la Damasc cu președintele sirian Bașar al-Assad. Brahimi

Brahimi a mai spus că a avut loc un schimb de opinii despre măsurile ce trebuie luate în viitor, iar președintele sirian a vorbit despre viziunea sa asupra situației.

Violențele în Siria au crescut în intensitate de la numirea lui Brahimi în funcția de mediator special al ONU pentru această țarp în luna septembrie.
  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG