Linkuri accesibilitate

Boiko Borisov la Casa Albă


Boiko Borisov şi Barack Obama
Boiko Borisov şi Barack Obama

Premierul bulgar este primul lider european primit de Obama după realegerea sa.


Premierul Bulgariei Boiko Borisov a fost primul lider european primit la Casa Albă, după victoria preşedintelui Barack Obama în alegerile din noiembrie. Despre miza discuţiilor, mai multe de la corespondentul Europei Libere la Sofia, Petio Petkov:

În cadrul întâlnirii sale cu primul ministru Boiko Borisov președintele Barak Obama a calificat Bulgaria drept un aliat deosebit al Statelor Unite ale Americii. Președintele a adresat laude la adresa guvernului bulgar.

Barak Obama a declarat că premierul Borisov este un lider eficace. El a menționat contribuția Bulgariei în Afganistan, colaborarea excelentă în combaterea terorismului și crimei organizate.

În glumă, președintele a adresat un avertisment reporterilor amintind de centura neagră la karate deținută de interlocutorul său.

Barak Obama a mulțumit lui Borisov pentru eforturile depuse de autoritățile bulgare în vederea elucidării atentatului din luna iulie de la Burgas în care și-au pierdut viața cinci turiști israelieni și un bulgar, iar mulți alți au fost răniți.

Borisov la rândul său a spus: „Şi președintele și eu cunoaștem cine stă în spatele atentatului. Este nevoie însă de asigurarea probelelor necesare pentru a fi dovedită în justiție vina organizatorilor. La elucidarea atentatului lucrează multe servicii secrete aliate, printre care și cele americane.”

Sofia nu împărtășește încă convingerea exprimata la Ierusalim, Washington și London cu privire la implicarea Iranului și organizației extremiste „Hezbollah”, dar nici nu exclude aceasta ipoteză.

După încheierea întâlnirii, Borisov a menționat aprecierile pozitive ale președintelui la adresa justiției bulgare. Aceste aprecieri, amintesc mediile sofiote, diferă de cele ale Comisiei Europene, care a amânat de câteva ori aderarea țării la spațiul Schengen.

Borisov este primul lider european primit de Obama după realegerea sa. La întâlnirea, ce a durat 45 de minute, au participat viceprim-ministrul și ministru de interne Țvetanov, miniștrii de externe și al apărării Mladenov și Anghelov.

Politigraf

XS
SM
MD
LG