Linkuri accesibilitate

Exerciții de libertate


Unde altundeva decât în România lansarea cărții unui borfaș se bucură de prezența și de prezentarea unui fost președinte de republică?



România este țara tuturor paradoxurilor. Unde altundeva poți întâlni un pușcăriaș, ajuns după gratii pentru corupție înfășurat în fulare Burberry, și care, la un târgul de carte Gaudeamus, lansează o carte cu titlul „Exerciții de libertate”?

Unde altundeva decât în România lansarea este însoțită de un scurt mesaj, ca să vedem cât de cult este autorul, în care sunt citați Naomi Klein, Montesquieu, Machiavelli, Hannah Arendt, Elie Wiesel, Alain Juppé, Noam Chomsky.

Unde altundeva decât în România lansarea cărții unui borfaș se bucură de prezența și de prezentarea unui fost președinte de republică? Da, săptămâna trecută, la târgul de carte Gaudeamus, fostul președinte Ion Iliescu a prezentat cartea fostului sau prim ministru, aflat acum în pușcărie, Adrian Năstase, carte vesel intitulată „Exerciții de libertate”, lăudându-i condeiul pătrunzător şi talentul de gazetar.

Din motive obiective, e adevărat, autorul n-a fost prezent la lansare. Tot din motive obiective, legate de vârstă, nici ex-președintele prezentator nu și-a mai adus aminte vigoarea cu care a demascat capitalismul de cumetrie, instalat pe vremea lui Adrian Năstase, și care l-a și împins in brațele corupției, crezând că se va bucura de veșnică impunitate.

Coincidență sau nu, în zilele lansării „exercițiilor de libertate” a fost dată publicității motivarea Înaltei Curți care a dus la condamnarea lui Adrian Năstase, principal beneficiar în afacerea Trofeul Calității. În motivarea deciziei definitive, judecatorii notează că activitatea desfășurată de inculpați reprezintă „fără echivoc un caz de corupție la cel mai înalt nivel”, deoarece Năstase era „unul dintre cei mai importanți exponenți ai clasei politice, președinte al celui mai mare partid politic la nivelul anului 2004, prim-ministru în funcție la acel moment și candidat cotat cu șanse reale la cea mai înaltă demnitate a statului român”. Totodată, se arată că nu a fost vorba despre o simplă finanțare ilegală a unei campanii electorale, ci despre punerea la dispoziția lui Nastase a unor fonduri ilicite de patru ori mai mari decât cele declarate oficial pentru întreaga campanie electorală.

Toate bune și frumoase dacă în vorbă nu s-ar fi băgat și cârlanul Victor Ponta, omul care-i datorează multe lui Adrian Năstase, inclusiv cariera și care, firește, își apără binefăcătorul spunând că în motivarea Înaltei Curți nu există probe. Că Iliescu n-are memorie e de înțeles la un om trecut de 80 ani. Trist este că tânărul Victor Ponta uită că a povestit ziarului El Pais cum și-a pierdut Adrian Năstase calitatea de membru al partidului când a primit condamnarea definitivă „pentru finanțare ilegală a partidului, în timpul campaniei electorale”. Pentru aproape un milion de euro, tocați ilegal de Năstase, există probe în ciuda orbirii, amenziei sau prostiei lui Victor Ponta!

În cuvâtul care a insoțit lansarea exercițiilor de libertate, Adrian Năstase a afirmat că politica inspiră repulsie şi fascinaţie. Il asigur că, în ce-l privește, e vorba doar de repulsie.
Previous Next

XS
SM
MD
LG