Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.


In Moldova continuă să se afle delegaţia Fondului Monetar Internaţional pentru a şasea evaluare din cadrul mecanismului extins de creditare si de finanţare extinsă. Cu alte cuvinte, experţii financiari vor continua sa vadă şi să analizeze evoluţiile economice ale Moldovei şi prognozele ce pot fi făcute. Pînă acum expertiza nu a fost foarte optimistă, economia Moldovei fiind afectată de evoluţiile din regiune, mai ales cele negative din zona euro.

Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, are anunţată in cursul zilei o întrevedere cu expertii de la Institutul de Politici Publice.

Din agenda culturală a zilei, Centrul Cultural Israelian organizează Ziua Israelului la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova. Se va cinta muzică traditională evreiască, se vor mînca bucate specifice şi vor fi expuse şi tablouri cu imagini ale acestei ţări…

Pe plan internaţional, atenţia lumii va fi şi astazi concentrală tot asupra Isrelului si tensiunilor cu gruparea Hamas din Fişia Gaza. După ce a fost ieri în Egipt, astazi, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki Moon, are prevăzută o vizită in Israel, în încercarea de a găsi o cale de a opri violenţele izbucnite miercurea trecută. Violenţele au făcut cel puţin 90 de victime între palestinieni si 3 israelieni. Preşedintele Egiptului este unul dintre liderii care încearcă să găseasca drumul spre un acord de încetare a focului.

Ministrul rus al apărarii, Serghei Shoigu, va face o vizită în China comunistă astazi şi mîine. Se ştiu puţine despre agenda convorbirilor, dar China si Rusia au exprimat în ultimul timp opinii comune în mai multe subiecte internaţionale controversate, precum Iranul si Siria.

Astazi se împlinesc 50 de ani de la încheierea aşa-numitei crize a rachetelor cubaneze. La 20 noiembrie 1962, preşedintele american John Kennedy a ridicat blocada pe care o impusese Cubei. Si, tot din caledarul istoric să amintim că la 20 noiembrie 1917 a fost proclamata Republica Naţional Ucrainiană.
XS
SM
MD
LG