Linkuri accesibilitate

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a avut la Chișinău întrevederi cu premierul Moldovei Vlad Filat şi cu ministrul economiei Valeriu Lazăr


Reprezentatul Kremlinului în negocierile legate de conflictul transnistrean, vicepremierul Dmitri Rogozin a avut la Chișinău întrevederi cu premierul Moldovei Vlad Filat şi cu ministrul economiei Valeriu Lazăr. Rogozin a plecat după aceea Tiraspol, iar Vlad Filat a declarat Europei Libere că Moldova este dispusă să accepte inaugurarea unui consulat rusesc la Bălti, după ce vor fi fost făcute toate formalităţile de către partea rusă. În privința deschiderii unui alt consulat rusesc, la Tiraspol, premierul a spus că la 22 noiembrie încep consultările moldo-ruse pe probleme consulare si dacă vor fi îndeplinite toate condiţiile din acordurile internaţionale, Moldova va răspunde și acestei solicitări.
XS
SM
MD
LG