Linkuri accesibilitate

Finanţarea partidelor şi corupţia politică în Moldova


Veaceslav Berbeca despre fenomenul oligarhizării partidelor şi soluţiile reformei.

Finanţarea partidelor – pe de o parte, un fel al societăţii de a-şi cumpăra responsabilitate şi corectitudine în felul în care este guvernată, preocupare sinceră din partea guvernanţilor, politicienilor pentru problemele oamenilor, iar pe de alta - o posibilitate pentru o minoritate bogată de a-şi plăti influenţa şi bunul plac în politică, adică puterea de a-şi urma nestingherit orice interes egoist. Comisia Electorală Centrală, Misiunea OSCE în Moldova, Institutul „Viitorul”, Reprezentanţa IFES în Moldova şi Fundaţia Est-Europeană organizează o Conferinţă Internaţională „Finanţarea Partidelor Politice în Republica Moldova: situaţia curentă şi opţiunile reformei”. Vom discuta peste câteva minute la această temă cu Veaceslav Berbeca, coordonator de proiect la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”.

Europa Liberă: Aşadar, o conferinţă internaţională desfăşurată astăzi va relua, cu o prezenţă destul de largă, discuţiile despre finanţarea partidelor şi reformele avute în vedere în acest sens… Haideţi să precizăm din capul locului: cum stau lucrurile acum din punctul de vedere al finanţării partidelor şi, ca să continuăm întrebarea, ce este de schimbat în primul rând prin intermediul unei reforme? Vorbind de carenţele actualului sistem de finanţare a partidelor, care credeţi că ar trebui pomenite în primul rând?

Veaceslav Berbeca
Veaceslav Berbeca
Veaceslav Berbeca: Sunt mai multe probleme care urmează a fi discutate la această conferinţă internaţională şi vorbind despre problemele care există la finanţarea partidelor politice am putea spune că există foarte multe. În primul rând asta ţine de faptul că încă nu avem o finanţare publică a partidelor politice care noi considerăm că este un element foarte important în viaţa politică din Republica Moldova. Pentru că finanţarea publică presupune în primul rând reducerea şi prevenirea corupţiei în rândul partidelor politice. Asta pe de o parte. Pe de alta se încurajează pluralismul politic în activitatea partidelor politice din Republica Moldova.

Europa Liberă: Dle Berbeca, mi se pare potrivit aici să vă întreb de ce ar preocupa chestiunea finanţării partidelor pe omul simplu, care ori e nepăsător, ori supărat foc pe nişte partide, partide în totalitate? De ce ar trebui să fie el, de exemplu, impresionat că se doreşte finanţarea publică a partidelor şi că această finanţare ar avea efectele de care spuneţi?

Veaceslav Berbeca: Da, întrebarea este foarte bună. Pentru că dacă am întreba omul de rând, cu certitudine el va fi împotriva finanţării publice a partidelor, pentru că asta ar
Dacă am întreba omul de rând, cu certitudine el va fi împotriva finanţării publice a partidelor...

însemna din buzunarul omului să iei bani şi să-i dai partidelor politice…

Europa Liberă: Care şi aşa în percepţia publică o duc în huzur şi, mă rog, la nivelul omului simplu care nu are uneori nici ce pune pe masă…

Veaceslav Berbeca: Evident. Spre exemplu, anul acesta a fost o secetă foarte mare în Republica Moldova şi atunci când s-ar presupune că am da bani partidelor politice şi nu oamenilor care au suferit în urma secetei, vă daţi seama care ar fi reacţia. Însă, revenind la întrebarea dvs., de ce ar fi oamenii impresionaţi, aş spune că prin intermediul finanţării publice a partidelor politice sperăm ca într-un fel să responsabilizăm activitatea partidelor politice. Pentru că ar fi introdus acest model nou de finanţare, prin care, ţinând cont şi de alte reforme (pentru că nu putem spune că doar finanţarea publică a partidelor politice ar rezolva toate problemele din republica Moldova, referitoare în general la activitatea şi finanţarea partidelor politice) dar prin aceste
Prin intermediul finanţării publice a partidelor politice sperăm ca într-un fel să responsabilizăm activitatea partidelor politice...

reforme, corelate cu alte modificări în legislaţie, sperăm să reuşim, cum am spus, să prevenim, să combatem corupţia în rândul partidelor politice.

Europa Liberă: Atâta timp cât nu avem o finanţare publică, propun să discutăm problemele legate de actualul sistem de finanţare a partidelor. De mai multă vreme există aceleaşi probleme de care se discută, spre exemplu finanţarea campaniilor preponderent de către un număr mic de donatori mari, lipsa transparenţei şi a mecanismelor de declarare a veniturilor şi cheltuielilor, lipsa unui sistem de control efectiv în procesul de finanţare a partidelor politice şi campaniilor electorale… ce soluţii aveţi pentru aceste probleme despre care se discută de mai multă vreme?

Veaceslav Berbeca: Sunt mai multe soluţii pentru aceste probleme. Partidele cam depind de trei-patru oameni care le finanţează, adică vorbim despre fenomenul oligarhizării partidelor. Sau vorbim despre faptul că există un sistem ineficient de co0ntrol al activităţii partidelor politice, fiindcă funcţia de control este dispersată între diferite instituţii. Pe lângă CEC există MJ, mai există alte instituţii care au acest scop, de a supraveghe activitatea partidelor politice, ceea ce până la urmă este foarte complicat şi ineficient. O altă problemă foarte mare ţine de faptul că sistemul sau cadrul legal este foarte neclar în privinţa sancţiunilor pentru partidele politice, în cazul în care
Câteva soluţii - consolidarea capacităţilor CEC şi impunerea unui plafon pentru donaţiile persoanelor fizice şi juridice...

ele încalcă această regulă a finanţării partidelor politice. De aceea, revenind la întrebare, aş spune că există mai multe propuneri pe care le facem noi şi o să le anunţăm în cadrul acestei conferinţe internaţionale, prin care încercăm să diminuăm această problemă. O soluţie la care vreau să mă refer este că dorim să consolidăm capacităţile CEC, care să fie principala instituţie care urmează să monitorizeze, să supravegheze activitatea partidelor politice, din perspectiva finanţării şi nu doar a activităţii lor. Un alt element important la care aş vrea să mă refer (de fapt mă refer la propunerile societăţii civile, pentru că există acum două proiecte în discuţie: proiectul societăţii civile şi proiectul deputatului PD, Vlad Plahotniuc) este opţiunea de a promova ideii că este important de a impune un plafon pentru donaţiile persoanelor fizice şi juridice…

Europa Liberă: Plafon în sens de maximum, sau minimum?

Veaceslav Berbeca: De minimum. Spre exemplu actuala legislaţie prevede că o persoană fizică poate să doneze 500 de salarii minime, ceea ce este foarte mult, şi persoana juridică – în jur de 1000 de salarii minime, ceea ce este o sumă colosală…

Europa Liberă: Am auzit, a propos în acest sens, opinii destul de calificate din punctul meu de vedere, potrivit cărora ca să faci o campanie electorală eficientă ar fi nevoie de o sumă de câteva milioane de dolari, sumă pe care şi-o pot permite doar câteva persoane care întreţin practic respectivele partide… Cum poate fi schimbată această situaţie? Situaţie în care o minoritate a doi trei bogaţi are poate cel mai greu cuvânt de decizie?

Veaceslav Berbeca: O soluţie ar fi, cum am spus, în primul rând diminuarea acestor plafoane. Şi societatea civilă vine cu această propunere, de a diminua de la 500 şi 1000 de salarii minime, persoane fizice şi, respectiv, juridice, la 20 salarii minime pentru persoanele fizice şi la 40 salarii minime pentru persoanele juridice. De asemenea, există o altă propunere foarte interesantă care iarăşi este de găsit în proiectul societăţii
Proiectul societăţii civile încurajează partidele politice să strângă mai mulţi bani din cotizaţii şi, dimpotrivă, să nu admită acest proces al oligarhizării...

civile, prin care se propune stimularea partidelor care adună bani din cotizaţiile membrilor de rând ai partidelor politice. Aceasta iarăşi ar fi o soluţie viabilă care ar încuraja, credem noi, partidele politice să strângă mai mulţi bani din cotizaţii şi, dimpotrivă, să nu admită acest proces al oligarhizării…

Europa Liberă: Dle Berbeca, dar ne dăm seama că de exemplu dacă un oligarh va fi limitat în posibilitatea de a pune în seiful partidului un teanc mai mare de bani, el va găsi interpuşi care cu chip foarte inocent vor spune că au făcut banii aceştia muncind din greu încă pe vremea colhozului. Cum soluţionăm această problemă?

Veaceslav Berbeca: Vom discuta o soluţie şi pentru această situaţie şi anume de a corela donaţiile persoanelor fizice cu veniturile pe care le au. Fiindcă ştiţi foarte bine şi dvs. că am avut o campanie electorală în care anumite persoane au donat sume colosale pe care nu puteau să le doneze pentru că chiar erau şomeri. Propunerea este
Propunerea este de a corela această donaţie pe care ar putea-o face o persoană fizică cu veniturile pe care le are...

de a corela această donaţie pe care ar putea-o face o persoană fizică cu veniturile pe care le are. Adică, nu poţi să faci donaţie mai mare decât veniturile pe care le ai pe durata unui an, de exemplu. Deci este o altă propunere care va fi discutată astăzi la conferinţa internaţională şi care de fapt şi este inserată în acest proiect prin care se doreşte să se modifice principiul finanţării partidelor politice din Republica Moldova.

Europa Liberă: O întrebare naivă poate: cum poate un partid, de exemplu, care-şi ascunde sau minte despre banii cheltuiţi în campanie electorală, să asigure, odată ajuns la guvernare, transparenţa acestei guvernări şi a modului în care sunt cheltuiţi banii public?

Veaceslav Berbeca: Întrebarea e foarte bună şi, evident, în momentul în care partidele politice nu sunt oneste în campanii electorale şi în procesul de cheltuire a banilor în aceste campanii, nu pot evident să se bucure de încredere în rândul cetăţenilor. Fiindcă au fost elaborate mai multe studii, unul la IDIS Viitorul, în care experţii au ajuns la concluzia că cheltuielile partidelor politice sunt de 3-4 ori mai mari decât plafonul
Cheltuielile partidelor politice sunt de 3-4 ori mai mari decât plafonul instituit...

instituit, adică decât plafonul stabilit în lege cât pot cheltui aceste partide în campaniile electorale. Altă propunere este, revenind la întrebarea anterioară, de a modifica legea în sensul ca toate cheltuielile partidelor politice să fie iarăşi inserate în rapoartele lor financiare pe care le fac la finele campaniilor electorale. Fiindcă acum partidele politice foarte puţine surse de venituri şi de cheltuieli declară în rapoartele lor financiare. Ceea ce stimulează această corupţie politică, sau mai bine zis nedeclararea veniturilor şi cheltuielilor. Şi anume prin crearea unui nou mecanism dorim să existe o detaliere foarte clară a cheltuielilor şi dorim într-un fel să rezolvăm această problemă despre care am vorbit acum.

Europa Liberă: Această conferinţă ce va face: va formula nişte propuneri pe care le va pune pe masa deputaţilor în vederea amendării legislaţiei sau cum vom merge lucrurile?

Veaceslav Berbeca: Exact. Vor fi discutate două proiecte în linii generale. Sunt invitaţi experţi din Republica Moldova, sunt invitaţi experţi internaţionale şi politicieni din republica Moldova şi va fi discutată această problemă, problema finanţării partidelor politice, prin prisma opţiunilor care sunt acum discutate în societatea din Republica Moldova.
XS
SM
MD
LG