Linkuri accesibilitate

„O societate mai sănătoasă şi mai educată în R. Moldova”


Un studiu al UNICEF și Ministerului Sănătății menit să colecteze date asupra situației gospodăriilor cu copii.


Pentru a se obţine date relevante Ministerul Sănătăţii şi Centrul naţional de sănătate publică îndeamnă cetăţenii să fie cooperanţi şi să răspundă cât mai sincer la chestionare. Despre ce vor fi întrebaţi membrii celor peste 12.000 de gospodării selectate la întâmplare, ne spune vice-directorul Centrului naţional de sănătate publică, Valeriu Pantea:

„O informaţie generală despre starea gospodăriei, apă şi sanitaţie, aptitudini igienice, iodarea sării, accesul la mass-media, accesul populaţiei la servicii de sănătate. De asemenea, chestionarul copilului: vârsta copilului înregistrarea naşterii, dezvoltarea timpurie, alăptarea la sân, îngrijirea în caz de boală, imunizarea.”

Pe lângă chestionare, copiilor le vor fi măsurate înălţimea şi greutatea, iar femeile şi bărbaţii vor da analiză la sânge pentru nivelul de hemoglobină, spune Angela Vrînceanu Beneş, coordonator consultant al studiului:

„Ceea ce se face se face gratuit. Analiza la sânge este ceva benefic pentru populaţie şi este efectuată cu un aparataj modern de ultimă oră şi cu instrumente sterile de unică folosinţă, deci nu ar trebui să existe temeri din partea populaţiei la acest aspect, din contra ar trebui să fie o deschidere a populaţiei pentru a colabora cu echipa.”

Vice-ministru sănătăţii Mihai Magdei încurajează cetăţenii să participe la acest studiu, argumentându-și îndemnul prin reformele care au fost realizate în urma altor trei studii de acest gen efectuate în Moldova:

„Au fost hotărâte un şir de probleme, de pildă în domeniul sănătăţii, a fost elaborat un alt program nou de profilaxie a HIV/Sidei, a fost elaborat un program nou de profilaxie a diabetului zaharat, problemele de asigurare cu apă potabilă în ţară, un program nou de asigurare a accesului la sare iodată, un program nou care prevede fortificarea făinei pentru profilaxia anemiilor.”

Studiul curent va permite identificarea şi ulterior, soluţionarea altor probleme cu care se confruntă populaţia din Moldova, printre care şi accesul la serviciile medicale în sate, mai spune Mihai Magdei.

Însă eficienţa acestui studiu şi calitatea
Alexandra Yuster (UNICEF)
Alexandra Yuster (UNICEF)
informaţiilor colectate depind foarte mult de bunăvoinţa populaţiei nu doar de a participa, dar şi de a răspunde sincer la întrebări, menţionează reprezentantă UNICEF în Moldova, Alexandra Yuster:

„Voi trebuie să aveţi încrederea că informaţia este confidenţială, iar datele obţinute vor ajuta să elaboreze legi şi politici mai bune pentru dvs., familia şi copii voştri. Oferind date care descriu situaţia reală în care vă aflaţi, aveţi şansa de a contribui la o societate mai sănătoasă şi mai educată în Moldova.”

Rezultatele preliminare ale studiului vor fi prezentate la sfârșitul acestui an. Costul total al acestuia se estimează la 6 milioane de lei, bani donaţi de UNICEF, Agenţia Elveţiană pentru dezvoltare şi Cooperare, şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Previous Next

XS
SM
MD
LG