Linkuri accesibilitate

Noi sondaje electorale (ultimele admise de legislație)


Noutăți? O nouă instituție de sondare a opiniei publice și date culese din Transnistria

Astăzi, în ultima zi când este permisă publicarea sondajelor de opinie înaintea alegerilor parlamentare din 28 noiembrie, la Chişinău au avut loc cîteva premiere. O nouă instituţie de cercetare a opiniei publice a anunţat rezultatele unui sondaj propriu şi le-a criticat pe celelalte de până acum. Iar asociaţia Sociologilor şi Demografilor a dat publicităţii opţiunile de vot ale locuitorilor din stânga Nistrului.

Sondajul Sociologilor şi Demografilor arată că doar 3 la sută din alegătorii transnistreni sunt absolut siguri că vor vota la 28 noiembrie, iar preferaţii lor vor fi democraţii conduşi de Marian Lupu, având un avans de două procente în faţa comuniştilor lui Vladimir Voronin, cei doi lideri fiind şi cei mai de încredere politicieni în stânga Nistrului. Vlad Filat lipseşte cu desăvârşire din opţiunile de vot ale electoratului transnistrean, iar liberalii lui Mihai Ghimpu sunt depăşiţi de umaniştii lui Valeriu Pasat şi Partidul Moldova Unită a lui Vladimit Ţurcanu, mai arată studiul.

Potrivit datelor culese de aceiaşi instituţie în dreapta Nistrului, în topul popularităţii se înghesuie Vladimir Voronin şi premierul Vlad Filat, la o distanţa de doar 4 procente în favoarea primului. În opţiunile de vot, comuniştii au acumulat 32 la sută, fiind urmaţi cu 22 la sută de liberal-democraţi. Restul sufragiilor fiind împărţite între PD şi PL, care ar atrage 12 şi, respectiv, 11 la sută din electorat, precum şi AMN cu 7 la sută urmat de PUM – cu aproape 6 la sută.

Tendinţele surprinse de sondajul cu care o altă instituţie de cercetare a opiniei publice - Centrul de Cercetare Sociologică - şi-a anunţat astăzi apariţia pe piaţa moldovenească, sunt în general aceleaşi, cu PCRM-ul în frunte urmat la distanţa de 13 procente de PLDM, doar că spre deosebire de primul, studiul îi scoate pe liberalii lui Mihai Ghimpu înaintea democraţilor în opţiunile de vot şi arată că doar patru partide vor intra în noul legislativ. Autorii acestui sondaj au estimat că la urne vor ieşi şi 50 de mii de migranţi moldoveni şi au criticat autorii sondajelor de până acum că nu au luat în calcul opţiunile acestora.

Dar cel care răstoarnă oarecum situaţia este un sondaj dat publicităţii astăzi de Centrul de Cercetări Interetnice din Republica Moldova. După ce majoritatea studiilor din actuala campanile surprindeau comuniştii ca fiind în descreştere în opţiunile cetăţenilor, autorii acestuia spun că PCRM-ul conduce în plutonul electoral cu tocmai 40 la sută din sufragii şi cu un avans de aproape 20 la sută faţă de liberal-democraţi. Autorii studiului mai pretind că au utilizat un eşantion de aproape patru ori mai mare faţă de ceilalţi emiţători de sondaje, iar pentru o mai mare exactitate au luat în calcul şi localităţile din autonomia găgăuză.
XS
SM
MD
LG