Donald Trump, candidatul cu cele mai mari șanse de a reprezenta partidul republican în alegerile prezidențiale americane din noiembrie, a ținut miercuri primul său discurs de politică externă care se poate rezuma la sloganul „Interesele Americii primează”. După ce a criticat politica externă a administrației Obama, mai ales în perioada când a fost condusă de Hillary Clinton, Trump a promis că va „distruge” organizația teroristă a Statului Islamic și va căuta să îmbunătățească relațiile cu Rusia și China. Totodată, Trump a declarat că țările din NATO trebuie să contribuie mai mult, financiar, la securitatea comună sau „Washington-ul le va lasă să se apere singure”.
Senatorul Ted Cruz, candidat și el la nominalizarea republicană, a anunțat că va face echipă cu Carly Fiorina, și ea fostă candidată în cursa republicană. Este neobișnuit ca un candidat să-și anunțe partenerul înainte de a câștiga nominalizarea partidului, dar Cruz, care are oricum puține șanse în fața lui Dondal Trump, speră ca Fiorina sa-i aducă un important capital de popularitate în alegerile preliminare care au mai rămas până la congresul din iulie al partidului.