Linkuri accesibilitate

Apel politic european pentru garantarea stabilităţii R.Moldova


Preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Gianni Pittella, şi preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Serghei Stanișev, cer autorităţilor de la Chişinău şi forţelor politice din R. Moldova să dea dovadă de responsabilitate prin reducerea tensiunilor şi garantarea stabilităţii ţării. Apelul celor doi a fost postat pe pagina de internet a PES, transmite IPN. Pittella și Stanișev consideră că asta ar fi o primă condiţie pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă R. Moldova şi o dovadă a respectului faţă de aşteptările cetăţenilor în privinţa unor instituţii funcţionale. Apelul a fost lansat în cadrul întrevederilor pe care preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, şi liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, le-au avut cu mai mulți parlamentari europeni la Strasbourg.

XS
SM
MD
LG