Linkuri accesibilitate

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat dubla explozie de la Ankara


Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat dubla explozie de la Ankara soldată astăzi cu 86 de morți și 186 de răniți, numind-o „atac odios asupra unității noastre și păcii din țară”. Ministrul Sănătății, Mehmet Muezinoglu a spus că 62 de oameni au murit în fața principalei gări de trenuri din capitala turcă, unde au avut loc exploziile, iar 24 – la spital. Exploziile despre care autoritățile au mai spus că reprezintă un „atac terorist” au avut loc înainte de începerea unui „marș al păcii”. Organizatorii marșului care a fost anulat după explozii intenționau să exercite presiuni asupra autorităților pentru soluționarea conflictului cu militanții kurzi din sud-estul țării. Oficiali medicali spun că numărul victimelor poate crește din cauza rănilor grave suferite de mulți oameni.

XS
SM
MD
LG