Linkuri accesibilitate

Președintele turc Recep Erdogan a afirmat că militanții kurzi subminează unitatea națională și integritatea Turciei


Președintele turc Recep Erdogan a afirmat marți că militanții kurzi subminează unitatea națională și integritatea Turciei, și că procesul de pace cu ei nu poate fi continuat. Erdogan a făcut această afirmație după ce Partidul Muncitorilor din Kurdistan - PKK a anunțat că armistițiul cu Turcia a încetat după bombardamentele aeriene turcești de săptămâna trecută împotriva taberelor militare ale PKK din nordul Irakului, și după ce ministrul turc al energiei Taner Yildiz i-a acuzat pe militanții kurzi că au aruncat în aer o conductă de gaz care lega Ankara de orașul irakian Tabriz. Explozia de noaptea de luni spre marți a rupt conducta din provincia turcească Agri, cam la 15 km de granița cu Iranul.

XS
SM
MD
LG