Linkuri accesibilitate

Ambasadorul Radojko Bogojević revine în Republica Moldova


Ambasadorul Radojko Bogojević, reprezentant special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, revine în R. Moldova. Marți 7 iulie, Bogojević se întâlnește la Tiraspol cu negociatorul-şef a părții transnistrene Nina Ştanski şi cu liderul transnistrean Evgheni Şevciuk. Miercuri 8 iulie, ambasadorul se va întîlni la Chișinău cu premierul interimar Natalia Gherman. Aceste întâlniri vin după vizita făcută de Bogojević în 30 iunie la Chișinău, unde s-a întâlnit cu negociatorul-șef al R.Moldova, vicepremierul Victor Osipov. Aceste vizite fac parte din seria de întâlniri ale Preşedinţiei OSCE şi Misiunii OSCE în Moldova cu partenerii în formatul de negocieri 5+2 la Kiev, Moscova, Bruxelles şi Washington, pentru a discuta activarea procesului de pace transnistrean.

XS
SM
MD
LG