Linkuri accesibilitate

SUA își exprimă îngrijorarea față de noua lege care interzice ONG-urile considerate indezirabile în Rusia


Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu o lege nouă din Rusia care interzice organizațiile neguvernamentale descrise ca „indezirabile”. Legea promulgată sâmbătă de președintele rus Vladimir Putin oferă procurorilor dreptul să interzică organizațiile străine pentru „prezentarea pericolului la adresa capacităților de apărare ale Rusiei, securității, ordinii sau sănătății publice”. Purtătoarea de cuvânt adjunctă a Departamentului de Stat, Marie Harf, a spus că Washintonul este îngrijorat că „aceste împuterniciri noi ale procurorilor vor restricționa și mai mult activitatea societății civile în Rusia” și sunt încă un exemplu al măsurilor tot mai aspre ale Kremlinului pentru „reducerea la tăcere a vocilor independente și pașilor premeditați pentru izolarea de lume a oamenilor din Rusia”. Legislația nouă adoptată săptămâna aceasta mai introduce amenzi și pedepse penale de până la șase ani de detenție pentru angajații organizaților „indezirabile” în Rusia.

XS
SM
MD
LG