Președintele Nicolae Timofti s-a întâlnit cu fracțiunile parlamentare pentru a discuta despre desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.
În acordul de guvernare încheiat de PLDM cu Partidul Democrat este stabilit că funcția revine liberal-democraților, iar imediat după discuția cu Timofti, liderul PLDM Vlad Filat a reafirmat că Iurie Leancă rămâne candidatul partidului:
„Trebuie să găsim asentimentul a cel puțin 51 de deputați din Parlamentul Republicii Moldova. Ca să nu avem doar un prim-ministru desemnat, ci un Guvern învestit într-o perioadă cât mai scurt posibilă. Urmează să avem discuțiile necesare”, a declarat Filat, citat de Unimedia.
Președintele PD, Marian Lupu, a confirmat sprijinul partidului său pentru Iurie Leancă.
Alianţa PLDM-PD are 42 de mandate în Parlament.
Ulterior, președintele PL, Mihai Ghimpu a lăsat de înțeles că liberalii ar putea susține candidatura lui Iurie Leancă, deși a precizat că decizia finală trebuie luată de conducerea formaţiunii.
Partidul Comuniștilor, a declarat Violeta Ivanov după consultările cu președintele Nicolae Timofti, și-a condiționat din nou votul pentru un guvern PLDM-PL. Lidera fracțiunii PCRM nu a intrat în amănunte și nici nu a vrut să spună dacă fracțiunea sa ar putea totuși susține candidatura lui Iurie Leancă la un nou mandat de premier.