Linkuri accesibilitate

Tiraspolul dă vina pe Chişinău pentru retragerea lui Şevciuk


Transnistrenii au spus că întâlnirea programată pentru săptămâna viitoare dintre Vlad Filat și Evgheni Șevciuk a eșuat din vina Chișinăului. Într-un comunicat de presă al conducerii de la Tiraspol se spune că Chișinăul și-ar fi retras în ultimul moment sprijinul pentru un acord privind libera circulație care urma să fie semnat la Lvov pe marginea unei noi runde de negocieri în format 5+2. Ieri Chișinăul a dat vina pe Tiraspol pentru anularea întâlnirii. Ideea de a-i invita la Lvov pe Filat și Șevciuk i-a aparținut ministrului de externe al Ucrainei, Leonid Kojara, a cărui țară deține anul acesta președinția OSCE. Misiunea din Chișinău a organizației s-a arătat dezamăgită că Filat și Șevciuc nu se vor întâlni.
XS
SM
MD
LG