Linkuri accesibilitate

C.Ashton îngrijorată de recentul val de arestări în rîndurile ziariștilor din Iran


Coordonatoarea politicii externe și de securitate a Uniunii Europene Catherine Ashton s-a declarat îngrijorată de recentul val de arestări în rîndurile ziariștilor din Iran. Ashton spune într-o declarație oficială că aceste arestări sînt acte de intimidare cu motivație politică. Aproximativ 14 jurnaliști de la mai multe publicații reformiste și de la o agenție de știri semioficială au fost arestați la sfîrșitul săptămânii trecute. Ministerul iranian i-a acuzat pe unii dintre ei că fac parte dintr-una din cele mai mari rețele media condusă de guverne occidentale.

Într-o evoluție separată, mai mulți jurnaliști care lucrează în străinătate pentru instituții de presă internaționale, între care serviciul Farda de la radio Europa Liberă/Libertatea și cel în limba farsi de la BBC, au fost ținta unor sofisticate atacturi online. Cîtorva dintre ei li s-au creat bloguri și profiluri false în rețeaua Facebook care au postat informații scandaloase cu scopul de a-i discredita.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG