Linkuri accesibilitate

CE critică lipsa independenței justiției din România


Raportul Comisiei Europene despre situația justiției in România, făcut public astăzi la Bruxelles, este la fel de critic ca cel din vara trecută in privința independentei sistemului judiciar, chiar dacă recunoaște că în cele din urmă Constituția a fost respectată în România și că, la fel, au fost respectate hotărîrile Curții Constituționale. Raportul Comisiei critică însă în continuare nerespectarea independenței sistemului judiciar și, pentru prima oară într-un asemenea studiu oficial, este menționat rolul negativ al presei din România și presiunile care se fac asupra justiției prin intermediul presei. Prezentând concluziile și recomandările raportului, oficialitățile Comisiei au ținut însă să precizeze că România este în considerare considerată a se califica tehnic pentru aderarea la spațiul Schengen, chiar dacă multe capitale din Uniunea Europeană încă se opun. O reacție la acest raport a venit din partea premierului Victor Ponta, care a spus că e el conține o serie de erori materiale, care se datorează faptului că executivul dela București nu a fost consultat înainte ca raportul să fie dat publicității
XS
SM
MD
LG