Programul următor


Ştiri

Bucureşti: liberalii recomandă alegătorilor lor să susţină candidatura lui Mircea Geoană 

Candidatul ieşit pe locul trei la alegerile prezidenţiale de duminică din România, liberalul Crin Antonescu a declarat că partidul său a decis să-l sprijine în turul doi de scrutin pe social-democratul Mircea Geoană împotriva preşedintelui actual Traian Băsescu.

Liberalii şi social-democraţii au început astăzi şi negocierile pentru crearea unei majorităţi parlamentare noi, care să-l susţină la funcţia de prim-ministru pe primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Preşedintele Traian Băsescu, ieşit pe primul loc la turul întâi de scrutin, cu un avantaj minuscul faţă de Mircea Geoană, a declarat că el va negocia doar cu alegătorii români în vederea câştigării turului doi.

PrecedentUrmătorul
24 noiembrie 2009

PrecedentUrmătorul
24 noiembrie 2009

Produse și Servicii

PodcastRSSTelefon mobil