Linkuri accesibilitate

Igor Cașu

După eșecul ofensivei sovietice de la Târgu Frumos de la începutul lui mai 1944, Armata Roșie a trecut în defensivă. În următoarele trei luni și jumătate, sovieticii vor pune accentul pe defensivă și în același timp pe pregătirea unei noi ofensive care să conducă la lichidarea armatelor germano-române din Basarabia centrală și de sud, precum și din Moldova centrală.

Frontul 3 ucrainean pregătea ofensiva pe cursul inferior al Nistrului, iar Frontul al 2-lea ucrainean – în zona Iași-Târgu Frumos.

Pe Nistru, sovieticii au reușit să stabilească controlul asupra unor capete de pod în partea basarabeană, printre cele mai importante fiind cel de Chițcani, lângă Tiraspol, și la vreo 30 de km în nord, la Șerpeni. Până în ultimul moment, germanii considerau că principala direcție de atac va fi asupra Chișinăului și va veni dinpre Șerpeni, dar aceasta s-a dovedit a fi o diversiune a Armatei Roșii pentru a ascunde intențiile reale. Abia pe 19 august, cu o zi înainte de începutul operațiunii Iași-Chișinău, comandamentul german a înțeles că direcția principală de atac va fi lansată dinspre Chițcani, dar era prea târziu pentru a transfera trupe în vederea organizării defensivei.

(cf. Războiul de 2194 de zile 1939-1945, de Alesandru Duțu, Constantin Olteanu, Tritonic, 2011).
(cf. Războiul de 2194 de zile 1939-1945, de Alesandru Duțu, Constantin Olteanu, Tritonic, 2011).

În ciuda presupunerilor germanilor, Frontul al 3-lea ucrainean, condus acum de Tolbuhin, nu a atacat frontal Chișinăul unde era disclocată armata a 6-a și a 8-a germană, ci pe flancul sud în direcția Huși, pe sectorul Armatei a 3-a române. Sovieticii, cu dispozitivele Frontului al 2-lea ucrainean, conduse acum de Malinovski, au lansat simultan ofensiva pe aliniamentul nord Iași-nord – Târgu Frumos, de fapt direcția principala a atacului sovietic în cadrul a ceea ce a constituit operațiunea Iași-Chișinău. Planul sovietic era aproape tras la indigo cu contraofensiva de la Stalingrad, de data aceasta armata a 6-a germană fiind tot pe centru, iar armatele a 4-a și a 3-a română pe flancuri, cu deosebirea că acum cele două armate române își schimbaseră poziționarea: prima fiind în nord, iar a doua – în sud.

Deznodământul operațiunii a fost determinat nu numai de superioritatea sovieticilor în sensul dezinformării inamicului, a informațiilor obținute prin intermediul unor detașamente de recunoaștere și de diversanți, printre care se evidențiază cel condus de Anatol Corobceanu, viitorul vice președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM, dar și de superioritatea numerică a efectivului și armamentului. Or, sovieticii au introdus în luptă în cadrul operațiunii Iași-Chișinău 13 armate, inclusiv două aeriene și una de tancuri, cinci corpuri de tancuri, mecanizate și de cavalerie, o brigadă mecanizată independentă, în total 92 de divizii. Mai exact, sovieticii au pus în luptă 16 mii tunuri și aruncătoare de mine, cca. 1900 tancuri, 1760 avioane. Trupele combatante implicate nemijlocit pe câmpul de luptă numărau 930 mii de militari, având în imediata apropiere a frontului un efectiv operațional de rezervă de 1 250 mii persoane. În timp ce, Grupul de armate Ucraina de sud, conduse de Hans Friessner dispunea de armatele a 8-a și a 6-a germane și a 3-a și a 4-a române, cu 48 divizii (dintre care 25 germane și 23 române) care însumau 650 de persoane, inclusiv 350 mii germani și 300 mii români. Pe total, forțele germano-române erau inferioare celor sovietice cu 1:1,4 în efectiv, 1:2,1 în artilerie, 1: 4,7 în tancuri și autotunuri, 1: 2,7 în avioane. În sectorul Iași-Târgul Frumos șansele de a rezista pentru germani și români erau cu atât mai mici cu cât între timp din regiune fusese transferate în Belorusia (ofensiva sovietică din cadrul operațiunii „Bagration”, începută la 23 iunie) 11 divizii germane, dintre care 7 blindate.

În contextul în care ambele fronturi sovietice au rupt defesiva germano-română pe porțiuni importante în zilele de 20-22 august, regele Mihai al României i-a cerut Mareșalului Antonescu demisia în seara zilei de 23 august. În fața refuzului acestuia, Mihai I l-a arestat și a declarat ieșirea României din Axă și trecerea în tabăra Națiunilor Unite. Acest lucru a permis recuperarea Ardealului de Nord, dar nu a lăsat nici o iluzie în ce privește soarta teritoriilor anexate anterior de sovietici în iunie 1940, Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herța. URSS, un stat totalitar, era în alianță cu Marile Puteri mondiale, Statele Unite și Marea Britanie. Hotarele se croiesc în războaie.

Confruntarea de la Tg. Frumos
Confruntarea de la Tg. Frumos

La mijlocul lunii martie 1944, Armata Roșie ajunge la Nistru, hotarul estic al României. Ofensiva sovietică a luat prin suprindere trupele germane și române. După luptele de la Nipru din toamna anului precedent și primele luni ale anului 1944, comandamentul german nu a prevăzut posibilitatea continuării ofensivei sovietice în luna martie. Dezghețul din primăvară făcea improbabilă un asemenea scenariu, dar nu s-a luat îndestul în calcul forța combativă a sovieticilor grație și sporirii furnizării camioanelor americane, mai ales a celor marca Studebaker. La baza acestei erori de previziune era și lipsa unor date obiective despre pierderile reale ale sovieticilor în operațiunile de forțare a Niprului. Din această cauză, trupele germane au fost luate prin surprindere și nu au reușit să organizeze apărarea în timp util și au intrat în debandadă. Au reușit să se regrupeze pentru o defensivă redutabilă abia pe linia cursului inferior al Nistrului, Prutului și Siretului, în aprilie și mai 1944. La începutul lunii mai, Basarabia de Nord și o parte importantă a Moldovei de Nord, era ocupată de Armata Roșie. Până în a doua jumătate a lunii august 1944, frontul se va stabiliza pe aliniamentul Odesa (ocupată, în termeni militari, pe 10 aprilie), Tiraspol (12 aprilie), Dubăsari, Bravicea, nord Sculeni, nord Iași, nord Pașcani, nord Târgu-Frumos, Rădăuți.

Ofensiva spre Nistru din martie este înfăptuită de două fronturi sovietice, Frontul 2 ucrainean în Nord, conduse de Ivan S. Konev și Frontul 3 ucrainean, în sud, condus de Rodion Malinovski. Trupele lui Konev au fost mult mai dinamice decât ale Malinovski grație mai multor factori, printre care și cel al abilităților militare ale primului, dar și a scopului fixat prin operațiunea Uman-Botoșani, care stabilea un obiectiv ambițios de a transfera ostilitățile dincolo de hotarul sovietic din 22 iunie 1941. Operațiunea Uman-Botoșani începea la 5 martie 1944, la doar două săptămâni de la forțarea Niprului, la sud de Kiev.

Dispozitivul trupelor la Tg. Frumos (Cf. David M. Glantz, Red Storm over the Balkans. The Failed Soviet Invasion of Romania, Spring 1944, University Press of Kansas, 2007, p. 64, 216).
Dispozitivul trupelor la Tg. Frumos (Cf. David M. Glantz, Red Storm over the Balkans. The Failed Soviet Invasion of Romania, Spring 1944, University Press of Kansas, 2007, p. 64, 216).

După cum scria ulterior Konev în memoriile sale, operațiunea a fost cea mai complicată dintre toate la care a participat în intervalul 1943-1944:

„În istoria războaielor nu există o operațiune mai amplă după și mai dificilă în plan operativ, desfășurată în condițiile unor drumuri impracticabile și a revărsării de primăvară a râurilor. În memoria mea au rămas vii scenele în care soldații, ofițerii și generalii traversau noroiul lipicios. Îmi amintesc dificultatea incredibilă cu care se confruntau soldații încercând să scoată remorcile blocate de autovehiculelor, trăsurile înecate în glod care transportau tunurile, răcnind răgușit, tancurile împotmolite. În acele momente, forța omenească era una decisivă.”

Sovieticii au încercat să străpungă apărarea germano-română în zona Târgu-Frumos, în două rânduri, între 9-12 aprilie și între 2-8 mai 1944, dar fără succes. Tentiva Armatei Roșii din aprilie-mai 1944 mai este numită în istoriografia occidentală și românească ca prima operațiune Iași-Chișinău, eșuată.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG