luni, decembrie 22, 2014 Ora Locală 16:05

Un raport pentru mai buna Dumneavoastră dezinformare (II)

 

Conținutul Raportului, mai precis al Rezumatului, care a fost pus la dispoziția presei și a publicului larg, e o lectură tulburătoare. Cazuri de presiune fizică și violență, tehnici de amenințare și erori de identificare soldate cu suferințe pentru persoane diferite de suspecții căutați sînt prezentate în detaliu și transmit o impresie deplorabilă.

Însă Raportul nu conține, cum ar fi de așteptat, adevărul indubitabil. Asta, pentru că Raportul nu face decît să readucă între aceleași coperți date și documente demult cunoscute. Nici un martor, nici un oficial CIA, nici o presupusă victimă și nici un oficial în funcție nu au fost chemați pentru a depune mărturie. Raportul e construit din date extrase din dosare pre-existente care nu sînt supuse examenului critic, confirmării și expertizei. Autorii nu pot explica de ce anume nu au procedat la examinarea critică a datelor și la audierea personajelor cheie, așa cum se întîmplă ori de căte ori o Comisie Parlamentară redactează un Raport. Autorii susțin că nu au organizat audieri pentru că pe rol se afla o altă anchetă condusă de Ministerul Justiției. Așa e dar ancheta Ministerului s-a înceheiat în 2012 și autorii Raportului au avut la dispoziție doi ani pentru audieri.

Concluziile Raportului sînt, dealtfel, mai mult decît discutabile. Ele reflectă mai degrabă opiniile și dorințele autorilor și nu rezistă probelor de bun simț. Astfel, Raportul conchide că acțiunile CIA și, în special, mijloacele de forță folosite nu s-au soldat cu rezultate. Concluzia e, pur și simplu, enunțată, fără alte comentarii. E ușor de contraargumentat că absența unor noi atacuri și capturarea a numeroși lideri de organizații teroriste sînt chiar rezultatele pe care Raportul nu le vede.

Un articol semnat în replică de trei foști Directori și trei foști Directori Adjuncți CIA, unii Democrați, numiți de Administrația Președintelui Obama, furnizează, caz cu caz, numele și importanța teroriștilor capturați ca urmare a interogatoriilor conduse de CIA. În același articol, foștii conducători CIA aduc aminte autorilor Raportului, care susțin că interogatoriile au încălcat legea, un alt fapt incontestabil: Procurorul General al Statelor Unite, un Democrat numit de Președintele Obama, a anchetat cu, începere din 2009, la cererea Democraților, activitatea CIA și a conchis că nu au fost comise delicte.

Problema pe care o ridică Raportul e, mai degrabă, gradul lamentabil de subiectivism ostil de care politicienii se folosesc atunci cînd trebuie să ancheteze și să stabilească adevărul. Opiniile și ideologia iau locul faptelor, iar această substituire e preluată, apoi, la fel de necritic, de organizații media care prezintă aceste deformări drept adevăr. Situația e gravă. Monopolul opiniei ideologice e pe punctul de a înlocui analize rezonabil-obiective. Democrații americani ilustrează copios ascendentul pe care ideologia de stînga și curentul anti-amerian îl exercită fără scrupule.

Dincolo de regulile democratice încălcate de politicieni și de media, mesajul trimis în public de acest Raport mai mult decît dubios și de răspîndirea lui frenetică în media e un apel la defetism. Odată cu 11 septembrie 2001, America a devenit o țintă și o țară îndreptățită să se apere. Cum? După ideologia stîngii, în nici un fel. Asta dacă exceptăm legenda după care CIA ar fi aflat tot și ar fi îndepărtat pericolul dacă ar fi binevoit să poarte conversații domoale și răbdătoare cu ucigașii jurați să lovească America.

TaguriRadio Europa Liberă, Traian Ungureanu, Blog, Raportul Senatului american, torturi CIA


Un raport pentru mai buna Dumneavoastră dezinformare (I)

 

E imposibil de crezut că mai există cineva care n-a auzit: CIA a torturat de-a valma oameni nevinovați și suspecți nedovediți, în închisori secrete și încălcînd toate legile democrației americane. Știrea a făcut și continuă să facă ocolul lumii, purtată iar și iar de toate organizațiile media mari și mici, locale și globale. Această dezvăluire șocantă vine în întregime, clar și temeinic detaliată de un Raport al Senatului Statelor Unite. Nimic nu pare să pună la îndoială această descoperire. Senatul Statelor Unite e o instituție totalmente onorabilă și credibilă, iar mediile de informare n-au făcut decît să preia datele și concluziile unui Raport oficial girat de o instituție onorabilă.

Din păcate, garanțiile pe care stă adevărul livrat de Raport sînt false, iar sistemul global media a livrat știrea ascunzînd cu bună știință sau din nepricepere elemente de bază. Știrea din care o lume întreagă află că serviciile secrete americane și conducerea Statelor Unite din anii 2000-2008 s-au dedat la sălbăticii și și-au bătut joc de lege e un scandal, dar nu scandalul invocat de mediile de informare. Adevăratul scandal e capacitatea instituțiilor de vîrf ale democrației și a presei libere de a măslui informațiile pentru a face propagandă împotriva adversarilor politici și pentru a-și promova convingerile ideologice.

Mai întîi, faimosul Raport al Senatului nu e al Senatului. În 2009, Senatorii Democrați și Republicani din Comisia pentru Servicii Secrete a Senatului au aprobat redactarea unui Raport asupra acțiunilor anti-teroriste ale CIA. După cinci luni, Senatorii Republicani s-au retras, acuzîndu-i pe Democrați că încearcă să transforme Raportul într-un act de propagandă politică. În consecință, Raportul a fost redactat și publicat de grupul Senatorilor Democrați din Comisie și nu de Comisie.

Așadar, Raportul nu reprezintă punctul de vedere al Senatorilor americani ci numai opinia Senatorilor americani Democrați. Nu e clar de ce anume acest detaliu legat de nașterea și natura finală a Raportului e ignorat. Mediile de informare erau datoare să vorbească de Raportul Senatorilor democrați și nu de un Raport al Senatului. Ceea ce nu a făcut nici o organizație media de acoperire globală, de la BBC la CNN și de la Euronews la New York Times.

Așadar, Raportul aparține sută la sută politicienilor Democrați. Numai că e vorba de exact aceiași politicieni Democrați care au votat și aprobat în 2001 și în anii imediat următori măsurile legale și acțiunile anti-teroriste ale CIA pe care le denunță astăzi. Astfel, Președinta Comisiei pentru Serviciile Secrete, Senatoarea Democrată Dianne Feinstein, care a girat Raportul din 2015, era de acord cu regimul de lucru al CIA în 2002.

Dianne Feinstein, în 2002: „Nu am nici un dubiu că dacă n-ar fi fost atacul terorist de 11 septembrie, toate lucruile ar fi mers ca mai înainte. A trebuit să vină acel atac, pentru ca noi să trecem printr-un șoc, să înțelegem cît de mare e amenințarea și, de asemenea, că trebuie să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut pentru a ne apăra”.

În 2002, Feinstein și numeroși alți politicieni Democrați de vîrf, erau convinși că programele de acțiune CIA erau legale și normale, în condițiile date. În 2015, aceleași voci se dezic de acțiunile CIA și susțin că au descoperit un sistem uriaș de încălcare a legii și democrației americane condus în secret de CIA.

TaguriRadio Europa Liberă, Traian Ungureanu, Blog, Statele Unite, Raportul Comisiei pentru Informații a Senatului


Pro-europenii trebuie înțeleși și în Europa (II)

Moldova Blog Traian Ungureanu Square Banner

 

Săptămîna trecută, l-am ascultat, la Bruxelles, pe unul din Comisarii Europeni vorbind de situația din Ucraina. După cîteva generalități de bun simț privitoare la agresiunea Rusiei, Comisarul a trecut la problemele guvernului ucrainean. În acest punct, Comisarul European a insistat în mod repetat asupra ideii după care Ucraina poate conta pe susținerea europeană, dar nu înainte de a aplica rapid și convingător reforme, în special în justiție. Acest gen de remarci e prezent invariabil în toate discursurile oficiale europene rostite la căpătîiul unor state care știu că ar putea fi mîine suprimate militar, înghițite politic sau divizate definitiv de Rusia. Promisiunea care spune „vă apărăm, dacă vă apărați de corupție cu mijoacele noastre” e, în principiu și în vremuri de pace, corectă. În condițiile date, aceeași remarcă, lipsită de credibilitate și foarte riscantă.

Cetățenii Republicii Moldova au avut destul timp să constate că programele girate de Uniunea Euroepană nu s-au soldat cu reducerea sensibilă a nivelului de corupție. E, dealtfel, destul de clar că votul pro-european al moldovenilor nu a fost generat de succesul reformelor, ci de considerente mult mai grave de natură gravă, existențială. E vorba de suveranitate, de independență și, mult mai simplu de înțeles, de dorința de a trăi după standarde și norme occidenale, nu rusești. Cu alte cuvinte, votul pro-european al moldovenilor a fost o opțiune civilizațională, nu un ropot de apaluze pentru pacehtul de reforme proiectate la Bruxelles. Reluarea recomandărilor anti-corupție nu va produce o impresie de neuitat în rîndurile unui electorat are și-a făcut cunoscute proritățile. Asta nu înseamnă că moldovenii își doresc să traiască, mai departe, sufocați de corupție ci doar că moldovenii își doresc să poată trăi, mai întîi, așa cum vor hotărî moldovenii. Riscul apare din momentul în care recomandările inflexibile ale Comisiei Europene devin o limită, un pretext sau o scuză pentru a masca lipsa de mijloace a Uniunii Europene în actuala criză provocată de Rusia. În fond, e ridicol să reproșezi cuiva care e cu pistolul la tîmplă că nu e corect închiși la toți nasturii. Evident riscurile sînt reciproce. Oligarhii pot specula atitudinea europeană pentru a-și prelungi imunitatea. Dar riscul cel mare e blocajul în recomandări de etică publică. Dezamăgirea poate lua locul ușor entuziasmului pro-european. Și, dacă va fi așa, Rusia va lucra pe un teren mult mai favorabil.   

TaguriRadio Europa Liberă, Traian Ungureanu, Blog


Pro-europenii trebuie înțeleși și în Europa (I)

 

Alegătorii și-au făcut datoria. Moldova va fi condusă, în baza unei majorități fragile dar funcționale. Verdictul alegătorilor e remarcabil. Înainte de toate, pentru că a fost rostit într-un moment de presiune rusească extremă. Acțiunile militare directe și indirecte, șantajul comercial și amenințările fără perdea ale regimului condus de Vladimir Putin au zguduit toată zona cuprinsă între Marea Baltică și Marea Neagră. Din afară, e greu de imaginat ce înseamnă să trăiești și ce înseamnă să votezi într-unul din statele pe care Putin le bruschează 24 de ore din 24, în toate felurile văzute și nevăzute. Teama, lehamitea, ostilitatea rusofonă și amintirea neagră a unui trecut nu prea îndepărtat apasă greu. În plus, lipsa de rezultate vizibile a guvernării pro-europene nu poate decît să strecoare îndoiala. Iată de ce votul european al alegătorilor moldoveni e, în aceste condiții, cu atît mai remarcabil. Moldovenii au făcut ce ținea de ei, folosind mijloace democratice, luptînd cu dezinformarea și descurajarea.

Alegătorii moldoveni au dovedit că sînt, în continuare, un electorat pozitiv, nu atît optimist cît realist și, în orice caz, mult mai ferit de cinism decît electorate din state care garantează alegeri libere de zeci și zeci de ani. Pentru o țară așezată mereu în rîndul începătorilor, Moldova a dovedit că e cu multe trepte mai sus. Numai că problema percepției nu se termină aici. Există, din păcate, argumente solide care spun că Moldova e în situația de a se bate cu o filozofie care poate face din binefăcători o problemă și din votul de la alegeri un pas prea mic. Această situație nu e, propriu-zis, și celelalte state de pe centura rusă riscă același tratament și aceeași neînțelegere. Numele acestei confuzii sistematice e reforma în orice condiții  și e, în continuare replica automată a Uniunii Europene. Dacă aceast reflex nu va fi strunit și controlat cu atenție, întreaga zonă ar putea intra într-o criză de încredere care ar face, indirect, jocul Rusiei.

TaguriRadio Europa Liberă, Traian Ungureanu, Blog


Acord de Asociere pentru Disociere (II)

 

Vorbind în faţa parlamentarilor ucraineni, înainte de ratificarea Acordului, Preşedintele ucrainian Poroșenko a insistat dramatic asupra coerenţei din angajamentul Ucrainei. În fond, a spus Poroșenko, Acordul nu a suferit nici o modificare. Ucraina şi Uniunea Europeană revin asupra unui Acord din care nu s-a clintit nici o virgulă. Altfel spus, Poroșenko încearcă să promoveze ideea după care Ucraina a reuşit, cu sacrificii enorme, să facă pasul pe care l-a dorit de la bun început. Într-adevăr, Acordul e acelaşi. Însă restul s-a schimbat. Nici Ucraina, nici Uniunea Europeană, nici raporturile de forţe cu Rusia nu mai sînt aceleaşi. Acordul de Asociere e, practic, mai puţin important decît contextul de care e condiţionat. Mai întîi pentru că Ucraina nu mai e statul care a pornit negocierile cu Uniunea Europeană. Zonele de Est ale ţării nu mai sînt controlate de administraţia de la Kiev. Mai mult, aşa zisele Republici Populare proclamate de rebelii înarmaţi de Rusia nu mai sînt o fantezie fără conţinut legal.

În ziua în care a ratificat Acordul cu UE, Parlamentul ucrainean a aprobat, la propunerea Preşedintelui Poroșenko, două proiecte de legi care acordă un statut special provinciilor ocupate din est, permit formarea de forţe de ordine şi admit jurisdicţia instanţelor locale. Liderii insurecţiei rebele sînt amnistiaţi, cu excepţia vagă a celor vionovaţi de crime majore. Măsurile cuprinse în legile adoptate de Parlamentul ucrainean echivalează cu recunoaşterea de facto a regimurilor cu forţa în Est. Aşadar, în ziua în care a adus Acordul de Asociere în faţa Parlamentului, Preşedintele Poroșenko a cerut şi diminuarea suveranităţii de stat a Ucrainei. Acceptînd semnătura depusă, în aceste condiţii, de Ucraina pe acrodul de Asociere, Uniunea Europeană a făcut un pas înapoi şi a admis o nouă realitate creată în Ucraina prin forţă şi angajament militar rus. Acordul semnat de Ucraina e diluat încă mai mult de prevederea care stabileşte că implementarea integrală va avea loc abia peste 15 luni.

Însumînd, Ucraina a reuşit să semneze un acord neschimbat, aşa cum susţine Preşedintele Poroșenko, dar numai după ce a acceptat, la schimb, să cedeze teritorii şi să amîne intrarea în vigoare a Acordului. În traducere, Ucraina a fost pusă în situaţia de a semna un Acord aproape egal cu o hîrtie goală, după ce a pierdut sprijinul politic extern. Uniunea Eupeană şi Statele Unite au refuzat să sprijine pînă la capăt Ucraina şi au dat înapoi din faţa unui conflict major cu Rusia. Marele cîştigător e, bineînţeles, Rusia, care obţine exact ce şi-a propus. Pentru cine cunoaşte cît de cît modul de operare rus, e clar că lucruile nu se vor opri aici. După un tipar deja activ în alte părţi, noile zone autonome vor fi transformate în zone de conflict îngheţat. Ele vor fi administrate şi subvenţionate direct de Moscova şi vor funcţiona ca avanposturi militare de control. Noua frontieră a Ucrainei va fi dată de linia de demarcaţie stabilită prin armistiţiu. Angajamentul occidental se soldează, astfel, cu un semi-eşec de moment care poate uşor deveni un eşec permanent. Teatrul strategic est-european rămîne în dispută şi vulnerabil la presiunile pe care Rusia le va aplica ori de cîte ori va dori să dicteze sau să influenţeze deciziile politice din zonă. Acordul de de Asociere conţine premizele unui viitor Acord de Disociere de Uniunea Europeană.

Taguriucraina, Radio Europa Liberă, Traian Ungureanu, Blog


Acord de Asociere pentru Disociere (I)

 

Pe hîrtie, Ucraina a făcut un pas mare spre Europa. Joi 16 septembrie, Parlamentul European şi Parlamentul Ucrainian au ratificat simultan, televizat şi entuziast un Acord de Asociere care înlătură barierele politice, economice şi comerciale între Uraina şi Uniunea Europeană. E vorba, desigur, de acel Acord pe care Ucraina  urma să îl semneze în noiembrie 2013, la Vilnius. Atunci, însă, echilibrul s-a rupt în ultimul moment şi istoria a explodat. În următoarele zece luni, Ucraina a trecut printr-o rebeliune internă care a măturat administraţia Ianucovici şi, mai departe, printr-un război civil provocat de intervenţia nedeclarată a Rusiei.

Crimeea a fost anexată oficial de Federaţia Rusă, iar zone rusofone din Estul Ucrainei au rupt violent legătura cu Kievul şi au intrat de facto sub administraţie rusească. Pe 17 iulie, forţe rebele din regiunea Donetk au doborît un avion de pasageri malaezian cu 283 de persoane la bord, folosind armament balistic rusesc. Şocul a provocat o criză internaţională. Uniunea Europeană şi Statele Unite au lansat mai multe valuri de sancţiuni împotriva Rusiei şi şi-au declarat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei. A urmat o a doua ofensivă a forţelor pro-ruseşti care şi-au lărgit zona de ocupaţie în est. Contraofensiva ucraineană a blocat avansul fără a recupera centrele cheie. Un armistiţiu ulterior a stabilit, practic, o linie de demarcaţie care desparte cele două fronturi. Aşa arată situaţia din teren în momentul în care Ucraina şi Uniunea Europeană au semnat documentul care a declanşat evenimentele ultimelor zece luni. Între timp, 3000 de persoane au fost ucise. Alte cîteva sute de mii s-au refugiat. Distrugerile materiale sînt greu de calculat, dar au trecut deja de cota de război. Rezultatele evenimentelor declanşate de problema Acordului de Asociere sînt mult mai serioase şi mai numeroase decît problema Acordului de Asociere. După zece luni, Ucraina nu mai e totuna cu statul care urma să semneze Acordul în noimebrie 2013 şi să facă, astfel, pasul decisiv spre Europa.

Taguriucraina, Radio Europa Liberă, Traian Ungureanu, Blog


Tot mai singuri în est (II)

 

Momentul e cu atît mai grav cu cît și România și Republica Moldova sînt în pragul alegerilor și par rău pregătite pentru o ripostă care ar putea întări linia de autonomie pro-europeană. În România, candidatul PSD Victor Ponta are în față o dreaptă pro-europeană dar și pro-auto-destructivă. Jocuri narcisiste și ambiții paranoice au fărmițat forţa politică a dreptei și netezesc drumul spre președinție al candidatului stîngii. Figura superficialului Victor Ponta, un intrigant limbut și dependent de tranzacțiile mizere ale politicii de clan, e mult sub ce s-ar putea numi om de stat cu viziune de politică externă. Tocmai asta face din Ponta un candidat dezirabil pentru Rusia. Nu pentru că Ponta ar avea machiavelismul unui agent de influență rus ci pentru că e un politician slab și un jucător european nul. În plus, după ani de anarhie politică și incompetență administrativă, România a epuizat în  mare măsură creditul politic european. 

Impasul strategic european a fost încornat de declarații de tipul Merkel / 24 august. Cum UE e, în situațiile cheie, totuna cu Germania efectul nu va întîrzia. O Uniune Europeană și așa sceptică la data admiterii României și sătulă de isprăvile bezmetice ale liderilor politici de la Bucureşti va fi cu atît mai tentată să își ia ochii de pe această țară imprevizibilă. 

Moldova riscă să rămînă în posesia a nenumăratele diplome și coronițe de merit pentru bună purtare europeană. Ușurința cu care pariul european a fost retras în cazul Ucrainei riscă să anuleze valoarea eforturilor moldovene din ultimii ani. O victorie a comuniștilor în alegerile din noiembrie ar pune capăt progreselor de pînă acum și ar oferi Uniunii Europene un alibi pervers. Dezangajarea europeană va putea fi sistematic pusă în seama lipsei de cooperare a administrației comuniste de la Chișinău. Nu că liderii comuniști vor face altceva dar instituțiile  europene vor putea reveni la retorică fără să poată fi acuzați de pasivitate. 

De la Baltica la Marea Neagră, linia statelor bîntuite de amenințarea istorică ruseacă e slăbită. România nu are și nu promite o dilpomație solidară și competentă. Moldova riscă să fie depusă la arhivă iar Ucraina e de facto licitată într-un partaj din care Rusia va știi să ia exact ce și cît își dorește. Ungaria face, în imediata vecinătate a zonei, un joc iresponsabil în care dependența de energia rusească e potențată de deraierea megalomană a Premierului Viktor Orban, în postură de vizionar al maghiarismului post-democratic. 

Polonia rămîne, alături de mult mai vulnerabilele Republici Baltice, singurul stat european conștient, activ și onest în fața pericolului. E mai puțin decît trebuie să fie adevăratul răspuns european. N-am ajuns, însă, în această situație printr-un accident. O istorie lungă de iluzii și ignoranță vinovată a lăsat nerezolvată chestiunea unității europene. Diviziunea Vest-Est a rămas o realitate, dacă nu declarativ, atunci în fapt. Vina e împărțită și Estul are destule să îşi reproșeze, mai cu seamă pentru modul în care a irosit 25 de ani de democrație post-comunistă. Însă ce se vede acum e slăbiciunea istorică așezată de Vest la baza proiectului european. 

În exclusivitate