luni, aprilie 20, 2015 Ora Locală 01:53

Primarii apolitici îmi sunt simpatici, dar ei trebuie să fie cu adevărat apolitici și în toata țara

 

 

Astăzi, socialiștii și-au anunțat candidatura pentru funcția de primar al Chișinăului, care s-a dovedit a fi fostul premier de pe vremea guvernării comuniste, Zinaida Greceanîi. Era undeva ușor de anticipat acest lucru, dacă ținem cont de politica pe care au dus-o socialiștii în alegerile bașcanului din Autonomia Găgăuză, în care au susținut un candidat „apolitic” în persoana dnei Irina Vlah. Zinaida Greceanîi la fel nu este membru în partidul socialiștilor, dar prezența acesteia peste tot alături de Igor Dodon diluiază din alura ei de candidat apolitic. Respectiv, eu n-aș prezenta candidatul socialiștilor pentru primăria Chișinăului drept unul apolitic. Este o amăgeală.

Dacă socialiștii ar fi pledat cu adevărat pentru primari apolitici, atunci ar fi propus vreun proiect de lege care să garanteze și impună prin lege acest statut de candidați ne-afiliați politic a primarilor. Consider că la nivel local, în contextul reformei descentralizării administrației publice locale, ar fi bine să fie reflectat modelul reprezentat la vîrful conducerii de stat, unde avem un președinte relativ apolitic și partide politice care formează puterea supremă în stat. Astfel, trebuie de propus ca prin lege primarii să nu aibă afiliere politică, iar listele de consilieri să fie propuse de către partidele politice. Scoaterea totală a partidelor din ecuația administrației locale ar fi imposibilă și poate ne-necesară, dar modelul de a avea primari apolitici și consilieri cu afiliere politică ar putea fi unul rezonabil, care să asigure un echilibru sănătos.

Consider că alegătorii prin votarea de primari apolitici la aceste alegeri au o șansă unică de a le da un semnal puternic politicienilor de la centru că își doresc acești primari apolitici prin lege. După alegeri oricum știm că se va purcede la realizarea mult-anticipatei reforme a descentralizării și cred că alegătorii pot influența modul în care să fie realizată această reformă.

Sunt sigur că primarii apolitici vor fi mai buni, pentru că vom scăpa în primul rînd de acei aroganți care știu că au un partid în spate care îi poate apăra dacă fac prostii în timpul mandatului. În al doilea rînd, un primar apolitic va avea o mai mare capacitate de negociere atît cu administrația centrală cît și cu grupurile de consilieri din cadrul consiliilor locale. Un primar trebuie să aibă capacitate să rezolve problemele oamenilor, dar să nu ajungă un obiect „de colecție” a partidelor politice. Sper mult ca alegătorii să înțeleagă șansa pe care o au în aceste alegeri de a influența mersul reformei descentralizării administrației publice locale prin votarea masivă a primarilor apolitici.

Tagurisocialiștii, primar, Chisinau, autonomia găgăuză, Zinaida Greceanîi, Irina Vlah, Igor Dodon, descentralizare, partide politice, alegeri, reformă, Primari, Radio Europa Liberă, Blog, blog Ion Socolenco, moldova, Republica Moldova, Alegeri locale


Riscurile PPE asupra electoratului PL sau cît de ne-popular poate fi un partid popular

 

Ieri, în sfîrșit, s-a săvîrșit ceea ce demult era anticipat și anume lansarea unui nou proiect politic de către fostul premier Leancă. Toată zîzania aceasta cu denumirea partidului nu face parte decît din campania de lansare. Nu cred că PLDM încearcă să fure denumirea de Partid Popular European (PPE), care vrea să și-o însușească nou partid. Din contra, cred că prin aceste intrigi vor „să-i determine” să aleagă anume această denumire, pentru că „PPE” rezonează foarte bine cu „PL”, electoratul căruia este principala țintă a noului partid. PPE are ca obiectiv „ceea ce n-a reușit nici PLDM” - captarea electoratului de pe extrema dreaptă, care votează fidel doar cu PL.

Deja au fost semnale din partea anumitor foști înalți demnitari de stat că tare-i mai doare inima de electoratul educat care votează PL-ul și în același timp pe Mihai Ghimpu, pe care vechii granzi preferă să-l perceapă drept un „ne-educat”. În orice caz, știm că nu la toți le plac intervențiile și glumele nostime ale lui Ghimpu. Cauza acestei antipatii vine mai degrabă din invidie față de liderul PL că un vechi frontist din anii ‘90 reușește să se mențină pe linia de plutire în politica moldovenească. Consider că atunci cînd vor reuși, dacă vor reuși, să elimine PL-ul de pe scena politică, vom avea parte în sfîrșit de stabilitate politică, dar de o stabilitate în înțelegerea lor.

Nu știu cît de mult îi va reuși lui Leancă, dar sunt sigur că, oricît de populari nu s-ar dori, mai mult decît să preia electoratul PL-ului nu i se va permite. Depinde mult cît de bine se va conștientiza la nivel înalt în conducerea PL-ului de riscul pe care-l aduce PPEM în ceea ce privește preluarea electoratului lor. Cel mai important este dacă PL va mai rezista unei alte „unde de șoc”, adică dacă va rezista la încă o trădare. Știm că în 2013 din PL s-a desprins o parte considerabilă din fracțiunea de deputați și membrii de guvern, dar nu putem ști cu siguranță dacă au plecat toți cei înclinați să trădeze PL-ul. Acest lucru trebuie sa-i dea de gîndit lui Ghimpu.

Acum, în ceea ce privește Partidul Popular European: consider că titulatura de „european” în denumirea partidului este un element puternic care să-l distingă de toate celelalte partide de pe scena politică - respectiv, este un atu și va avea un impact pozitiv. Însă cuvîntul „popular” s-ar putea să aibă un efect mai negativ: trebuie să ne amintim că mai există un partid popular în frunte cu Oleinic, dar în alegeri a rămas doar cu denumirea. Am impresia ca pentru electoratul din Republica Moldova cuvîntul „popular” are asociații negative și anume ca fiind ceva cu sens de „populist”. Respectiv, un partid popular s-ar putea întîmpla să fie un partid cam ne-popular printre alegători.

TaguriIurie Leancă, PPE, PLDM, PL, Partidul Popular European, electorat, Mihai Ghimpu, PPEM, 2013, Republica Moldova, Radio Europa Liberă, blog Ion Socolenco, moldova


Despre „incluziunea” mediatică sau cine ne vrea mai mult și în ce măsură

Ce înțelegem noi prin incluziunea mediatică? Iată, de exemplu, ziarul „Ecoul” de la Sîngerei, pe lîngă faptul că își propune să reflecte evenimentele la nivel local, prin faptul că își are zona de difuzare preponderent în raionul Sîngerei, face ca toți cei care se abonează și-l citesc să se simtă locuitori ai aceluiași raion, să se considere într-un fel „sîngerineni”. Desigur că aceasta ar trebui cel puțin să se întîmple, dar la modul real acest ziar reflectă mai mult evenimentele din orașul Sîngerei, iar pe alocuri nu face decît să-i cânte din trâmbiță administrației raionale. Mi-a plăcut să aflu despre „Echipa Mobilă” și proiectul „Comunitate incluzivă - Moldova”, care își desfășoară activitatea și în Pepeni, dar din textele postate online, începînd cu iunie 2013, nicăieri nu văd materiale dedicate evenimentelor din satul meu de baștină. Acolo nu se întîmplă chiar nimic? Astfel, scopul ziarului de „acoperire a spatiului informational din raionul Sângerei” nu este realizat, pentru că nu poți să menționezi comuna Pepeni doar de cîteva ori în 2 ani de zile, cînd din punct de vedere economic aceasta se pare că a întrecut demult orașul-centru-raional Sîngerei.

Cît nu ar părea de surprinzător, dar exemplul de mai sus l-am descoperit prezent și la nivel european. În ultima vreme privesc tot mai des posturile TV de limbă engleză din Europa și ceea ce am observat este că pe post sunt date foarte puține știri despre Europa de est, dar și despre țările central și sud-europene care au aderat la UE acum 8-11 ani cum este România și altele. Aceste posturi TV europene se laudă că ne aduc știri din jurul lumii, dar pe alocuri am impresia că ne aduc mai multe știri despre Asia decît despre evenimente care au loc în țările europene. Ucraina în prezent atrage atenția exclusiv datorită conflictului din estul țării, dar de exemplu în România au loc arestări zgomotoase de foști și actuali demnitari de stat și aproape nicăieri nu am văzut să fie reflectate aceste evenimente. Iar în ceea ce privește Republica Moldova, atunci cred că din 2009 de cînd țara noastră a început o apropiere mai mare de Uniunea Europeană, această încălzire a relațiilor nu este deloc reflectată și pe ecranele posturilor TV din Europa. Cred că putem număra pe degete intervențiile și reflectarea pozițiilor demnitarilor noștri în presa europeană - nu mai spun despre participarea în emisiuni televizate sau transmisiuni în direct.

De ce lucrurile stau anume așa și nu altfel? Presupun că țările vestice, pe lîngă „caietele de sarcini” transmise noului guvern, manifestă un interes foarte mic față de țările central și est europene, iar acest lucru este reflectat foarte bine de numărul de evenimente din aceste țări care sunt difuzate la nivel european de către posturile TV vest-europene. Părerea mea este că dacă numărul de evenimente din estul Europei reflectate ar crește, atunci aceasta ar duce la o mai mare incluziune și integrare a țărilor din centrul și estul Europei în cadrul UE. Problemele țărilor deja membre ale UE, dar și a celor care aspiră la o mai mare apropiere de Europa, trebuie să devină și problemele UE. Nu este suficient doar să pedalăm pe reforme, pentru că chiar dacă admitem că noua guvernare forțează nota cu efectuarea reformelor, dar totodată nivelul de interes pentru Europa de est rămîne la fel de jos, atunci este practic imposibil pentru ca noi să sperăm la o mai mare integrare europeană.

Vorbim foarte mult despre faptul că spațiul nostru informațional este dominat de posturile de televiziune și radio rusești, care sunt re-transmise intens, după cum am înțeles, chiar din 2009, cînd noi cu toții am crezut că ne-am orientat ireversibil spre Europa. Desigur că putem reproșa autorităților și poate și unor trusturi media că nu crează și versiuni în limba engleză a portalurilor și posturilor TV de știri. Pe de altă parte, dacă revenim iarăși la faptul că „cererea” sau interesul pentru acest produs e mic, atunci nu putem să sperăm că aceasta ne-ar putea ajuta. Cu toate că cel puțin un post TV de stat sau privat în limba engleză destinat consumatorului din cadrul Uniunii Europene n-ar fi o idee rea. Aceasta ar demonstra că autoritățile își doresc cu adevărat o integrare reală în Uniunea Europeană, dar nu fac doar încercări stîngace prin care cică își propun să blocheze emisiunile televiziunilor rusești re-transmise în Republica Moldova cînd știm foarte bine că patronii acelor posturi TV care re-transmit sunt chiar „oligarhii” care se află la cîrma țării. Re-transmiterea acestor posturi TV rusești ne arată interesul Rusiei față de Republica Moldova, dar ne indică în același timp și spațiul în care de fapt ne integrăm. Însă, această integrare nu este deplină, ci una parțială, pentru că evenimentele din Moldova nu sunt reflectate bine nici la posturile TV din Rusia și se reduc de obicei la materiale rare și manupulatorii.

TaguriRadio Europa Libera, Sîngerei, moldova, 2013, raionul, european, europa, TV, radio, ucraina, românia, Uniunea Europeană, presă, reacții est-europene, integrare, Rusia, manipulare, integrare europeană, Blog, opinie, oligarhi, autorități, blog Ion Socolenco


Sancțiunile economice - cea mai ne-inspirată metodă de luptă

 

 

Trăim în prezent probabil cea mai mare „confruntare” geopolitică de după căderea Uniunii Sovietice. Statele europene împreună că cea mai puternică economie, cea a Statelor Unite, au decis să pedepsească Rusia pentru faptul că a anexat Crimea și a invadat regiunile din est ale Ucrainei. Și se pare că toate aceste sancțiuni economice funcționează, economia rusească deja a cunoscut căderi dramatice ale rublei, iar veniturile cetățenilor s-au înjumătățit peste noapte.

Lucrul cel mai grav este că toate aceste sancțiuni ale UE și SUA împotriva Rusiei afectează direct toate țările post-sovietice inclusiv și Republica Moldova. Sau mai exact, aceste sancțiuni afectează în primul rînd păturile cele mai defavorizate ale acestor țări, afectează cetățenii cu cele mai mici venituri și sutele de mii (sau poate milioanele) de familii care mizează pe banii trimiși acasă din Rusia.

Europenii ne tot îndeamnă să facem reforme dacă vrem să cunoaștem și noi un astfel de nivel al dezvoltării economice cum este în Europa, și sunt de acord cu acest lucru. Ceea ce mă interesează, însă, este ce măsuri au întreprins tările occidentale pentru a amortiza consecințele acestor sancțiuni asupra țărilor care nu au nici o legătură cu politica rusească, dar care suferă din cauza acestor sancțiuni deopotrivă cu Rusia? În situația aceasta ce „reforme” să facem?

Apropo, în Rusia este același lucru, pentru că sanțiunile nu-i afectează atît de mult pe cei care decid politica Kremlinului la nivel înalt cît afectează cetățeanul cu venituri mici. În cele din urmă, nu trebuie să ne mire de ce ar fi cetățeanul de rînd atît de mult înrăit pe sancțiunile occidentului - pentru că cetățeanul cu venituri mici este primul care simte consecințele. Nu trebuie să ne mire nici faptul că unii din ei sunt gata să ia arma în mînă și să meargă la luptă.

Acest război economic trebuie să înceteze o dată și pentru totdeauna, iar marile puteri trebuie să caute metode de a-și rezolva probleme politice astfel ca să nu implice în acestă luptă și tările mici care nu au nici o legătură cu aceste jocuri geopolitice. Sau dacă și nu există altă soluție decît sancțiunile economice, atunci trebuie să fie gata să despăgubească tările afectate, care nu au fost ținta acestor sancțiuni, dar suferă deopotrivă. Aceste țări trebuie să primească despăgubiri.

Tagurieuropa, Rusia, SUA, ucraina, Republica Moldova, sanctiuni, Uniunea Sovietică, căderea rublei, ue, remitențe, sancțiuni economice, reforme, Kremlin, despăgubiri, geopolitică, Crimea, Radio Europa Liberă, blog Ion Socolenco


Poate Iurie Leancă să reînvie PSL-ul sau se va crampona de PLR?

 

Recent, fostul premier Leancă a spus într-un interviu că nu-și imaginează cum ar mai putea rămîne în PLDM. N-aș fi deloc mirat să văd cum revine din pauza sa de meditație și ne anunță zilele următoare că s-a cam rătăcit prin hățișurile politicii moldovenești și că a realizat că de fapt își dorește să rămînă în PLDM. Cel mai probabil va ieși din partid de îndată ce alegerile anticipate ne vor bate la ușă. De fapt, orice fel de alegeri sunt bune pentru a te lansa în politică - chiar și cele locale din primăvara-vara anului acesta în care ar putea candida la funcția de primar în capitală.

Dacă se va întîmpla să candideze, atunci va fi o premieră în Republica Moldova ca un fost premier să lupte pentru funcția de primar general al Chișinăului. Pe lîngă faptul că orice premieră este un lucru pozitiv, cred că Leancă ar fi unicul candidat electoratul căruia s-ar suprapune peste electoratul lui Dorin Chirtoacă. Totodată, ne amintim bine că însăși Filat a pierdut în fața lui Dorin și cred că Leancă nici nu va urmări să cîștige aceste alegeri, ci le va folosi pentru a se lansa în politică.

Acum, să vedem ce opțiuni politice are Iurie Leancă. Întîi de toate, pentru mine pare un pic suspect faptul că PLR nu-l invită pe Leancă la ei în partid așa cum îl îndemnau înainte de alegerile parlamentare pe Ion Sturza. Acest partid politic ar avea nevoie de un lider, care să-i scoată din anonimat și dacă Leancă participă la alegerile locale din capitală pe lista lor, atunci le-ar putea da cel puțin o reprezentare în consiliul municipal. Pe de altă parte, proiectul politic PLR în frunte cu Leancă se va poziționa pe un segment „ocupat” unde cele 30-40% de electorat de dreapta și centru-dreapta vor trebui să fie împărțite și cu PL, și cu PLDM, și respectiv este puțin potențial de creștere.

Consider că dacă Leancă se gîndește serios să facă politică, atunci i-aș recomanda să arunce o privire peste segmentul de stînga sau mai exact pe centru-stînga. Ar putea re-învia proiectul politic PSL a lui Oleg Serebrian, care a fost abandonat după părerea mea prea devreme și în pripă fuzionînd cu șapte ani în urmă cu PD. Iar actual politolog de la IDIS „Viitorul”, Corneliu Ciurea, și PLDM-istul Valeriu Streleț, ambii foști vicepreședinți PSL, ar putea să-l urmeze pe Leancă în dezvoltarea acestui proiect politic pînă la capăt.

La ultimele alegeri ne-am convins cu toții că pe segmentul de stînga au loc niște mișcări tectonice și cred că „fierul” trebuie bătut acum cît este fierbinte. Avem nevoie de un partid social-liberal care să fie pro-european, pentru că este revoltăror ca tot segmentul de stînga să aparțină celor cu viziuni pro-rusești. Cu cine să voteze acei oameni cu viziuni de stînga, dar totodată puternic pro-europene, cu PD? Nu cred, pentru că PD s-a poziționat mai mult pe centru, iar unii analiști politici îl percep deja ca un partid de centru-dreapta.

Celor „superstițioși” trebuie să le spun că partidele care învie sunt partide durabile și de succes, iar un exemplu este Partidul Liberal, partid fondat cu mulți ani în urmă de Veaceslav Untilă, dar re-înviat de Mihai Ghimpu și Dorin Chirtoacă în 2005. Acum cred că înțelegeți de ce fostul AMN-ist a fost primit cu brațele deschise în PL după ce AMN-ul a fuzionat cu PLDM. Și dacă este inviat PSL-ul, atunci poate revine și Oleg Serebrian din „auto-exilul” său din Franța și continuă activitatea politică, pentru că sunt sigur că are un potențial politic încă ne-exploarat.  S-ar putea întîmpla ca și un politician „reînviat” să cunoască un succes în politică de invidiat.

TaguriPLR, PLDM, Valeriu Streleț, Corneliu Ciurea, IDIS „Viitorul”, Iurie Leancă, Republica Moldova, PD, chișinău, primar, Dorin Chirtoacă, Filat, Ion Sturza, PL, Oleg Serebrian, Veaceslav Untilă, Mihai Ghimpu, Partidul Liberal, Radio Europa Liberă, blog Ion Socolenco


Soluții „ultra-liberale” în contracararea corupției

Vorbim deja de mai mulți ani despre corupție, despre metodele de luptă contra corupței, dar cu cît vorbim mai mult despre corupție, cu atît mai mult corupția pare să crească. Am ajuns una din cele mai corupte țări din lume și cred că acest lucru trebuie să ne pună serios pe gînduri. Toți vorbesc despre necesitatea reformelor în justiție, despre reforme în procuratură, iar unuii deputați propun să aducem procurori sau judecători europeni, care cică ar fi incoruptibili.

Eu sunt de acord că avem nevoie de reforme, dar nu neapărat reforme în înțelegerea pe care o au europenii, ci reforme izvorîte dintr-o abordare absolut nouă. Noi avem nevoie de reforme de sistem, pentru că însuși Leancă a recunoscut faptul că sistemul este putred. Respectiv, nu mai trebuie să încercăm să reformăm sau să restructurăm acele structuri care sunt știut a fi putrede.

Ce am în vedere prin reforme de sistem? Una din astfel de reforme ar fi simplu lichidarea acestor structuri precum sistemul judecătoresc, procuratura, poliția, armata și poate chiar și securitatea, și trecerea acestor instituții de la finanțarea de la bugetul de stat la instituții cu capital privat. Este bine știut că anume aceste instituții care trebuie să lupte cu corupția sunt de fapt cele mai corupte.

Consider că lichidarea lor ar fi acea reformă necesară pentru a stîrpi acest flagel al corupției prezent peste tot în Republica Moldova. Astfel, de la servicii proaste care ne sunt prestate peste tot și la toate instituțiile de stat, vom începe a avea parte de servicii de o calitate mai bună, pentru că aici nu vor mai funcționa indicațiile politice, ci deja piața va dicta regulile. Și cei care vor presta servicii de o calitate mai înaltă și la preț mai rezonabil, aceia se vor bucura de mai multă autoritate printre clienți.

Acestea nu sunt ideile mele personale, ci mi le-a sugerat nu demult un tovarăș de idei. Ideea mea inițială era să comasăm cît mai mult din structurile de stat și optam pentru un stat-minoritar. Am fost surprins să găsesc oameni căre au mers mult mai departe cu ideile, idei care din cîte îmi spunea persoana respectivă nici nu sunt noi, ci au fost enunțate în Europa prin secolul 19.

Eu percep aceste idei ca fiind ultra-liberale și sunt convins că acestea ar avea destulă priză la public. Sunt idei perfecte pentru a lansa un proiect politic nou. Am impresia că oamenii la noi sunt cu toții ultra-liberali, pentru că nu vor să respecte legi multe și stricte. Probabil că s-au săturat de „zaconeala” de care au avut parte în perioada sovietică și trecerea la economia de piața au perceput-o ca dobîndirea unei libertăți „absolute”. Respectiv, toate aceste încercări ale statului de a efectua anumite reglementări sunt percepute de către cetățeni ca fiind un atentat la acea libertate despre care ei cred că au obținut-o odată cu declararea independenței.

Consider că sistemul nostru trebuie reformat astfel ca să existe cît mai puține reglementări, să existe legi cît mai simple și pe înțelesul cetățeanului de rînd. Și dacă va fi nevoie de introdus anumite reglementări pe viitor, atunci aceste inițiative trebuie să vină de jos, de la oamenii de rînd, de la conștientizarea că anumite reglementări sunt totuși necesare. Abia atunci cînd aceste inițiative vor veni de jos, oamenii vor începe să respecte acele legi. Însă, după cum am spus și mai sus, piața va ajusta lucrurile mult mai bine decît o face statul.

TaguriCorupție, procurori, judecători, reforme, Iurie Leancă, Procuratura, poliția, armata, SIS, Securitate, Republica Moldova, servicii, europa, sovietic, Business, stat, opinii, Radio Europa Liberă, blog Ion Socolenco, moldova


Cine face alianță cu partidul comuniștilor dispare de pe scena politică?

 

Acum cîțiva ani era cunoscută ca un fel de axiomă a politicii moldovenești și anume: cine face alianță cu partidul comuniștilor - acela dispare de pe scena politică. Exemplul PPCD-ului este cel mai grăitor în acest sens, partid care a dispărut și pare să nu mai poată fi resuscitat vreodată.

Recent, Mihai Ghimpu ne-a destăinuit faptul că această coaliție dintre PD, PLDM și PCRM a fost încropită încă după alegerile locale din 2011, cînd PD și PLDM, chiar dacă aveau un acord semnat cu PL la nivel central, nu au dorit să formeze alianță și în teritoriu - preferînd să coalizeze cu PCRM în mai multe raioane. În 2011, PLDM și PD au avut împreună 38% din sufragii și 47% din mandatele pe țară, iar PCRM s-a ales cu 36.86% din sufragii și 38.75% din mandate. Vedem că - chiar dacă procentajul sufragiilor obținut de comuniști în raport cu cel acumulat de PD și PLDM este de doar un procent - atunci mandate au primit cu 8% mai puțin decît PD și PLDM împreună. Aici intervine acel moment crucial, cînd celor două partide „pro-europene” le-a fost convenabil să coalizeze cu partidul comuniștilor nefiindu-le frică că ar risca să dispară de pe scena politică așa precum s-a întîmplat cu PPCD.

Se pare că pentru comuniști nu a fost cea mai bună decizie de a coaliza cu aceste două partide la nivel local, pentru că rezultatele alegerilor parlamentare din toamna anului 2014 ne-au arătat că lucrurile s-au inversat și riscul dispariției de pe scena politică nu mai planează asupra acelor partide care fac alianță cu comuniștii, ci asupra comuniștilor însăși. Faptul că au decis să continue această alianță tacită cu cele două partide pretins pro-europene, ne arată că partidul comuniștilor încă nu a conștientizat pe deplin că riscul dispariției partidului este destul de real, iar alegerile locale din primăvara anului curent vor demonstra acest lucru. Ca să avem o idee cum urmează să dispară, cred este bine să ne reamintim în ce mod a dispărut PPCD-ul, pentru că va fi ceva asemănător.

Dispariția PCRM-ului va fi accelerată și de apariția și creșterea neașteptată a partidului socialiștilor, care practic vor prelua tot grosul electoratului comuniștilor. Dacă comuniștii mai vor să țină partidul pe linia de plutire și să mențină măcar „jumătatea” din electorat rămas, atunci trebuie imediat să iasă din orice alianță cu aceste două partide susmenționate, care prin coaliția lor tacită împing partidul comuniștilor pe marginea prăpastiei. Nu pot să spun că tare o să-mi pară rău de dispariția comuniștilor de pe scena politică, dar în general nu-mi doresc ca partidele politice să dispară atît de ușor, pentru că dispariția unui partid înseamnă mai puțină democrație.

Taguriblog Ion Socolenco, Radio Europa Liberă, moldova, Republica Moldova, partide politice, partide, opinie, PPCD, PCRM, PD, PLDM, PL, 2011, Alegeri locale, Alegeri parlamentare, coaliție, Mihai Ghimpu, TV, raioane, teritoriu, 2014, socialiști, Partidul Socialiștilor, democrație, electorat

În exclusivitate