sâmbătă, august 30, 2014 Ora Locală 15:19

Performanţă în educaţie via tutoring



La ieșirea din blocul facultății de fizică a Universității Rutgers, pe panoul de afișe era atîrnat azi un anunț, care mi-a atras atenția în mod deosebit: se căuta un student sau doctorand, care să servească drept model pentru un minor de 14 ani, iar condițiile erau ca respectivul student sau doctorand să nu aibă vicii (să nu fumeze sau să servească băuturi alcoolice), să își organizeze timpul foarte bine (în special ora la care merge la culcare și la care se trezește), să se ocupe minum o oră pe zi cu acel minor la materiile de interes: fizică și matematică. În schimbul acestor servicii de tutoring, studentul primea dreptul să trăiască în casă respectivei familii pe gratis.

Cred că o ofertă mai avantajoasă decît aceasta nici nu poate exista pentru un student, care încearcă să-și micșoreze cheltuielile la maxim. Pentru conformitate, studenții aici numai pentru chirie plăteasc în jur de 600 de dolari înafara campusului și aproape o mie de dolari pe campus.

Interesant este că chiar zilele acestea mă gîndeam exact la aceeași idee de tutoring și mă întrebam de ce în gimnaziile şi liceele de acasă, din Moldova, elevii claselor mai mari n-ar servi drept tutori pentru elevii claselor mai mici, pentru că, în rezultatul optimizării efectuate de către minister, sunt sigur că numărul claselor cu peste 30 de elevi s-au mărit, iar profesorii probabil nu pot să acorde atenția cuvenită fiecarui elev în parte. De ce clasele de elevi să existe în aceeaşi şcoală în realități paralele, cînd ele ar putea colabora în avantaj reciproc, mai ales că deja se ştie că elevul care încearcă să explice anumite lucruri altuia este cel care ajunge să înțeleagă acele lucruri și mai bine?

De exemplu, elevii claselor gimnaziale ar putea să-i ajute la învățătură pe cei din clasele primare, iar cei din clasele liceale ar putea să-i ajute pe cei din clasele gimnaziale. În felul acesta s-ar stabili o simbioză foarte sănătoasă între elevi - lucru care ar putea propulsa sistemul de învăţămînt la un nivel mai înalt, unul care să ofere şcolarilor posibilitatea de a atinge performanţă, dar nu unul care sa-ţi ofere „oportunitatea” de a fi înghițit de șantierele de construcție din Rusia sau Europa.

Tagurieuropa, moldova, Republica Moldova, Radio Europa Libera, Blog, Rusia, opinie, educație, studenți, Ministerul Educației, universitate


Care-i sursa pendulării Est-Vest?

De cînd am ajuns aici în America, deseori am ocazia să fiu martorul discuțiilor dintre doctoranzii în științe politice și uneori nolens-volens sunt antrenat în aceste discuții; și odată ce fierb în „sucul” acesta, sunt forțat să mă pronunț și să construiesc argumentele mele, să explic paradoxuri chiar dacă abordarea aceasta cu paradoxurile nu mă prea pasionează.

Astăzi, de exemplu, am discutat despre opinia publică: cum se formează aceasta, ce rol au elitele politice de la guvernare și în ce mod influențează marile puteri aceast proces? De ce această opinie publică oscilează parcă la nesfîrșit între Est și Vest? Care este sursa sau cine alimentează această oscilaţie?

Este interesant că de multe ori întîlneşti concetăţeni care au paşapoarte româneşti sau europene, dar care spun că o să ne fie mai bine cu Rusia sau invers - care muncesc în Rusia, dar vor cu Europa.

La o simplă privire, te gîndeşti că oamenii de la noi ar fi nişte oportunişti şi profitori, care ar sta cu fundul în două luntri şi care sunt greu de înţeles. Alţii s-ar gîndi că poate vina o poartă elitele politice, care nu duc o politică consecventă şi oamenii au cam încurcat iţele cu vectorul politic.

De fapt, părerea mea este că sursa acestei pendulări, natura acesteia se trage din însăşi ambiguitatea atitudinilor şi poziţiilor politice atît a capitalei Vestului, cît şi din cea a Estului. Omul de rînd nu este decît consumatorul de ani de zile a acestei ambiguităţi şi după o perioadă bună de timp ajunge să fie el singur purtătorul acestei naturi ambigue în ce priveşte orientarea politică.

Şi atît timp cît această politică de natură ambiguă va fi cultivată la nivel înalt, oamenii vor continua să se bălăcească în această absurditate crezînd probabil undeva în adîncul sufletului că au atins un echilibru universal, care împacă toată lumea și care aduce beneficii tuturora. Am impresia că oamenii vor ajunge degrabă să nu mai vrea nici cu Uniunea Vamală și nici cu UE, și atunci această pendulare va lua cu adevărat sfîrșit.

Taguriue, europa, Radio Europa Libera, Blog, Bruxelles, Moldova blog, America, Moscova, Est, Vest, opinii, Oameni


Hannibal ad portas?

La moldoveni o vorbă veche spune că gospodarul se vede de la poartă, iar gospodina de cum intri pe ușă. Un alt element de o mare importanță la moldoveni sunt gardurile, care din an în an se schimbă parcă odată cu moda. Am fost amuzat data trecută cînd am fost acasă, că undeva la o margină de drum se propuneau spre vînzare și „euro-garduri”. Nu îmi prea pot imagina cum arată acestea, dar denumirea la sigur stîrnește un mare interes consumatorilor de acasă.

În Statele Unite noțiunea de gard și poartă au fost atît de mult „simplificate” și aduse la simbolic, încît aproape că nu le vezi prin prejurul caselor. Și chiar dacă zărești ceva îngrădit, atunci este ceva improvizat din mărăcini și arbuști. Cel puțin astfel de gard am văzut prin părțile Princeton-ului. Rareori vezi un gard din plasă de fier ca acasă - poate doar în jurul stadioanelor.

Lipsa gardurilor din jurul caselor de aici îmi inspiră un sentiment de insecuritate, pentru că cu greu îmi pot închipui să locuieși într-o casă la sol, care să nu aibă gard și poartă. Poate că este din cauza gardurilor de doi metri de acasă, după care se aude lătrînd un cîine de rasă, care s-au fixat în mintea mea ca un fel de etalon care oferă multă siguranţă celor ce locuiesc după gard.

Pe de altă parte, lipsa gardurilor la americani poate că este o expresie a libertăţii în care ei se scaldă şi cu care noi cei veniţi din Europa de est cu greu ne putem obişnui. Probabil că încă preferăm să trăim cu frica în sîn şi să ne ascundem după garduri cît mai imense. Aceasta, cît nu ar părea de paradoxal, s-ar putea întîmpla să fie într-o anumită măsură anume din cauza insecurităţii pe care o simţim. Adică oamenii îşi fac garduri cît mai înalte şi trainice de parcă ar construi fortificaţii în faţa insecurităţii şi pericolelor care le simt că ar veni din sînul societăţii.

Există, totuşi, o poveste de familie, care mă inspiră mai mult: bunelul meu, de exemplu, cît nu ar fi de straniu, a trăit toată viaţa fără poartă şi chiar dacă se mai întîmpla să-i dispară vreun mieluţ sau cocoş din ocol - nu făcea mare caz din aceasta şi spunea, probabil cu o doză bună de ironie, că s-ar putea să-i fi trebuit (celui care a furat). Lipsa porţii nu l-a încurcat deloc pe bunelul Dumitru, să-i fie țărîna ușoară, să ajungă la o venerabilă vîrstă de 85 de ani și împreună cu bunica Ecaterina să-i așeze bine la casele lor pe toți cei 11 copii. Poate ar trebui să renunţăm și noi la porţi?

În decembrie, de Sf. Andrei, la moldoveni, cel puţin în satul meu natal, este obiceiul de a fura porţile. Nu ştiu originea acestui obicei, dar cred că este o bună ocazie de a strînge toate porţile care ar servi de minune obiectul unei expoziţii extraordinare. Şi dacă renunţăm la porţi, atunci poate că intră în ogrăzile de acasă mai multă libertate şi scăpăm de frica de a ne baricada.

Tagurieuropa, moldova, Republica Moldova, Radio Europa Libera, Europa Liberă, Statele Unite, America, expozitie


„Găurile negre” din sistemul poștal american



De sărbători am vrut să venim acasă, în Moldova, iar planurile le-am făcut încă în luna septembrie anul trecut, cînd am cumpărat bilete de avion la un preț mai avantajos. La momentul procurării nu am atras prea mult atenția la faptul că traseul zborului inapoi spre America este prin Montreal, ca după aceea să aflăm că avem nevoie de viza de tranzit pentru Canada - chiar dacă șederea noastră pe aeroportul din Montreal nu urma să fie mai lungă de cîteva ore. Atunci am zis că avem destul timp să aplicăm la viză, dar tocmai această convingere ne-a jucat festa.

Lucrul care m-a nemulțumit cel mai mult în acest proces de obținere a vizei a fost că după ce am aplicat online și am pus la dispoziție documentele cerute a mai trebuit să mergem conform procedurii și la New York ca să lăsăm pașapoartele unei firme angajate de consulatul canadian. Acolo, chiar dacă pe pagina de internet a consulatului canadian se spune că obținerea vizei de tranzit costă zero dolari, a trebuit să le plătim o taxă de aproape 40 dolari americani fiecare.

Ne-au mai întrebat dacă dorim să ne trimită paşapoartele prin poşta - propunere pe care am refuzat-o în mod categoric. După ce ne-au anunţat că vizele sunt gata, am decis să mergem după paşapoarte, dar între timp compania dată fusese absolvită de atribuţiile anterioare, iar paşapoartele fusese transmise consulatului canadian, care, fără a ne cere consimțămîntul, le trimite prin poştă folosind adresa „curentă”, care și era cea curentă la momentul aplicarii, dar întrucît atunci știam că urmează să ne schimbăm apartamentul am scris la secțiunea „mailing address” - adresa noului apartament, pe care consulatul canadian așa și nu a mai folosit-o.

Pachetul cu pașapoarte nu a ajuns la destinație și a fost trimis, potrivit companiei poștale, înapoi la consulat; sunt aproape trei săptămîni de atunci și nu avem vești pe unde s-ar afla. Aceasta a dus la pierderea biletului de avion, dar se pare și a pașapoartelor. Am mers pînă și la depozitul de procesare din Teterboro, unde fusese scanat ultima dată, conform informaţiei pe care o deţinem, iar acolo un domn, după ce a avut binevoinţa să vadă dacă poate găsi ceva, ne-a încurajat să perfectăm mai degrabă alte acte, pentru că aceasta la sigur ne va lua mai puţin timp.

Tagurimoldova, Radio Europa Liberă, Blog, Statele Unite, Moldova blog, America, Canada, New York, Statele Unite ale Americii, pașapoarte, aeroport


Noul-vechi Guvernator



Cu o săptămînă în urmă, pe 5 noiembrie anul curent, au avut loc alegerile „locale” în statul american New Jersey în care bătălia mare s-a dat pentru funcția de guvernator. Trebuie să spun că pe autostrăzile și orășelele din împrejurimi nu am văzut panouri cu afișe electorale. Pe la intersecții de drumuri și semafoare, pe panouri mici improvizate, puteam vedea mai degrabă numele celor care candidează pentru un loc în bordul școlilor.

Paradoxal este faptul că în statul New Jersey, care este considerat un stat preponderent democrat în opțiunile electorale la alegerile prezidențiale, deja a doua oară alegătorii au votat un guvernator republican. Noul-vechi guvernator, Chris Christie, deține această funcție din 19 ianuarie 2010 și la recentele alegeri a mai recîștigat un mandat de patru ani. Potrivit legii, guvernatorul nu poate deține această funție mai mult de două mandate.

Chris Christie s-a remarcat în special anul trecut pe timpul campaniei prezidențiale prin mesaje puternice caracteristice republicanilor, dar odată venită super-furtuna Sandy guvernatorul statului a dat dovadă de o conlucrare și comunicare extraordinară cu structurile federale din subordinea președintelui Barack Obama. Christie chiar l-a lăudat pe președintele Obama pentru acțiunile luate în comun, iar aceasta necătînd la faptul că încă era campanie electorală și respectiv orice laudă adusă lui Obama însemna nemijlocit un suport pentru candidatul democraților.

Din puținele spoturi publicitare pe care le-am privit, Chris Christie era criticat precum că ar fi un bi-partizan, cum că nu păstrează intactă culoarea politică cu care s-a asociat. Însă răspunsul guvernatorului a fost întotdeauna că de-asupra tuturor trebuie să prevaleze interesele oamenilor și rezolvarea problemelor cu care se confruntă, dar nu luptele politice aduse la absurd. Această abordare îl face, în opinia unora, o candidatură foarte bună pentru prezidențialele din 2016.

Eagleton Institute of Politics de pe lîngă Universitatea Rutgers, realizează în mod regulat sondaje de opinii printre new-jerseyieni și ultimul sondaj realizat în săptămîna de dinaintea alegerilor arată că victoria lui Chris Christie se datorează aproape în totalitate personalității lui. Sondajul mai arată că rating-ul înalt menținut pe parcursul întregului an de după super-furtuna Sandy i-a asigurat o rată de favorabilitate de 65% în fața contra-candidatului democrat Barbara Buono.

TaguriRadio Europa Libera, Barack Obama, Statele Unite, Moldova blog, America, Sondaj, alegeri prezidențiale, guvernator, Republicani, Democrați


Amerikanskie gorki

Weekend-ul trecut am fost împreună cu cîțiva prieteni la parcul de distracții Six Flags Great Adventure, unde am experimentat pentru prima dată ceea ce alții cunosc sub numele de „amerikanskie gorki”.

Ca să intri în parc trebuie să prezinți biletul procurat și odată intrat ai voie să mergi la cît de multe distracții poți reuși ziua întreagă. M-am simțit un pic în nesiguranță cînd am văzut că la bordul de operare a unora dintre acele mașinării erau niște copii.

Prima atracție la care am mers a fost așa numita „Green Lantern”, unde vizitatorii sunt atrași cu mesajul de a învinge frica și pe monstrul Parallax. Nu știu dacă am învins frica, dar cu siguranță ne-a pierit dorința de a mai merge cu un astfel de tren. Parcul este destul de extins și un alt lucru care-ți omoară nemilos timpul sunt cozile mari în care trebuie să stai pînă ajungi să urci în vreun trenuț „zburător”. Noi ca să ajungem să urcăm în „Green Lantern” a trebuit să așteptăm vreo oră și jumătate.

Pentru cei care totuși se interesează de senzații tari, trebuie să spun că în acel parc există o mașinărie denumită „Kingda Ka”, care este cea mai înaltă din lume și cea mai rapidă din America de Nord după viteza atinsă de tren. Trenul este propulsat în sus de un mecanism hidraulic și atinge viteza de 206 km pe oră în doar 3.5 secunde, se ridică la înălțimea de 139 metri, după care vine aproape în cădere liberă în jos. Numai unul dintre prietenii cu care am fost a avut curajul să meargă cu acel tren.

Mi s-au părut destul de înfiorătoare și „Dare Devil Dive”, care presupune o cădere liberă de la o anumită înălțime, și „Slingshot”-ul, care reprezintă o catapultare în cer de către o praștie imensă. Noi am ales în schimb o plimbare cu telecabina la „Skyway Cable Cars” și am putut vedea panorama întregului parc de la înălțimea unui zbor de pasăre. Am fost și la o prezentare cu vidre drăguțe.

Unica părere de rău a fost că nu am reușit să mergem și la „Safari Off Road Adventure”, care reprezintă o plimbare cu o mașină specială printr-o grădină zoologică în aer liber. Ne-am promis că la anul viitor numaidecît mergem și la safari.

TaguriRadio Europa Libera, Moldova blog, America


Pe Klitschko îl poate învinge doar hora

Cred că mulți au privit deja lupta Klitschko - Povetkin și s-au convins că Wladimir este, așa precum a recunoscut la finalul luptei și Alexandr, cel mai puternic boxer la momentul de față.

Povetkin chiar dacă a repetat de nenumărate ori că este „setat” spre victorie, undeva s-a simțit că nici măcar el nu credea în ceea ce spune. El își justifica ambiția de a cîștiga aceasta luptă prin faptul că echipa care îl înconjoară crede în el, respectiv, și el crede că-l poate cîștiga pe Wladimir Klitschko. Aceasta dependență de echipă s-a observat și cu două zile înainte de lupta propriu-zisă, cînd a avut loc antrenamentul dedicat publicului, unde Wladimir s-a simțit mult mai independent și nu a repetat exercițiile de încălzire după un antrenor așa precum a făcut Povetkin.

Mi-a plăcut să văd la Povetkin unele elemente de luptă proprii fostului campion la categoria grea, Mike Tyson, dar nu a făcut uz de ele așa cum trebuie: a apelat la ele în mod exagerat și nu a știut cum să-și ajusteze tactica astfel ca să-și poată executa schemele cu maximă eficiență. O altă greșeală menționată îndată după ce avuse loc lupta de către fostul campion la categoria grea, Chris Bird, a fost „mentalitatea” de atacator a lui Povetkin, care îşi făcea vînt iar şi iar, și nu ajungea decît sub brațele și greutatea corporală a lui Klitschko. Atacul trebuia să vină doar din cînd în cînd şi numai atunci cînd era aproape sigur că l-a prins pe picior greşit pe campion.

Pînă la urmă, chiar dacă Wladimir ar fi luptat mai curat, așa cum ar fi fost firesc să facă un campion, şi nu ar fi pus accent doar pe victorie, dar şi pe calitatea luptei, consider că mentalitatea lui Povetkin de „биться до конца” nu l-ar fi ajutat să cîștige. În această mentalitate era de fapt înmagazinată ne-încrederea sa, pe care încerca s-o ascundă prin atacuri fulminante și continui.

Pentru Alexandr a fost o experiență destul de bună și acum cred că într-adevăr, dacă i se va oferi o revanșă - cu toate că mă cam îndoiesc ca aceasta să se întîmple, rusul are șanse reale să-l cîștige pe Wladimir. Dar înainte de a merge iarăşi la luptă, Povetkin trebuie să treacă prin Moldova, să guste vinul moldovenesc, să joace o horă în doi pași înainte și unul înapoi, căci acesta, de fapt, trebuie să fie şi dansul lui de luptă, dacă speră vreodată să biruie pe Klitschko.

TaguriRadio Europa Libera, Moldova blog, sport

În exclusivitate