Dosarul DIASPOREI care a atacat autoritățile R. Moldova în instanță pentru că alegătorii nu au putut vota pe 13 noiembrie, este aproape finalizat. Unul dintre avocații diasporei Eduard Digore spune ca statul nu poate asigura dreptul cetatenilor cu drept de vot.
Europa Liberă: Ca să înţeleagă toată lumea, care a fost esenţa acestui dosar?
Eduard Digore: „Dacă mă veţi întreba ca pe avocat, vă voi răspunde într-un fel, dar ca cetăţean voi răspunde altfel.”
Europa Liberă: Atunci aşteptăm două răspunsuri.
Eduard Digore: „Sub aspect procedural, o instanţă de judecată urma să constate încălcarea dreptului la vot. Este singura modalitate care poate produce efecte juridice asupra violării dreptului la vot. Deci, nu poate să facă altcineva. Noi, cetăţenii, da, cunoaştem toţi că nu s-a exercitat dreptul la vot sau nu şi-au exercitat dreptul la vot un şir de cetăţeni, dar aceasta trebuie să se scrie undeva, într-o hotărâre judecătorească, care produce efecte inclusiv pentru o eventuală hotărâre a Curţii Constituţionale la validarea alegerilor.”
Europa Liberă: Curtea de Apel, verdictul acestei instanţe a fost că cetăţenilor din diasporă nu le-a fost încălcat dreptul la vot. Şi, în general, ce înseamnă acest drept la vot? E un drept absolut sau nu?
Eduard Digore: „Nu este un drept absolut. Toţi îl tratează în felul acesta, dar nu vrea să spună că trebuie încălcat. În cazul nostru nu putem să mai discutăm acest aspect, dacă este un drept absolut sau nu în cadrul recunoaşterii încălcării dreptului. Deci, dreptul absolut se referă cu totul la altceva, dacă este absolut sau nu este absolut un drept. Ce vrea să spună că nu este un drept absolut? Vrea să spună că nu este garantat la toţi cetăţenii. Vrea să spună că trebuie să îndeplineşti nişte condiţii – trebuie să ai 18 ani, trebuie să nu ai interdicţii judecătoreşti. Aceasta vrea să spună că nu este un drept absolut. Dar nu vrea să spună că cetăţeanului îi poate fi încălcat dreptul la vot.”
Europa Liberă: În calitate de cetăţean, aţi răspuns acum sau ca avocat?
Eduard Digore: „Am vorbit ca avocat. Dar ca cetăţean pot să vă zic că, reieşind din faptul că este pentru prima dată când se iniţiază un asemenea proces în cadrul unei campanii electorale şi justiţia de la noi avea posibilitatea să dea un răspuns cetăţeanului unde se află el ca prioritate, unde se află ca prioritate drepturile acestuia şi garanţiile. Şi mai mult ca atât, aş pune accent pe verificarea unde se află demnitatea umană în mentalitatea judecătorilor şi pe priorităţile justiţiei din Republica Moldova. Era un test important, un test de maturitate, de verificare a maturităţii justiţiei. Şi eu cred că justiţia de la noi a avut o posibilitate să clarifice şi să spună cetăţeanului că: „Uite, chiar dacă este vorba de o campanie electorală, unde doi concurenţi electorali, în cazul acesta, aveau interes, dar tu, ca cetăţean şi drepturile tale, noi te catalogăm aşa”. Şi, din păcate, a fost ratată această posibilitate.”
Europa Liberă: Domnule avocat, din 13 noiembrie şi până astăzi, s-a dus o luptă pe câmpul politic sau pe câmpul juridic?
Eduard Digore: „Lucrurile trebuie separate. Ceea ce ţine de procesele concurenţilor electorali, mă refer la doamna Maia Sandu, cu siguranţă, este un proces care rezultă din relaţiile politice şi ea îşi revendică aceste drepturi. În ceea ce priveşte cetăţeanul, era mai mult o problemă de ordin juridic şi cetăţenesc, până la urmă.”
Europa Liberă: Pentru că este aşteptat verdictul Curţii Constituţionale, dar pentru că şi până acum s-au făcut foarte multe declaraţii, începând de la reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale şi terminând cu politicienii şi alte instituţii ale statului, s-a anunţat că vor fi amendamente la Codul Electoral, s-a spus că pe viitor cu cei din diasporă se va lucra mult mai mult în cadrul campaniilor electorale. S-au făcut nişte promisiuni. Aceasta nu înseamnă, totuşi, o victorie?
Eduard Digore: „Nu cred deloc în ceea ce spun aceşti oameni. La noi lumea se perindă prin diferite funcţii pe care le au, fac declaraţii inclusiv de ordin politic. Şi sunt chestii de moment pentru a linişti spiritele. Or, ce mă face pe mine să cred aşa? În 2010 au existat asemenea incidente şi constatăm că în 2016 ele se repetă. Mai mult ca atât, se agravează, adică un număr mai mare de cetăţeni nu au reuşit să voteze. S-au făcut şi atunci promisiuni că se vor soluţiona problemele. Pentru noi era o chestie principială, pentru cetăţenii care nu au reuşit să voteze, să li se recunoască această încălcare. Iar această recunoaştere a încălcărilor producea un efect foarte important, inclusiv pe aspectul să pună autorităţile să examineze aceste situaţii în modul cel mai serios şi să modifice legislaţia ş.a.m.d.
În afară de aceasta, a fost Congresul diasporei şi diaspora a enunţat faptul că: „Noi suntem foarte mulţi în Paris. Cum vedeţi dumneavoastră asigurarea acestui drept la vot? Fiindcă noi suntem mult mai mulţi în localităţile respective”. Ca să vedem că, până la urmă, autorităţile au rămas la fel de surde cum au fost şi cu promisiunile care au fost. În afară de aceasta, până la deschiderea secţiilor de votare, până la emiterea hotărârilor, Promo-LEX, o asociaţie care lucrează în acest domeniu şi au o anumită experienţă, au spus că se impune deschiderea unui număr mai mare de secţii de votare în străinătate. Să vedeţi că inclusiv sub acest aspect au rămas fără atenţie aceste argumente ale lor.”
Europa Liberă: Dacă luăm în calcul ceea ce arată statisticile, că în afara Republicii Moldova s-ar afla aproape un milion de cetăţeni, ne dăm prea bine seama, ca să deschizi secţii de votare pentru un milion de oameni nu e atât de uşor.
Eduard Digore: „Aceasta e o justificare din partea autorităţilor, că: „Domnilor, a fost o situaţie imprevizibilă”. Atâta timp cât legislaţia garantează pentru toţi cetăţenii, indiferent că se află în străinătate, se află în ţară, atunci trebuie să le asigurăm acest drept la vot. În caz contrar, trebuie să aduci propuneri foarte valabile pentru acest aspect. Sunt mijloace tehnice care îţi uşurează această procedură. Este o tradiţie în statele europene de a se vota prin corespondenţă. În cazul acesta statul trebuia să facă lucrul acesta, dacă cunoaşte că o altă Republica Moldova cu cetăţenii se află în străinătate. Fiindcă putem să o punem şi proporţional că o jumătate din cetăţenii noştri sunt în străinătate. Ce faci tu? Te limitezi la 100 de secţii de votare? Nu. În cazul respectiv trebuia de foarte mult timp de instituit această modalitate. Să spunem că pe partea votului electronic mai este de lucrat asupra securizării, dar prin poştă se votează. Vă zic că nu este o justificare nici acest aspect.”
Europa Liberă: V-am solicitat până acum răspunsuri în calitate de avocat. Dacă aţi fi fost magistrat la Curtea de Apel, la Curtea Supremă de Justiţie, ce verdict aţi fi dat dumneavoastră?
Eduard Digore: „Eu aş da un verdict, în primul rând, care să rezulte de la un om onest, un om cu onoare şi un om care apără strict drepturile omului. Judecătorilor le era foarte uşor să pronunţe o hotărâre judecătorească de recunoaştere, de constatare. Eu vă dau un simplu exemplu, în cazul unui accident rutier, vine agentul constatator, poliţia, şi constată că s-a produs un accident rutier. Acelaşi lucru trebuia să-l facă judecătorii, fiindcă autorităţile statului nu neagă faptul că cetăţenii noştri nu au putut vota. Deci, ce trebuia să faci? Să constaţi acest lucru şi să constaţi încălcarea acestui drept. Fiindcă el nu a putut să voteze, el s-a prezentat. Adică, ce se cerea din partea cetăţeanului era să se prezinte la votare. El a făcut acest lucru.
Şi acum ne aflăm într-o situaţie de incertitudine, fiindcă din hotărârile judecătoreşti nu rezultă foarte clar cine este, până la urmă. Este de vină cetăţeanul că s-a prezentat la secţia de votare sau, totuşi, autorităţile sunt cele care sunt de vină. Fiindcă de procesul organizării alegerilor nu este responsabil cetăţeanul, este responsabil statul. Deci, reieşind din atribuţiile care sunt şi noi am adus argumente, noi am lucrat atâta pe acest dosar şi noi puteam să nu facem nimic, să venim cu contestaţiile cetăţeanului şi să spunem: „Acestea sunt. Faceţi ce vreţi cu ele”. Ne-am dat bine seama că pe acest proces se va lupta foarte mult, că autorităţile şi-au angrenat toate armele ca să vină să lupte cu cetăţeanul. Şi noi am făcut-o cu onoare, şi am zic că am să-mi strâng toate capacităţile mele ca să pot ajuta cetăţeanul, ca să arătăm instanţei de judecată că cetăţeanul poate fi apărat. Şi noi am utilizat toate instrumentele. Noi am adus pe tavă instanţei de judecată toate argumentările necesare ca ei să pronunţe o hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte, în asemenea procese statul este obligat să probeze legalitatea actelor şi acţiunilor sale. Statul nu şi-a probat, statul nu a adus o probă şi nu a adus un argument juridic în care să spună: „Am acţionat astfel în baza acestor prevederi”, când au emis hotărârile lor pe care noi le-am contestat. Statul nu a putut să prezinte această prevedere legală. Noi rămânem cu semnul acesta de întrebare şi rămânem cu amarul. Adică, eu, ca jurist, când citesc o hotărâre judecătorească, vreau să văd de acolo o soluţie, o învăţare, să spună că pe viitor cetăţeanul e obligat să se comporte într-un anumit fel. Nici acest lucru nu poate fi făcut, fiindcă autorităţile au încercat să spună: „Cetăţenii noştri trebuiau să se înregistreze în prealabil”. În cadrul şedinţelor eu am pus întrebarea şi aceasta rezultă inclusiv din prevederile legale: „Dacă cetăţeanul, care se înregistra în prealabil, avea garanţia că se prezintă la secţia de votare, beneficia de un buletin de vot?”.
Autorităţile au exclamat că nu avea această garanţie. Atunci dumneavoastră cum vă salvaţi cu această prevedere? În afară de aceasta, legea spune foarte clar, neînregistrarea prealabilă nu ne împiedică exercitarea dreptului la vot. Şi noi am explicat instanţei de judecată, acolo a fost un sport adevărat, deci, cine venea de dimineaţă avea un buletin de vot şi care venea după masă, fiindcă programul secţiilor de votare era până la 21.00, nu a beneficiat de un asemenea buletin.”
Europa Liberă: Multe ore de şedinţe, multe ore de deliberare, înseamnă că, totuşi, a fost un dosar greu, un dosar cu răsunet, încă lecţii se mai pot învăţa. Pe de altă parte, sunt voci care spun că pentru ca să se pronunţe un verdict ca să împace şi lumea care a fost nedreptăţită, mă refer la cetăţenii din străinătate care nu au putut să participe la vot, Curtea Constituţională nu ar avea prea multe argumente să repete fie turul doi de scrutin, fie să invalideze rezultatele alegerilor din 13 noiembrie.
Eduard Digore: „Singura satisfacţie era să se constate încălcarea dreptului subiectiv al cetăţeanului. Noi vorbim de cazuri singulare ale fiecărui cetăţean în parte. Şi singura satisfacţie era aceasta. Noi nu trebuie să gândim foarte îngust. Curtea Constituţională avea posibilitatea ca, la evaluarea validării sau invalidării alegerilor, să ia în considerare mai multe situaţii şi mai multe circumstanţe, inclusiv care recurg din constatările instanţelor de judecată. Dacă o instanţă de judecată de la noi pronunţa hotărâri în care condamna statul şi se recunoştea dreptul încălcat, Curtea Constituţională trebuia să examineze aceste aspecte, deci, că alegerile au avut loc cu încălcarea drepturilor omului.
Acum, dacă reducem doar la faptul că ar putea 4.000 de contestatari să influenţeze rezultatul alegerilor, eu am punctul meu de vedere şi spun că putea să influenţeze sub anumite aspecte. Curtea Constituţională nu putea să privească doar îngust, că sunt 4.000 de contestaţii. Din probatoriul care a fost prezentat de către noi, acolo rezulta un număr mult mai mare de cetăţeni care erau la secţiile de votare. Multă lume nu a depus contestaţii, fiindcă nu a avut capacitatea să le depună.”
Europa Liberă: Şi chiar vi s-a mai reproşat că mulţi dintre cetăţenii care au depus contestaţii le-au depus ceva mai târziu decât în ziua alegerilor.
Eduard Digore: „Acum vom discuta şi acest aspect. Dar am vrut să zic că, Curtea Constituţională urma să examineze un simplu fapt – avem noi certitudinea că în secţiile respective erau 4.000 de persoane, cei care au depus, efectiv, sau erau mult mai mulţi cetăţeni. Noi aveam o situaţie de incertitudine, fiindcă acum, în cadrul procesului nostru, noi am întrebat: „Dumneavoastră aveţi informaţia asupra numărului cetăţenilor care erau prezenţi la vot sau a numărului cetăţenilor care nu s-au prezentat la vot, aflând despre faptul că s-au epuizat buletinele de vot?”. Ei nu au asemenea informaţie. Deci, noi suntem într-o situaţie de incertitudine.
Curtea Constituţională nu avea o informaţie sigură asupra faptului câţi cetăţeni de ai noştri nu au putut să voteze, aceasta nu putea să fie neglijată de Curtea Constituţională. Tocmai aici a fost şi bătălia cea mare, fiindcă instanţele de judecată de la noi, după cum am pronunţat mai înainte, urmau să constate. Iar dacă constatau acest lucru, influenţa cumva şi opinia judecătorilor de la Curtea Constituţională.
Curtea Constituţională examinează în baza probatoriului, în baza constatărilor instanţelor de judecată. Ori, noi astăzi nu avem o constatare a încălcării drepturilor omului, ceea ce, de fapt, împiedică, eventual, posibilitatea Curţii Constituţionale să ia în considerare acest aspect. Dar mai mult ca atât, drepturile omului nu pot fi privite foarte-foarte îngust şi pe formalisme. Curtea Constituţională are posibilitatea să-şi facă propria concluzie cu privire la acest fapt, reieşind nu din faptul constatării încălcărilor drepturilor omului, dar însăşi din faptul circumstanţelor care au avut loc la secţiile de votare. Aceasta în ceea ce priveşte cetăţenilor.”
Europa Liberă: De la jurişti am înţeles că nu pot fi schimbate regulile jocului în timpul jocului. Şi că dacă la primul tur de scrutin a venit un număr anume de cetăţeni să-şi exercite dreptul la vot şi că până la turul doi sau în ziua de 13 noiembrie numărul acestora s-a mărit nu se mai cerea o intervenţie să fie schimbate regulile.
Eduard Digore: „Nu aveau capacitatea pe motiv că regulile jocului nu se schimbă în timpul jocului. Aceasta a fost enunţat de către autorităţi. Când am început acest proces, eu am zis că sunt curios să discut, din punct de vedere juridic, această problemă. Ori, în instanţa de judecată autorităţile nu au putut face trimitere la o normă, care spunea că nu pot fi deschise alte secţii de votare. Ei au încercat să aplice prin analogie unele norme. Ei nu sunt autoritate abilitată să aplice unele norme prin analogie, o face doar instanţa de judecată, când se examinează un caz concret. Deci, autorităţile au găsit această scuză că nu se putea. Păi, ce punem prioritar noi? Punem drepturile omului şi ale cetăţeanului să participe la administrarea lucrurilor în ţară, adică prin votul său sau punem nişte scuze, să spunem că prin analogie... Cum să vorbim noi în asemenea termeni?
Care este pornirea autorităţilor în vederea asigurării dreptului la vot? Care este pornirea lor ca să asigure drepturile cetăţeanului. Mi se pare pe anumite formalisme punem nişte accente enorme, când se vorbeşte de dreptul cetăţeanului. Inclusiv justiţia a tratat această problemă sub aceste tertipuri, diferite încurcături, diferite şmecherii ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Dar cine trebuie să-şi asume vina, până la urmă, Parlamentul că nu a fost un cadru legal suficient de bun, ca cetăţeanul să-şi exercite dreptul la vot, guvernul care urma să organizeze în condiţii bune aceste alegeri, Comisia Electorală Centrală? Cine trebuie să-şi asume vina cea mai mare?
Eduard Digore: „Fiecare pe partea sa de responsabilitate. Dar eu concentrez tot pe CEC. CEC are toate atribuţiile prevăzute de lege care le conferă un instrumentar foarte larg. Vrea să spună că pe propuneri de modificare a legislaţiei nu au iniţiativă legislativă. Au spus-o şi în instanţa de judecată. Dar tu trebuie să vii cu propunere către guvern, cu care colaborezi pe modificarea legislaţiei în acest sens, trebuie să colaborezi. Nu are importanţă discuţi cu câţiva parlamentari ş.a.m.d. ca să vină cu această iniţiativă. Deci, condamnabil e faptul că ei nu au propus nimic în acest sens. Pui întrebarea unei autorităţi: „Ce ai făcut în acest sens?’.”
Europa Liberă: Europa Liberă i-a luat un interviu domnului Iurie Ciocan, care este reprezentantul Comisiei Electorale Centrale, şi care a declarat ferm că va merge cu mai multe iniţiative la guvern ca să fie ajustată legea.
Eduard Digore: „Aceasta trebuie de făcut. Domnul Ciocan este cel mai bun profesionist la nivel naţional, probabil, în domeniul electoral. Şi am înţeles că este considerat şi la nivel internaţional un bun profesionist. Ştiţi cum e? După ce s-au întâmplat lucrurile acestea, eu înţeleg şi nu vreau să spun, că va fi rea credinţă şi nu vor face... Noi acum trebuie să ne limităm şi să discutăm pe acest aspect: ce s-a întâmplat. Şi m-aţi întrebat de responsabilitate. Acum vorbesc ca cetăţean, în situaţia în care, fiind în funcţia de preşedinte al unei instituţii, vorbim de Ministerul Afacerilor Externe, vorbim de CEC, în situaţia în care am eşuat, un număr foarte mare de cetăţeni, după mine e un lucru foarte grav acesta. Ei, poate, îl văd liniştit: „Domnule, câţi cetăţeni ar fi votat... Mare şmecherie nu au reuşit să voteze. Dar ce, le-a luat pâinea de la gură?”.
Tocmai, aceasta e ceva mai grav decât a lua pâinea de la gură, fiindcă toată lumea respectivă se gândeşte la această ţară şi vor să influenţeze lucrurile, vor să schimbe lucrurile. Când se pune problema unei demisii: domnule, a eşuat, este un fapt cert, constatat, cetăţenii nu au reuşit să voteze, tu ce faci? Ei examinează sub aspectul formal: „Staţi să vedem ce va constata Procuratura. Staţi să vedem ce vor constata instanţele de judecată”. Bine, acum lăsând la o parte lucrul acesta, şi nu vorbeşte nimeni de rea credinţă, nu ai reuşit, tu, ca profesionist, nu ai reuşit, ai eşuat. Atunci, trebuie să laşi locul, să vină alţi profesionişti care să prevadă aceste lucruri.”
Europa Liberă: Aţi aşteptat demisii. Aceasta lăsaţi să se înţeleagă? Demisii la Externe, fie la CEC?
Eduard Digore: „Absolut. Deci, cel puţin, din respect faţă de cetăţean, din respect faţă de meseria pe care o face.”
