Linkuri accesibilitate

Din 2017, NATO își întărește prezența în flancul estic și zona Mării Negre


Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, Bruxelles, 26 oct.2016
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:42 0:00

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, Bruxelles, 26 oct.2016

Secretarul general NATO Jens Stoltenberg vorbește despre un semn clar de „solidaritate internă”

După prima zi a reuniunii miniștrilor apărării NATO la Bruxelle, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg a salutat din nou decizia Canadei, Germaniei, Marii Britanii și Statelor Unite de a conduce câte un batalion care va fi staționat , prin rotație, în țările Baltice și Polonia , într-un semn „clar” al sprijinului pentru țările din flancul estic. Desfășurarea acestor trupe fusese decisă la summitul NATO de la Varșovia din iunile și va avea loc cu începere din 2017.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:14 0:00
Link direct


Miercuri, la Bruxelles, Stoltenerg a declarat că acum și alte țări și-au anuntat intenția de a participa cu trupe la aceste batalioane internaționale: Albania, Italia, Polonia și Slovenia vor trimite militari în batalionul condus de Canda și care va fi stationat în Letonia.

Belgia, Croația, Franța , Luxembourg , Olanda și Norvegia se vor alătura batalionului condus de Germania în Lituania. Danemarca și Franța vor contribui cu trupe la batalionul condus de Marea Britanie în Estonia.

România și Marea Britanie vor trimite trupe în batalionul condus de Statele Unite în Polonia, a precizat Jens Stoltenberg la Bruxelles.

„Trupele noastre din flancul estic vor fi cu adevărat multinaționale și vor trimite astfel un semnal clar de solidaritate în cadrul NATO” a mai declarat Stoltenberg la o conferință de presă.

Miercuri s-a discutat și întărirea prezenței NATO în zona Marii Negre cu o „brigadă multinațională” care va fi organizată de România. Secretarul general al Alianței a mai declarat că se examinează și posibilitatea întăririi prezenței „în aer și pe mare”. Printre țările care vor participa la efortul militar din zona Mării Negre se numără Canada, Germania, Olanda, Polonia, Turcia și Statele Unite , a mai declarat Jens Stoltenberg după prima zi a reuniunii miniștrilor apărării din țările NATO.

Totodată, Marea Britanie a spus că va trimite în 2017 avioane de luptă în România, realtează Reuter. „Deși părăsim UE, vom face și mai multe ca să asigurăm flancurile sudic și estic al NATO”, a spus ministrul britanic al apărării Michael Fallon ,miercuri, la Bruxelles. El a adăugat că avioanele Typhoon vor fi trimise în România ca să patruleze deasupra Mării Negre, inclusiv ca măsură de sprijin pentru Turcia.

XS
SM
MD
LG