Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice românești.

Pentru că peștii locali sunt mici și pricăjiți după foamea istorică la care au fost supuși de diversele alternanțe la putere, comandantul suprem al PSD și-a lăsat locotenenții să moșească noua politică economică și a plecat de sfintele sărbători pascale să ia lumină tocmai de la răsărit, din Oceanul Indian. Acolo și-a exersat talentele de pescar și, după lupte seculare cu sistemul hidrografic, a scos din adâncuri cinci monștri cu care s-a lăudat la toate televiziunile subalterne. Erau cam atât de mari, dar nu l-a răbdat sufletul să-i țină și, după ce i-a pupat pescărește, i-a aruncat în oala de borș, să înoate acolo. Nu putea să-i aducă acasă ca să nu vadă toți că peștele de la cap se împute.

Digresiunea turistică a lui Dragnea este întru totul de înțeles: omul a obosit pescuind în bazinul lui electoral și a vrut să vadă dacă tacticile lui sunt eficiente și pe alte meridiane. S-ar părea că undița și momelile bogat colorate cu sclipici și ștrasuri au același efect halucinogen și la Tropicul cancerului, nu numai la Tropicul teleormănean al foamei. Deși pescuitul în ape tulburi este specialitatea primă a președintelui PSD, incursiunea orientală pe cele mai frecventate rute piraterești i-a oferit o fereastră de timp pentru a medita la treburile țării. Și chiar dacă atent la capătul undiței să vadă dacă a prins balena albastră, el și-a lăsat ochiul și timpanul, ba chiar și buzduganul acasă, în custodia aghiotanților, aceștia ținându-l branșat la mișcarea de idei fixe de pe scena politică. A urmărit astfel cu atenție tranzitul legilor justiției prin măruntaiele Parlamentului.

Din burta lui Dragnea vorbesc câțiva pitici politici zgomotoși și omniprezenți. Cel mai mare pitic, Șerban Nicolae, copilul de suflet al lui Ion Iliescu, spune că ministrul justiției a întârziat nepermis de mult cu aceste legi și l-a chemat la ordine. Liviu Dragnea însuși, a cărui răbdarea e direct proporțională cu termenele de judecată tot mai scurte din procesele în care e implicat, i-a transmis ministrului că e posibil ca legea să fie adoptată tacit date fiind întârzierile. Tudorel Toader, a mai ricanat șeful Camerei Deputaților, „nu poate spera să aibă susținere (politică) la nesfârșit” dacă nu-și face treaba și a mai spus, jucând ironic rolul cetățeanului obișnuit și turmentat, că va cere de audiență la ministru, să-și spună păsurile. Tonul lui mucalit trădează, dacă mai era nevoie, ce crede despre electorat, despre puterile în stat și despre trupa de zilieri a lui Sorin Grindeanu cu care-și face PSD treburile prin casă.

Însă ministrul, fără a fi un monstru de caracter, pare totuși să ezite să-și lege numele și prestigiul (oricum șifonat de prezența în cabinetul Grideanu) de cele trei legi și caută, avocățește, o ieșire onorabilă din această afacere. El se scuză spunând că, deocamdată, instituțiile implicate nu au transmis un punct de vedere, știind probabil că mai are de așteptat pentru că proiectul este stufos și alunecos. „Trebuie să le evaluăm de la primul la ultimul articol,” spune el, susținut și de prim-ministrul Grindeanu. Ambii invocă necesitatea unei construcții temeinice pentru că vor să aibă „sufletul împăcat.” După ce vor străbate tot acest traseu, documentele vor ajunge în parlament ca proiect de lege.

„Numai în momentul acela putem să avem cugetul şi inima împăcate că am făcut un demers care să fie funcţional, viabil, necesar sistemului justiţiei,” spune ministrul Justiției spășit, cu capul politicos aplecat să facă mai ușoară execuția publică cu care-l amenință șeful său de partid. Promisese încă de acum o lună că va pune pe masa parlamentarilor un set de măsuri referitoare la penitenciare, dar din motive previzibile (în principal, pentru că-i e frică de reacția străzii), încă întârzie s-o facă. E de înțeles de ce: vrea să amâne cât poate momentul în care, inevitabil, va readuce pe masa de discuții altfel coafată aceeași ordonanță 13, cu toate implicațiile sale subversive. Partidul o vrea, o vor și sponsorii partidului, unii dintre ei membri ai cenaclurilor de scriitori din pușcăriile patriei. Kilometrajul corupției trebuie pus la zero, altminteri întreaga plutocrație postcomunistă ar sfârși în pușcărie.

Dar schimbul de vorbe peste gardul dintre guvern și partid este doar o scenetă a brigăzii artistice de agitație care vrea să le demonstreze trecătorilor de rând că echipa lui Grindeanu nu este doar un ornament de cârpă pe uniforma de mareșal a lui Dragnea. Cu toate acestea, parlamentarii (adică și Dragnea) au deja „sufletul împăcat” și au început să discute ciornele legii, în vreme ce de pe biroul comisiei juridice se revarsă propunerile de amendamente făcute în numele respectării drepturilor omului. Că și coruptul este om. Când se ferește să dea un termen final de depunere a legilor de reformă a justiție, ministrul Justiției știe ce spune: guvernul nu se grăbește pentru că are încă prospete pe lobul frontal contuziile produse de avertismentul Comisiei Europene referitor la încercarea de a schimba radical regulile din justiție. Europenii ne-au transmis că, în ciuda optimismului insolent al președintelui Senatului, Călin Tăriceanu, Mecanismul de cooperare și verificare va fi menținut mult și bine pentru monitorizarea justiției și a corupției. Chiar și Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, prezent zilele acestea la București, a spus clar că activitatea guvernului este analizată la microscop și că va reacționa cu „brutalitate” în cazul în care oamenii lui Grindeanu se vor abate de la cele convenite. Nu abuzați de democrație, este recomandarea lui Frans Timmermans. „Va trebui să evitați orice impresie că ați primit mandat de la public să faceți un lucru și voi să faceți altceva”, mai spunea oficialul european reducând diplomația la limitele de jos ale politeții.

Pe de altă parte, este posibil ca insubordonarea oamenilor lui Grideanu față de Dragnea să fie foarte disciplinată: toți ar vrea să se epuizeze energia protestatară din stradă pentru a lua astfel de măsuri. De asemenea, ar vrea să treacă și marșul care va marca 27 de ani de la începutul Pieței Universității. Evenimentul are loc pe 22 aprilie, ziua în care, acum 27 de ani, reprezentanții mai multor mișcări de protest organizate în Capitală ocupau piața și stabileau unul dintre primele repere geografice ale democrației românești: borna pe care scria sumbru-premonitoriu „Kilometrul zero al democrației românești.”

La 27 de ani de atunci sunt mulți cei care spun că tot zero arată kilometrajul democratic, măcar și pentru faptul că ne conduc și azi, ca și atunci, tot oamenii lui Ion Iliescu. Piața Universității a început, dar nu s-a mai terminat. Dezbatarea despre justiție este și ea similară celor purtate pe atunci pe tema legitimității morale, subiect central al Proclamației de la Timișoara și o bucățică mereu prea greu de mestecat pentru politicienii care ar fi fost scoși pe marginea istoriei de punctul opt, unde se prevedea expres izolarea sanitară a politrucilor și securiștilor pentru cinci ani. Astăzi, ca și atunci, politrucii și securiștii fac jocuri de putere la un nivel atât de înalt că este invizibil oamenilor de rând. Cei care se pregătesc de momentul aniversar au revizuit textul proclamației cerând de astă-dată ca lustrația să se aplice marii familii a corupților.

De partea cealaltă, cei vizați în principal de noua lustrație, adică politicienii, într-un caricatural efort de corectitudine politică și istorică, ar vrea s-o audieze pe șefa DNA, muza coșmarurilor din PSD, să explice evenimente care s-au petrecut cu câteva zile înainte alegerilor prezidențiale din 2009. Un jurnalist cu adânci și suspecte rădăcini politice susține că victoria lui Traian Băsescu la acele alegeri a fost decisă de foștii capi ai serviciilor secrete și de Laura Kövesi, actuala șefă DNA. Cei trei ar fi decis rezultatul în mod democratic, cu unanimitate de voturi. Nu contează că jurnalistul cu pricina este urmărit chiar de DNA pentru (altă) mărturie mincinoasă. Sătul de anchetele la care e supus de procurorii anticorupție, șeful Senatului a decis, bazându-se pe această informație atât de credibilă, să constituie o comisie care să deconstruiască imaginea de anticorupți a procurorilor de la DNA, dar și a lui Traian Băsescu, cel care a dat clasa politică pe mâna Laurei Kövesi. Mircea Geoană se poate considera răzbunat.

Această anchetă îl surprinde pe Traian Băsescu în plină prefacere interioară. Fostul președinte al României își face curățenie în viață și și-a aruncat copiii săi de suflet în stradă. Corupția anticorupților a devenit subiectul său preferat. Primii pe listă sunt agenții din serviciile secrete, cei cu ajutorul cărora și-a construit pe vremuri prestigiul și puterea. Laura Kövesi a fost și ea abandonată de nașul ei instituțional tigrilor de carton din presă. Justiția în general și lupta anticorupție în special îi stimulează poetica protestatară la tribune și microfoane.

Traian Băsescu ar vrea ca noile legi să grațieze femeile și pedepsele mai mici de zece ani, chiar și în cazul corupților. Gurile rele susțin că face lobby pentru ai lui, familia Băsescu extinsă ocupând deja o aripă de penitenciar pe banii dumneavoastră. Fostul președinte, pe vremuri campion al anticorupției, face lobby azi pentru adoptarea programului „Prima mită”, care să-i susțină la început de drum pe cei care nu au avut vreme să învețe cum se fură. „A luat și el o mită, doar n-o să-i distrugem pentru asta viața,” spune Băsescu. Ar vrea o bornă care să marcheze kilometrul zero al corupției. „Aşa a fost în tranziţie. [...] Avem nevoie de un moment zero, o graţiere largă de la care să spunem: «Oameni buni, ştiţi ce se poate întâmpla, aşa că terminaţi cu hoţia. Aşa, tensiunea va rămâne încă mulţi ani în societate»”, spune Traian Băsescu. A produs, prin amendamentele propuse la legile justiției, o furtună în paharul cu apă clocită al partidului. L-a repudiat chiar și Robert Turcescu, jurnalist sub acoperire, eclozat cu greu din icrele serviciilor secrete și prăsit în bazinul electoral al fostului președinte. Dar s-ar părea că mulți alți politicieni sunt de partea lui Băsescu care ar fi pe punctul să refacă o monstruoasă alianță cu PSD, în amintirea zilelor Pieții Universității când erau cu toții FSN.

Căci grațierea și propriul confort sunt singurele teme pe marginea cărora se întrunesc mereu majorități confortabile pe scena politică. Iar societatea civilă (cea instituționalizată) e în plin sindrom Stockholm și și-a purtat nu odată pe brațe călăii, susținând că o face în numele reconcilierii sau al urgențelor naționale (vezi mulții colaboratori cu Securitatea infiltrați în cele mai rafinate medii de cultură și artă sau îndemnul la votul pentru Iliescu care se confrunta cu Vadim Tudor în 2000). Însă, spre deosebire de reconcilierea cu securiștii și foștii activiști comuniști votați la alegeri și omniprezenți peste tot unde sunt bani și influență, reconcilierea cu corupții este nepopulară și ar putea fi un bilet de sinucidere asistată pentru mulți. Iar fostul președinte Băsescu ar trebui să știe mai bine ca alții că reconcilierea nu funcționează fără judecată și fără o pedeapsă măcar simbolică: acum zece ani făcea un inutil rechizitoriu al sistemului comunist, susținând că este necesar pentru vindecarea de totalitarism. A fost un simplu exercițiu retoric, fără nicio consecință practică. Un deceniu mai târziu, comuniștii și criptocomuniștii lui Iliescu sunt din nou la butoane, transformând România în cuibușorul lor de nebunii. Tensiunea „a rămas în societate”, iar așa-zisa condamnare a comunismului nu s-a dovedit altceva decât o grațiere oficială pe care fostul președinte (generos și atunci, ca și acum) le-a acordat-o celor vinovați de crime împotriva umanității, unii dintre ei foști și actuali tovarăși de drum. I-a urecheat puțin și apoi i-a reevaluat. Cumva, politicienii au reușit să transforme dezbaterea despre justiție/responsabilitate, centrală în orice cultură modernă, într-o comedie a erorilor, într-o galerie de oglinzi strâmbe. Nu e de mirare că, privind în acestea, li se pare că viața e frumoasă.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG