Linkuri accesibilitate

Explozie în metroul din Sankt Petersburg: numărul morților se ridică la 10


Sankt Petersburg - flori în memoria victimelor atacului din metrou, 2 aprilie 2017

Autoritățile vorbesc despre un „posibil” atac terorist

În metroul din Sankt Petersburg a avut loc o explozie. Surse oficiale (Comisia națională anti-terorism) vorbesc despre cel puțin 10 morți și zeci de răniți. Ministrul sănătății, Veronika Skvortsova a declarat televiziunii de stat că 7 persoane au decedat la locul exploziei, care a avut loc într-un vagon de metrou, între două stații. O persoană a murit în drum spre spital iar două , la spital.

Metroul din Sankt Petersburg după explozie - poză primită de la megapolisonline.ru via VKontakte (VK), 3 aprilie 2017

Metroul din Sankt Petersburg după explozie - poză primită de la megapolisonline.ru via VKontakte (VK), 3 aprilie 2017

Guvernatorul regiunii a confirmat faptul că sunt 10 morți și „în jur ” de 20 de răniți desi initial se vorbea despre aproape 50. Oricum situația este încă în continua schimbare așa că s-ar putea ca și aceste cifre să se schimbe.

Sankt Petersburg după explozia din metrou - pasageri ies stația Institutului Tehnologic, 3 aprilie 2017

Sankt Petersburg după explozia din metrou - pasageri ies stația Institutului Tehnologic, 3 aprilie 2017

Cauzele exploziei nu sunt cunoscute. Se pare că s-a folisit o bombă de mici dimensiuni, artizanală. Comisia Națională anti-terorism a anunțat mai târziu că o altă „bombă artizanală” a fost găsită într-o altă stație de metrou din centru și dezamorsată.

La scurt timp după explozie, la locul accidentului au venit ambulanțe și două elicoptere sanitare cu ajutorul cărora , transportul răniților la spitalele din oraș s-a încheiat destul de repede. Toate stațiile metroului au fost închise.

Sankt Peteresburg - elicopetere sanitare după explozia din metrou, 3 aprilie 2017

Sankt Peteresburg - elicopetere sanitare după explozia din metrou, 3 aprilie 2017

Președintele Vladimir Putin se afla la Sankt Petersburg, pentru întrevederea cu președintele belarus Aliaxander Lukașenka și a fost informat despre exploizie. Putin a transmis deja condoleanțe familiilor victimelor și a declarat că acum se caută motivele exploziei. Nici o teză nu este exclusă iar procuratura general a anunțat că explozia este investigată ca un posibil „un act de terrorism”.

Președintele Vladimir Putin, la Sankt Pteresburg, după explozia din metrou, 3 aprilie 2017

Președintele Vladimir Putin, la Sankt Pteresburg, după explozia din metrou, 3 aprilie 2017

Nimeni nu și-a asumat responsabilitatea. Iar experții politici speculează că nici o instanță nu va vorbi direct despre un atac terorist până ce teza nu este oficiată de președintele Putin.

Între timp, la Moscova a fost mărită securitatea la metroul din oraș, relatează BBC.

În ultimii 20 de ani, în Rusia au avut loc mai multe atacuri de acest fel, la Moscova și în alte orașe. Dar nu la Sankt Petersburg.

Ultimul atac terrorist a avut loc în 2013, în două zile successive, la Volgograd și s-a soldat cu peste 30 de morți.

Ultimul atac în metrou a fost la Moscova, în martie 2010, când au murit 33 de personae.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG