Linkuri accesibilitate

„Pozițiile lor nu diferă în mod esențial...” (Nicolae Negru/Ziarul Național)


Proiectul înregistrat de socialişti în Parlament și omisiunea prevederilor referitoare la deputații Diasporei și ai regiunii transnistrene (Moldnova.eu).

Un autor de comentarii de la tribuna.md, Dumitru Spătaru, se ocupă în cel mai proaspăt articol de efectele politice posibile ale referendumului pe care şi-l doreşte preşedintele Igor Dodon deja în 24 septembrie. Chiar dacă perspectiva referendumului încă nu e clară, se poate vorbi de pe acum, crede Spătaru, despre o divizare a clasei politice şi a societăţii în două tabere distincte: cei care susţin referendumul şi cei care sunt împotriva lui.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:27 0:00
Link direct

Al doilea posibil efect politic pe care-l poate genera ideea preconizatului referendum ar putea fi victimizarea lui Igor Dodon şi a socialiştilor. Dacă intenţia respectivă va fi blocată, aşa cum s-a întâmplat de nenumărate ori în cazul altor preconizate referendumuri, aceasta i-ar putea aduce preşedintelui simpatii electorale în plus. Drept urmare, se va produce o creştere vertiginoasă a stângii politice, mai crede autorul de la tribuna. Un nou val de proteste masive împotriva guvernării ar putea izbucni în două cazuri: dacă iniţiativa de desfăşurare a referendumului va fi blocată; dacă referendumul va avea loc şi opinia majorităţii participanţilor la el va fi una favorabilă iniţiatorilor, iar guvernarea se va opune transpunerii în practică a doleanţelor alegătorilor. La fel, ne-am putea aştepta la ample modificări la Constituţie în partea care ţine de prerogativele şefului statului şi de numărul de deputaţi. Însă, acest scenariu va fi valabil în cazul în care majoritatea cetăţenilor vor susţine iniţiativele prezidenţiale şi se va purcede la introducerea acestora în Constituţie, mai susţine Dumitru Spătaru.

Moldnova.eu a analizat proiectul înregistrat de socialişti în Parlament prin care aceştia propun, la iniţiativa lui igor Dodon, modificarea Codului electoral în vederea trecerii la sistemul electoral mixt, în contradicţie cu propunerea democraţilor de trecere la sistem electoral uninominal. Descoperirea jurnaliştilor de la Moldnova.eu e că parlamentarii conduși de Zinaida Grecianîi nu au inclus în proiectul lor prevederile referitoare la alegerea a 25 de deputați aleși uninominal din partea diasporei și regiunii transnistrene. Asta desi Igor Dodon stăruise că deputații aleși uninominal ar urma să fie distribuiți 25 din partea circumscripțiilor create pe teritoriul controlat de Chișinău, iar 25 vor reprezenta diaspora și Transnistria. În articol nu se explică consecinţele unei astfel de omisiuni. Se precizează în schimb că, potrivit regulamentului Parlamentului, dacă în legislativ sunt înregistrate mai multe proiecte de modificare şi/sau completare a unuia şi acelaşi act legislativ, atunci la propunerea comisiei sesizate în fond (în cazul respectiv, este vorba despre Comisia juridică, numiri și imunități – n.a.), acestea pot fi comasate într-un singur proiect. Se sugerează astfel că Legislativul ar putea hotărî, prin votul majorităţii deputaţilor prezenţi, care proiect va fi dezbătut ca proiect de bază, iar celelalte proiecte să fie considerate de alternativă.

Nicolae Negru scrie într-un comentariu publicat de Ziarul Naţional că tonalitatea războinică a celor două tabere cu păreri diferite despre schimbarea sistemului electoral ar fi o aparenţă. Se blufează, se trișează din ambele părți, crede Negru. Plahotniuc, la părerea lui, ar minţi cu neruşinare că „există consens în societate” pe subiectul uninominalului, iar Dodon s-ar umfla în pene ca și cum ar dispune de mijloace constituționale pentru a bloca votul majorității parlamentare.” „La o privire mai atentă însă”, scrie Negru, „pozițiile lor nu diferă în mod esențial”: ambii ar lupta pentru o schimbare radicală a sistemului electoral actual şi diferă doar gradul de schimbare. Consecințele negative pe care le vor provoca sunt aceleași, constată autorul. E naiv să se creadă că deputații aleși prin scrutin uninominal se vor deosebi în bine de deputații aleși pe liste de partid, că vor fi mai puțin coruptibili, că astfel se va produce schimbarea clasei politice. După ce fracțiunile PL și PLDM au ocupat ferm poziții opuse, insistând asupra menținerii sistemului electoral proporțional, după ce Valeriu Ghilețchi a declarat că deputații din grupul „popularilor europeni” nu vor sprijini adoptarea sistemului electoral majoritar, PD nu are cum aduna numărul suficient de voturi, decât dacă majorității parlamentare i se vor alătura o parte din deputații socialiști, mai scrie Nicolae Negru. După părerea lui, de aceasta s-ar teme la modul adevărat cel mai tare Igor Dodon: perspectiva ruperii PSRM.

XS
SM
MD
LG