Linkuri accesibilitate

Sistemele electorale nu vor salva R. Moldova (Petru Grozavu/Ziarul de Gardă)


Revista presei moldovenești matinale.

Comentatorul Igor Volniţchi analizează în Tribuna.md cinci scenarii pentru sistem electoral care ar urma să fie aplicat la viitoarele alegeri parlamentare. Un scenariu ar fi trecerea la sistemul uninominal propus de PD. Volniţchi sugerează că există „șanse reale” ca această inițiativă să fie promovată. Un alt scenariu prevede introducerea sistemului mixt. „Acesta ar urma să fie o variantă de compromis între deputaţii democraţi şi deputaţii socialişti, care ar putea fi susţinuţi şi de unii deputaţi neafiliaţi”, scrie Volniţchi. Alte variante prevăd păstrarea, cel puţin pentru următorul scrutin, a sistemului pe liste de partid în formula sa actuală sau cu mici ajustări, cum ar fi posibilitatea alegătorului de a interveni în lista de candidaţi, ca urmare a unor eventuale proteste. „Pe care din aceste scenarii se va merge în continuare, vom afla în scurt timp. Cel târziu la începutul anului 2018, regulile de joc pentru următoarele alegeri vor fi clare”, concluzionează Igor Volniţchi.

„Sistemele electorale, indiferent care vor fi, nu vor salva Republica Moldova”, notează Petru Grozavu într-un editorial din „Ziarul de Gardă”. El consideră că viitorul sistem electoral, care va fi posibil unul mixt, va fi compromis la fel ca cele anterioare. „Să fie clar: nu sistemele electorale sunt rele. Problema e în oameni. Şi în cei care aleg, dar mai ales în cei care se vor aleşi, indiferent de sistem, fie el pe liste de partid sau uninominal”, precizează Grozavu. După părerea sa PD promovează „poveşti” legate de sistemul uninominal prin care ar vrea „să pună totală stăpânire pe Republica Moldova”. Editorialistul îndeamnă cetăţenii să fie mai selectivi, să nu reacţionete la orice „nadă pun în „undiţă” barosanii ăştia de „pescari politici”. Să fim mai rafinaţi, să nu ne mai prindem la „macaroane” sau „conserve de peşte” cu termenul depăşit”.

Un control comun moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean al frontierei va arăta „nimicnicia proiectului separatist” și ar putea „accelera politica de reintegrare”, notează directorul executiv al Institutului Viitorul, Igor Munteanu, într-un comentariu pentru Tribuna.md. După părerea sa, administrația de la Tiraspol se opune acestei inițiative din „ oportunism birocratic” și din dorința de a menține actualul „status quo”, de care profită. „Acest regim parazitează pe lipsa de control din partea Republicii Moldova și Ucrainei pentru a-și securiza interesele comerciale și politice ale clanurilor aflate la putere în Tiraspol”. Igor Munteanu susţine că ar exista „riscuri interne de a bloca acest proiect, prin reactivarea unor structuri loiale intereselor Federației Ruse în țara noastră”. Comentatorul speră totuși că proiectul nu va fi ratat acum când securizarea acestei frontiere problematice este favorizată de mai mulți factori, inclusiv regionali.

Ziarul rus „Kommersant” publica la același subiect un interviu cu negociatorul transnistrean Vitalie Ignatiev. El reia criticile față de decizia autorităților moldovene și ucrainene de a institui control comun la frontieră spunând că aceasta ar amenința nu doar procesul de negocieri, dar și securitatea în regiune. Ignatiev susține că această decizie ar nesocoti poziția și interesele Tiraspolului și că ar putea aduce prejudicii atât locuitorilor, cât și economiei regiunii transnistrene. Igantiev a evitat să spună ce va întreprinde Tiraspolul dacă punctul vamal mixt va fi totuși înființat. „Transnistria este pregătită să reacționeze adecvat la acțiuni inadecvate. Dar asta este un scenariu negativ”, a atenționat Vitalie Ignatiev.

Ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova comportă și o componentă de imagine în condițiile în care ambele executive au parte de numeroși contestatari, a afirmat analistul politic Vlad Țurcanu în cadrul unei emisiuni la Radio Chișinău. El sugerează că Guvernul de la Chișinău caută aliați la București în contextul deteriorării relațiilor cu Moscova. „Vedem că ar fi vorba despre o reorientare a actualei guvernări către Uniunea Europeană și poate că această reorientare se face prin intermediul Bucureștiului”, a spus, între altele, Vlad Ţurcanu.

Înglodată în datorii de peste jumătate de miliard de lei, Calea Ferată din Moldova a avut în ultimii ani cheltuieli „enorme”, pe alocuri „nejustificate”, se arată într-o investigaţie realizată de reporterii portalului Anticoruptie.md. Autorii spun că au analizat sute de contracte semnate de şefii întreprinderii în anii 2014-2015 perioadă în care au fost acumulate restanțe mari la plata salariilor. Multe dintre achiziţii pe care le-a contractat întreprinderea au fost făcute la suprapreţ. Altele - de la companii afiliate unor politicieni, printre care şi cei din PD. Foşti şi actuali conducători ai CFM, citaţi în articol, susţin că toate licitaţiile au fost transparente şi că au fost alese ofertele cele mai bune. De cealaltă parte unii experţi sunt de părerea că managementul ineficient, achiziţiile cu firme afiliate, deseori la preţuri exagerate, au umflat cheltuielile întreprinderii care a înregistrat pierderi considerabile în ultimii ani.

Jurnal.md publică opinia liderului Partidului Platforma DA, Andrei Năstase, despre arestarea primarului de Basarabeasca, Valentin Cimpoieș. „Persecuția primarilor din diferite partide de opoziţie este deja un fenomen. Face parte din practicile guvernării de atragere în partidele pe care le controlează aceşti membri, iniţial prin corupere, apoi prin şantaj şi aplicarea unor dosare penale fabricate, aşa cum este cazul primarului din Basarabeasca”, a declarat, între altele, Andrei Năstase.

Scriitorul și editorul Gherorghe Erizanu critică într-un comentariu pe blogul său inițitiva președenției privind schimbarea modalității de susținere a Bacalaureatului. „Să punem bazele unei societăți moi, cu gânduri moi. Ca noi, supremii, să putem scrie ce vrem, iar voi să puteți citi ce vrem noi. Ca să fim noi tari. Într-o societate moale” – astfel descrie Erizanu efectele acestei iniţiative. El adaugă că „peste un deceniu vom avea o societate moale. Fără documente de arhivă. Fără istorie. Fără Bac. Fără bătrâni. Fără scriitori. Fără cărți. Cu polițiști. Și cu Ubu, regele”.

XS
SM
MD
LG