Linkuri accesibilitate

Amenzi penibile


Comportamentul indivizilor e în concordanţă cu amenzile penibile ale patriei.



Am citit deunăzi o ştire care m-a făcut să rîd în hohote. Vasăzică, inspectorii de la Centrul Anticorupţie au găsit în Chişinău o farmacie plină de nereguli. Nu avea farmacia aia nici documente de provenienţă a medicamentelor, nici certificate de calitate, iar o parte din preparatele medicamentoase erau păstrate în condiţii nesatisfăcătoare. Nu asta fireşte m-a făcut să rîd pînă la lacrimi, ci următoarea precizare: „Dacă va fi găsit vinovat, agentul economic riscă să plătească o amendă de la 1.000 pînă la 2.000 de lei moldoveneşti”.

Realitatea cu amănuntul consemnată de Iulian Ciocan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:31 0:00
Link direct



Înfiorătoare amendă, nu-i aşa, stimaţi ascultători? Îmi imaginez cît de stresat e agentul economic prins cu mîţa-n sac. Păi, o amendă de două mii de lei e de-a dreptul insuportabilă şi te face onest ca lacrima, cît ai zice peşte. Dar să lăsăm gluma la o parte şi să vorbim serios.

S-a tot scris în anii tranziţiei despre cît de birocratizate sînt structurile statului moldovenesc, s-a scris pînă la saţietate despre cît de dificil e să deschizi o afacere în Moldova, despre tot felul de inspectori care-i sufocă pe oamenii de afaceri cu controale neaşteptate. Şi, dacă aşa stau lucrurile, te-ai aştepta ca şi amenzile patriei să fie pe măsură. Ei bine, amenzile sînt, de cele mai multe ori, de rîsul curcilor. Nişte amenzi penibile, care nu numai că nu pot anula proastele obişnuinţe, ci şi acreditează peste tot convingerea că statului îi e totuna de nereguli şi mişmaşuri.

Eu chiar nu pot să înţeleg: cum e posibil să aplici o amendă de numai două mii de lei unuia care pune în pericol sănătatea oamenilor, unuia care vinde medicamente dubioase? Asta e grija pe care o are statul pentru calitatea medicamentelor? Păi, aşa stînd lucrurile, nu m-ar mira deloc să mai depistăm asemenea nereguli în alte farmacii.

Comportamentul indivizilor e în concordanţă cu amenzile penibile ale patriei. De aceea, trotuarele oraşelor sînt murdare, invadate de chiştoace. Într-o ţară plină de probleme sociale şi economice, amenzile mici, ridicole, potenţează indiferenţa şi mişmaşul.
XS
SM
MD
LG