Linkuri accesibilitate

Viorel Gîrbu: „Contează nu schimbările paliative despre care vorbeşte guvernul, ci schimbările de esenţă”


Republica Moldova şi-a îmbunătățit cu trei poziţii locul în clasamentul Băncii Mondiale, care analizează mediul de afaceri în 190 de ţări din lume. Față de anul trecut, Moldova a trecut pe locul 44 (de pe 47). Raportul Doing Business al Băncii Mondiale arată că în ultimul an Republica Moldova a înregistrat progrese la doar 3 din 10 indicatori analizaţi. E vorba de accesul la electricitate, plata taxelor şi executarea contractelor comerciale. La capitole mai importante, cum ar fi iniţierea unei afaceri, obţinerea permiselor de construcţii sau a creditelor Moldova a regresat. Alla Ceapai a stat de vorbă cu expertul economic Viorel Gîrbu despre constatările Băncii Mondiale:

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:42 0:00
Link direct

Viorel Gîrbu: „Atestăm faptul că Moldova a avansat totuşi cu trei poziţii. Sunt înregistrate multe poziţii la care Moldova undeva planează. Sunt înrăutățiri, dar ele sunt moderate. Sunt două poziţii la care vedem îmbunătățiri substanţiale. Totuşi, Republica Moldova se plasează pe o poziţie nu tocmai favorabilă în acest raiting. E un aspect pe care îl atestăm de o perioadă lungă de timp.”

Viorel Gîrbu
Viorel Gîrbu

Europa Liberă: Domnule Gîrbu, premierul Filip s-a întâlnit recent cu mai mulţi oameni de afaceri şi le-a vorbit despre acţiunile întreprinse de Guvern care le-ar fi ușurat activitatea şi ar fi eliminat barierele în dezvoltarea afacerilor. Premierul a menţionat, între altele, despre „diminuarea considerabilă a numărului organelor de control, dar şi al actelor permisive pentru deschiderea şi desfăşurarea activităţii de întreprinzător”. Pe de altă parte, raportul Băncii Mondiale constată regres la aceste capitole. Cum vă explicaţi că Guvernul şi Banca Mondială par să vadă diferit lucrurile?

Viorel Gîrbu: „Autorităţile mereu trebuie să fie pozitive, să vină cu o descriere foarte optimistă. Autorităţile fireşte că nu o să se critice pe sine. Dimensiunea despre care trebuie să vorbim şi care ne dă răspuns la întrebarea Dvs. ţine de calitate, nu de cantitate. Faptul că guvernul diminuează numărul organelor de control sau al actelor permisive nu este cel mai esenţial. Organe de control pot fi mai multe. Nu numărul contează, ci calitatea activităţii acestor organe. Cât ţine de documente permisive, e suficient un document să fie nebulos şi asta dă peste cap activitatea agenţilor economici. Deci, cotează nu forma, ci conţinutul; contează nu schimbările paliative despre care vorbeşte guvernul, ci schimbările de esenţă care, regretabil, lipsesc de foarte mult timp în Moldova.”

Europa Liberă: Domnule Gîrbu, în 2014 Moldova a crescut în acest clasament cu 19 poziţii, în 2015 - cu 11. În acest an doar cu 3 poziţii. Cum se explică progresul modest din ultimul an?

Viorel Gîrbu: „Această evoluţie o putem explica prin modul în care au evoluat lucrurile în Moldova. O perioadă lungă de timp nu am avut executiv. Ne aducem aminte cât de anevois a fost numit Guvernul Filip anul trecut, prin ce turbulenţe politice a trecut Moldova în perioada anterioară. Executivul nu a avut capacitatea să facă ceva, să schimbe în esenţă lucrurile. Într-adevăr schimbarea în clasamentul Doing Business este una marginală, neesențială. Acest lucru se explică şi prin situaţia dificilă prin care trece Moldova în anul curent. Deşi avem un Guvern de o perioadă lungă de timp, autorităţile, ministerele nu activează la capacitate maximă. De ce? Pentru că bugetul de stat nu este executat la venituri şi la cheltuieli. Moldova a trecut anul trecut printr-o perioadă dificilă şi în anul curent se confruntă cu o situaţie similară. Această situaţie reiese dintr-un buget de stat irealist aprobat de autorităţi în speranța că donatorii o să ne dea bani, iar acest lucru nu se întâmplă. În aceste condiţii, atât anul trecut, cât şi în acest an sunt perioade ratate în activitatea autorităților.”

Europa Liberă: Într-o reacţie la acest raport al Băncii Mondiale, Guvernul a promis că fiecare poziţie urmează să fie discutată cu autoritățile responsabile de domeniile de reglementare, respondenții Doing Business și comunitatea de afaceri, pentru a se stabili măsurile ce urmează a fi întreprinse. În opinia Dvs. ce ar trebui să facă întâi de toate autorităţile pentru a îmbunătăţi situaţia mediului de afaceri?

Viorel Gîrbu: „Guvernul dacă vrea să îmbunătățească situaţia mediului de afaceri ar trebui să înceteze să vorbească, dar să facă schimbări de esenţă şi să înceteze să mai facă speculaţii. În acest sens, ar fi bine să menţionăm că acest clasament Doing Business este unul puţin relevant faţă de potenţialul de dezvoltare economică al unui stat, or pe noi acest lucru ne interesează. Nu calitatea mediului de afaceri este aspectul determinant în partea ce vizează perspectivele de creştere economică. Dacă consultăm clasamentul Doing Business, atunci atestăm faptul că sunt state care per total au o performanță la acest capitol inferioară în raport cu cea a Republicii Moldova, dar aceste state au un PIB mult peste cel înregistrat în Moldova. Sunt state lider la acest capitol, de exemplu, Luxemburg care nu are o performanță notabilă în acest clasament, dar care are, între statele industriale, cel mai înalt PIB pe cap de locuitor. Sunt alte state precum Germania care la unii indicatori ai clasamentului Doing Business înregistrează performanțe ruşinoase. La indicatorul deschiderea unei afaceri Germania se plasează după locul 100. Ceea ce nu încurcă însă acestui stat să fie cea mai puternică economie pe continentul european. Doing Business este un exerciţiu, dar este şi un joc. Autorităţile în loc să se ocupe de lucruri serioase, iată, se joacă cu acest clasament şi în caută de lucru pe o perioadă lungă de timp. Moldova dacă îşi doreşte să înregistreze o performanţă în acest clasament, dar, repet, această performanţă nu garantează un nivel de trai înalt, dar dacă totuşi Moldova vrea să înregistreze o performanţă bună, dacă are acest obiectiv, atunci acest lucru se realizează pe o perioadă de doi, trei ani. Noi vorbim despre Doing Business de zece ani şi nimic esenţial la acest capitol nu se întâmplă. Performanța Moldovei nu este una pozitivă, cel puţin pe continentul european. Putem să aducem exemplul Georgiei care a realizat reforme într-o perioada foarte scrută de timp, pe durata guvernării lui Saakaşvili, când a avut şi miniştri de economie redutabili. În doi, trei ani, Georgia a ajuns de la coada clasamentului aproape în topul statelor, pe poziţia 11, 12. Deci dacă se vrea, atunci se poate face rapid fără să auzim nişte declaraţii populiste a executivelor moldovene de o perioadă lungă de timp. Chiar şi având o performanţă foarte bună în clasamentul Doing Business economia georgiană nu a explodat, nu au fost înregistrate performanțe excepţionale în plan economic. Nici în cazul Moldovei o eventuală performanţă în acest clasament nu se va transpune automat într-o creştere economică şi în standarde de viaţă înalte. Problematica creşterii economice este mult mai sofisticată şi depăşeşte cu mult ceea ce acoperă Doing Business. Din acest punct de vedere, comentariile la acest capitol nu sunt decât o joacă care atrage opinia publică, dar în esenţă nu schimbă starea lucrurilor în Republica Moldova.”

XS
SM
MD
LG