Am văzut şi eu, în premieră, Franţa. Am fost chiar prima dată la Luvru. Dar nu despre asta vreau să vă povestesc, stimaţi ascultători. Vreau să vă vorbesc despre tomberoanele francezilor.
Am remarcat într-un bloc de locuinţe din Lyon iată ce. La parter, exista o încăpere în acel bloc a cărei uşă locatarii o deschideau cu chei. Iar în încăperea aceea erau şase tomberoane, şase recipiente pentru deseuri. Un recipient pentru plasticuri, unul pentru hirtie, unul pentru sticlă, unul pentru resturi de mîncare, unul pentru electrocasnice uzate, unul pentru metal. Şi toţi locatarii din acel bloc, dar absolut toţi, selectează deşeurile şi le aruncă numai în recipientul potrivit. Adică nu va arunca omul cojile de cartof în tomberonul cu sticlă. Mai departe, există nişte uzine de prelucrare a deşeurilor care valorifică toate aceste deşeuri diferite. Şi astfel Franţa devine mai curată.
Pesemne, cei care au fost în Occident ştiu bine ceea ce spun. Nu descopăr America, fireşte. Dar mi se pare subiectul acesta de o mare importanţă pentru RM. Pentru că în RM, de la 1991 încoace, nu s-a făcut mai nimic pentru prelucrarea tonelor de gunoaie. În curtea blocului meu nici măcar nu există tomberoane pentru deşeuri diferite. Şi lumea aruncă totul în acelaşi tomberon. E un tutti frutti îngrozitor care apoi ajunge în solul ţării. Pentru că nici uzine de prelucrare a deşeurilor nu avem.
În 25 de ani de tranziţie noi nu am făcut nimic pentru a soluţiona problema gunoaielor, a deşeurilor ce devin tot mai multe. Noi ne-am jucat de-a construcţia statală, am sărit dintr-un partid în altul ca vrabia din par în par, am făurit castele faraonice, am mers la vînătoare în Pădurea Domnească şi am şterpelit sume uriaşe din bănci. Gunoaiele nu ne interesează. Noi ne ocupăm de chestii serioase, domnilor!
