Linkuri accesibilitate

Război fără pace - mărturii de la Donețk


Un tanc al armatei ucrainene distrus lângă Vuhlehorsk, 9 februarie

Un tanc al armatei ucrainene distrus lângă Vuhlehorsk, 9 februarie

Un reportaj semnat de echipa TV a Radio Europa Liberă/Radio Libertatea «Настоящее Время».

La Doneţk continuă să cadă bombe. Una a lovit luni un bloc cu cinci etaje, un apartament a luat foc. Localnicii îşi duc zilele de la o operațiune militară la alta. Reportaj realizat de echipa TV a Radio Europa Liberă/Radio Libertatea «Настоящее Время».

Merg și mă tot gândesc că poate mă vor omorî, dar nu mă omoară. Tinerii sunt uciși, dar eu – nu. Nu mai vreau să trăiesc, am trecut deja printr-un război. Chiar dacă atunci eram copilă, țin minte totul”, spune Nadejda din Donețk.

La Uhlehorsk, situația nu este mai bună. Ferestrele sunt sparte, pereții clădirilor au fost găuriți de proiectile. Orașul de lângă Debalțeve a devenit unul dintre centrele operațiunilor militare.

Majoritatea localnicilor au fost evacuați. Au rămas cei neputincioși – bolnavii țintuiți la pat și familiile care au grijă de ei.

Larisa și Aleksandr Voloșin sunt puținii civili rămași la Uhlehorsk. Aleksandr este invalid, gradul II. După un accident vascular-cerebral, nu se mai poate mişca, de aceea nu s-a putut adăposti în timpul tirurilor de artilerie.

Evident, nu a coborât în pivniţă, cum a făcut-o toată lumea. Nu a putut. Vara ne ascundeam în garaj. Stăteam în pivniţe câte 12-16 ore. Câteodată și câte 19 ore. Am trecut peste toate. Ne furișăm în apartamentele noastre cu vecina, de parcă am fi niște câini, și înșfăcăm ce ne cade sub mână – pâine, cine și ce are”, povestește Larisa.

Majoritatea vecinilor Larisei și ai lui Aleksandr au fost răniți în timpul focurilor de artilerile, în timp ce militarii ucraineni luptau cu separatiștii pro-ruși pentru a cuceri orașul Uhlehorsk.

Ei țintesc casele de locuit. Avem un vecin cu pieptul și plămânii răniți. Ninka, vecina noastră, are răni multiple la picior și coapsă de la șrapnel”, spune Aleksandr Voloșin.

Numărul victimelor printre civili a crescut brusc, după ce separatiștii au început ofensiva împotriva pozițiilor militarilor ucraineni. Conform estimărilor Organizației Națiunilor Unite, în Donbas, au murit peste 5000 de oameni de la începutul conflictului.

XS
SM
MD
LG