Linkuri accesibilitate

Vitalie Busuioc: informația cu privire la grupul criminal ce pregătea asasinarea lui Vlad Plahotniuc a venit de la colegii din Ucraina


Șeful adjunct al procuraturii pentru combaterea crimei organizate despre tentativa eșuată de asasinare a lui Vlad Plahotniuc și mersul anchetei.

Opt persoane au fost reţinute: șase moldoveni care deţin şi alte cetăţenii și doi ucraineni. Majoritatea dintre aceştia au antecedente penale deosebit de grave. Precizările le-a făcut șeful adjunct al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale, Vitalie Busuioc, care a acordat un interviu după ce forţele de ordine de la Kiev şi Chișinău au prevenit o pretinsă tentativă de asasinare a politicianului Vlad Plahotniuc.

Europa Liberă: Cum v-a reuşit dumneavoastră, oamenilor legii din Republica Moldova şi celor din Ucraina, să zădărniciţi acest scenariu de asasinare a unui politician din Republica Moldova? Şi cât de mult a trebuit să lucraţi?

Vitalie Busuioc: „Este activitatea, în general a Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale şi ea ţine de domeniul competenţelor care ne-au fost atribuite prin lege, începând cu 1 august 2016. În ceea ce priveşte acţiunile care au fost făcute pe faptul tentativei de pregătire de omor în privinţa unei persoane publice, ne referim la cazul domnul Vlad Plahotniuc, este vorba de o sesizare care a fost iniţiată, depusă de către colegii din Ucraina. Nu se cunoştea atunci prea multe, ei au venit cu informaţia cu privire la un grup criminal, care a primit o comandă în vederea executării unui omor. Şi, respectiv, împreună cu ei, efectuând investigaţii paralele în aceste două state, adică în Ucraina şi Republica Moldova, am realizat operaţiunea de reţinere în momentul în care, în ambele ţări, făptuitorii erau gata pregătiţi pentru a acţiona în vederea executării omorului.”

Europa Liberă: Este adevărat că persoanele pe care le-aţi reţinut fac parte dintr-o grupare despre care s-a vorbit foarte mult în Republica Moldova, gruparea Caramalac?

Vitalie Busuioc: „Nu vom da nume la acest moment cu privire la anumite persoane. Nu are importanţă ce statut au sau pot avea pe cauză penală. Ceea ce ţine de persoanele care au participat la pregătirea omorului, sunt mai multe şi ele sunt de diferite etnii din cele două state, Ucraina şi Republica Moldova. Ele erau gestionate de către persoane diferite. Am anunţat două persoane în calitate de comanditari. Nu am fi vrut la această fază să facem referinţe concrete cu privire la persoană. Vom veni cu probe relevante şi suficiente în acest sens. Pentru că observăm că deja se fac foarte multe comentarii, dar, pe lângă comentarii, şi speculaţii care nu îşi au rostul într-o anchetă eficientă. La momentul oportun vom veni cu informaţii relevante, pentru a face mai multă lumină şi a lăsa cât mai puţin spaţiu anume speculaţiilor care se fac la acest moment.”

Europa Liberă: Dar continuitatea acestui caz care e la moment?

Vitalie Busuioc: „Vedem o continuitate clară în ceea ce priveşte acţiunile persoanelor care au fost reţinute. Sunt probe suficiente şi concludente în a stabili rolul fiecărei persoane în termeni cât se poate de restrânşi. După ce vom prelua şi probe de la ucraineni vom avansa şi în investigaţiile respective şi vom avea tot probatoriul pentru a finisa urmărirea penală în privinţa celor care sunt la moment arestaţi şi să expediem dosarul în instanţa de judecată. Şi atunci vom veni cu mai multe informaţii publice, pentru a oferi mai puţină informaţie pentru speculaţii. Pentru că deja pe lângă organul de urmărire penală observăm că sunt mult mai multe persoane care încearcă să comenteze anumite posibilităţi sau imposibilităţi de comitere a acestei infracţiuni. Noi vom veni cu probe certe în a le arăta tuturor care totuşi sunt circumstanţele, integral, toate care ne-au determinat pe noi să acţionăm în felul corespunzător.”

Europa Liberă: Făptaşii cooperează cu dumneavoastră, cei care reprezentaţi instituţiile de drept ale statului?

Vitalie Busuioc: „Sunt persoane care dau declaraţii cu privire la anumite circumstanţe. Ele sunt fixate în cadrul dosarului penal. Noi nu putem să le facem publice, pentru că nu suntem o instituţie care acţionează în mod public. Urmărirea penală este confidenţială. Și, în măsura posibilităţilor, pentru a nu afecta urmărirea penală, noi desigur că putem da anumite informaţii şi ele au fost deja date.”

Europa Liberă: Dosarul se instrumentează şi de către Ministerul Afacerilor Interne, şi de către Procuratură?

Vitalie Busuioc: „Este o anchetă care a fost pornită de către Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale. În grupul de urmărire penală sunt incluşi ofiţeri din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii, doar ofiţeri de investigaţie şi procurori.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG