Linkuri accesibilitate

Lungul drum al aplicării legii împotriva discriminării


Angela Frolov: „nici o lege nu funcţionează dacă nu sunt persoane care au de gând s-o folosească.”


Moldova a adoptat anul acesta în ciuda protestelor preoțești legea împotriva discriminării, fiind felicitată pentru curajul său de mai mulți demnitari ai UE. După euforia inițială a ieșit însă la iveală ceea ce apărătorii drepturilor spuneau de mult, anume că legea a fost îndulcită mult de dragul cercurilor religioase și, mai mult, nu are instrumentele necesare pentru a fi aplicată. Astăzi parlamentul a început, se pare, să perfecționeze legea, așa cum veți auzi în relatarea Lilianei Barbăroșie.

Ministrul Justiţiei Oleg Efrim a prezentat joi în parlament un proiect de lege care, dacă va trece de a doua citire, va introduce sancţiuni considerate de unii deputaţi „extrem de severe” în cazul unor tratamente discriminatorii.

Este vorba despre amenzi de până în 60 de mii de lei sau chiar răspundere penală cu condamnări de până la şase ani de închisoare. Extrem de criticat în timpul discuţiilor din comisii, proiectul a trecut însă fără mari dificultăţi de prima lectură. L-am întrebat pe proaspătul transfug din partidul comuniştilor, juristul Sergiu Sârbu, de ce s-a abţinut de la vot:

„Deputaţii, ştiind că acest proiect vine să execute legea privind asigurarea egalităţii, au votat fără să pătrundă în esenţă. Dar criteriile de discriminare din acest document nu sunt exhaustive. Vor ieşi persoanele de sex frumos care prestează servicii dubioase şi vor spune că li se încalcă dreptul la muncă, că sunt discriminate, şi vor avea dreptate conform acestei legi. Apoi, vor fi sancţionate penal nişte circumstanţe agravante care au dus la decesul prin imprudenţă. Nu prea înţeleg cum ar putea discriminarea să ducă la deces din imprudenţă.”

Sergiu Sârbu mai crede că, de fapt, se promovează o lege despre care se crede din start că nu va fi pusă în practică. Am întrebat-o pe Angela Frolov, reprezentanta organizaţiei Gender Doc-M, dacă împărtăşeşte această viziune a deputatului Sârbu:

„De fapt, nici o lege nu funcţionează dacă nu sunt persoane care au de gând s-o folosească. Noi, ca organizaţie, avem de gând să folosim toate aceste legi, foarte des, şi să mergem în judecată cu fiecare caz. Din păcate, în Moldova persoanele până nu ajung a fi pedepsite, nu înţeleg că nu este bine să facă unele lucrurile. Ar fi mai bine să nu fie aşa, dar nu funcţionează asta în Moldova. Cât despre duritatea sancţiunilor, eu pot vorbi doar despre situaţiile pe care le cunosc eu. Despre crime de ură, când persoanele homosexuale sunt bătute şi ucise doar pentru că sunt homosexuali. Şi aici persoanele trebuie pedepsite mai dur decât dacă o facă din gelozie sau pentru a fura.”

Ion Schidu, care a urmărit în calitate de reprezentant al Consiliului Naţional de Participare discuţiile ce au însoţit elaborarea setului de pedepse, crede neîntemeiate criticile celor ce le găsesc exagerate:

„Totul depinde de efectele atitudinii discriminatorii. Dacă aduce nişte efecte grave, cum ar fi determinarea suicidului din cauza maltratărilor pe motive de discriminare, nu cred că putem să-i dăm doar o amendă celui ce a provocat suicidul.”

Atât legea împotriva discriminării, cât şi cea ce introduce aceste sancţiuni ar urma să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2013. Până atunci autorităţile ar trebui să constituie şi un consiliu special care să se ocupe de constatarea situaţiilor de încălcare a egalităţii.
Previous Next

XS
SM
MD
LG